Ziua 572. Drone căzute în 3 țări NATO. UE atacă la diamante și Ucraina a străpuns linia de apărare

Ziua 572. Drone căzute în 3 țări NATO. UE atacă la diamante și Ucraina a străpuns linia de apărare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În ziua 572 de război Ucraina a anunțat că a doborât 18 drone rusești și 17 rachete de croazieră care i-au atacat teritoriul noaptea trecută. Din nou au fost vizate porturile de la Dunăre, românii din Tulcea și Galați primind alertă în toiul nopții că există riscul să ajungă și pe teritoriul nostru.

O dronă de origine necunoscută a fost însă semnalată pe teritoriul Bulgariei și s-a speculat chiar că ar avea un dispozitiv exploziv activ. Obiectul a fost găsit noaptea trecută pe coasta Mării Negre, în satul Tiulenovo, la circa 30 de km sud de Vama Veche.

Astfel, după Polonia și România, Bulgaria devine a 3-a țară NATO care este posibil să fie afectată de războiul Rusiei în Ucraina.

Și rușii continuă să lupte cu dronele. Forțele aeriene ale Kremlinului au afirmat că au doborât noaptea trecută mai multe drone ucrainene în Crimeea anexată, în regiunea Moscova, precum şi în Belgorod şi Voronej, aproape de Ucraina.

Kievul susţine că a "străpuns" linia de apărare rusă în apropiere de Bahmut, după recucerirea a două sate, iar toți cei 6 viceminiștri de la Apărare au fost schimbați.

Iar Moscova prezintă „succesul” unui amplu exercițiu de la granița cu SUA. Au fost lansate numeroase rachete de croazieră în apele care o separă de Alaska, pentru a simula protejarea rutei maritime nordice în Arctica.

ADVERTISING

Situația pe front

  • Ucraina a străpuns linia de apărare - Un general ucrainean de rang înalt a salutat recenta recucerire a două sate din estul ţării spunând că este un progres important, care a permis trupelor Kievului să străpungă liniile ruseşti din apropierea oraşului devastat Bahmut. Însă generalul Oleksandr Sîrski, comandantul trupelor terestre ucrainene, a declarat că luptele rămân grele în jurul celor două sate, în timp ce Rusia încearcă să recupereze poziţiile pe care le-a pierdut. Moscova nu a recunoscut că a pierdut controlul asupra niciunuia dintre cele două sate.
  • Kievul schimbă conducerea Apărării - Guvernul ucrainean a demis luni şase viceminiştri ai Apărării, după numirea noului ministru Rustem Umerov, la începutul acestei luni. Printre adjuncţii revocaţi se numără şi Hanna Maliar, care săptămâna trecută aparent comisese o gafă, anunţând prea devreme cucerirea unui sat de către forţele ucrainene în contraofensiva lor din sud-est. Guvernul nu a oferit niciun motiv pentru aceste demiteri, dar astfel de mişcări sunt obişnuite după numirea unui nou ministru.
  • Drone rusești doborâte - Ucraina a anunțat că a doborât 18 drone rusești și 17 rachete de croazieră care i-au atacat teritoriul noaptea trecută. Potrivit forţelor aeriene de la Kiev, Rusia a lansat 24 de drone asupra regiunilor sudice Odesa și Nikolaev, iar 18 dintre ele au fost doborâte. Toate cele 17 rachete au fost distruse deasupra regiunilor Dnipropetrovsk, Poltava și Hmelniţki.
  • Bărbat ucis în Herson - Canalul public ucrainean Suspilne relatează că o persoană a fost ucisă și alta rănită în Herson, după un atac al rușilor asupra clădirilor rezidențiale din orașul Mîkolaivka din regiune.
  • Teritoriul recucerit - Oficialii de la Kiev au declarat că 2 km pătrați au fost recuceriți în jurul Bahmut în ultima săptămână, iar de la începutul contraofensivei au fost recuceriți în acea zonă 51 kmp.
  • Contraofensiva nu a eșuat - Contraofensiva ucraineană ”nu e a eşuat”, însă drumul către o victorie definitivă a Kievului în război este încă foarte lung, estimează şeful Statului Major american, generalul Mark Milley. ”Ştiu că unii observatori susţin că această ofensivă a eşuat. Ea nu a eşuat. Această ofensivă, în pofida faptului că este mai lentă decât s-a prevăzut, a rămas constantă”, a spus el. Ucrainenii dispun în continuare de o ”importantă forţă de atac”, apreciază Milley.
  • Eliberarea Crimeii - Forțele de apărare ucrainene ar putea străpunge coridorul terestru al Rusiei către Crimeea ocupată înainte de venirea iernii, a declarat Kîrîlo Budanov, șeful Serviciului de Informații al Apărării din Ucraina. Potrivit acestuia, Rusia pare acum disperată și nu a desfășurat rezerve suficient de puternice. „Contrar a ceea ce spune Federația Rusă, aceasta nu are absolut nicio rezervă strategică", a declarat Budanov.
  • Dronă în Bulgaria - O dronă de origine necunoscută, care ar avea un dispozitiv exploziv activ, a fost găsită noaptea trecută pe coasta Mării Negre, în satul Tiulenovo. Localitatea se află la circa 30 de km sud de Vama Veche. Detalii AICI.

Тюленово не е центъра на света , но когато украино-руските дронове кацнат на нашия бряг ... нещата стават по други ....

Publicată de Radoslav Rusev pe Duminică, 17 septembrie 2023
  • Ro-Alert anti-dronă în România - Locuitorii din zona de nord a judeţului Tulcea şi cei zona de frontieră din Galaţi au primit mesaje RO-Alert duminică seara, cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Ulterior, localnicii au filmat și au postat pe rețelele de socializare un atac cu drone și bombardamente care aveau loc pe malul ucrainean. Detalii AICI.

Acum la Periprava!

Publicată de Adrian Robert Adam pe Duminică, 17 septembrie 2023

Ce se întâmplă în Rusia

  • Simulare de război la granița cu SUA - Rusia a tras luni rachete de croazieră asupra unor ţinte simulate în apele care o separă de Alaska, teritoriu american, în ceea ce a catalogat drept exerciţiu pentru a-şi proteja ruta maritimă nordică în Arctica. Ministerul rus al Apărării a declarat că rachete de croazieră Vulcan, Granit şi Onix au fost lansate pe distanţe de sute de kilometri pentru a lovi ţinte care simulau nave inamice în Marea Bering. Exerciţiul a implicat rachete lansate de pe uscat, de pe nave şi de pe submarine şi la manevre au participat 10.000 de militari, precum şi avioane şi elicoptere. Exerciţiile au avut loc în peninsula rusă Ciukotka şi în mările Ciukci şi Bering şi au fost supervizate de amiralul Nikolai Evmenov, comandantul-şef al marinei ruse.
  • Atac cu drone - Rusia a afirmat că a doborât noaptea trecută mai multe drone ucrainene în Crimeea anexată, în regiunea Moscova, precum şi în Belgorod şi Voronej, aproape de Ucraina. „Au fost interceptate drone în zonele de vest, sud-vest, nord-vest şi est ale Peninsulei Crimeea, districtele Istra (vest) şi Domodedovo (sud) în regiunea Moscova, regiunile Belgorod şi Voronej (sud-vest)", a detaliat Ministerul rus al Apărării pe Telegram, fără să precizeze numărul de aparatelor distruse ori să raporteze pagube sau victime deocamdată.
  • Vizită chineză - Ministrul de Externe al Chinei, Wang Yi, începe luni o vizită de patru zile în Rusia pentru discuții de securitate. Potrivit MAE chinez, Wang va merge în Rusia pentru „a 18-a rundă a consultărilor strategice de securitate China-Rusia”.
ADVERTISING

Cereale şi diamante

  • Ucraina vrea să dea în judecată Polonia, Ungaria şi Slovacia din cauza restricţiilor pe care aceste state le-au impus pentru importurile de produse alimentare ucrainene, a declarat reprezentantul pentru comerţ al Ucrainei, Taras Kachka. În luna mai, Uniunea Europeană a permis Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui provenite din Ucraina, permiţând în acelaşi timp tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte. Această interdicţie a expirat pe 15 septembrie.
  • Fermierii români cer interdicţie - Asociaţia Fermierilor din România solicită autorităţilor prelungirea unilaterală a interdicţiei de import a cerealelor şi oleginoaselor din Ucraina, cu intrare imediată în vigoare, pentru o perioadă de minim 60 de zile, precum şi compensaţii financiare pentru preţurile de dumping şi creşterea tarifelor de transport pentru producătorii români. Detalii AICI
  • Spania şi Franţa, poziţie de forţă - Spania, care deţine preşedinţia Consiliului UE, consideră ilegală interzicerea cerealelor ucrainene de către unele state membre, iar Franţa avertizează că reprezintă un risc la adresa solidarităţii. Detalii AICI
  • UE atacă la diamante - UE se pregăteşte pentru negocieri intense asupra a ceea ce ar trebui inclus în cel de-al 12-lea pachet de sancţiuni privind războiul Rusiei din Ucraina. Noile măsuri, care ar putea fi prezentate încă de luna viitoare, ar include probabil restricţii la achiziţiile de diamante ruseşti şi, eventual, o propunere mult aşteptată de a folosi profiturile generate de activele îngheţate ale băncii centrale ruse pentru a ajuta Kievul, scrie Bloomberg.
  • G7, grupul celor mai puternice economii democratice din lume, plănuieşte, la rândul său, să impună unele interdicţii comerţului cu diamante din Rusia.
  • Ajutor din Germania - Berlinul a anunțat că va trimite Ucrainei un nou pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de euro. Ajutorul va include muniție, vehicule de protecție și sisteme de deminare, a declarat ministrul Apărării, Boris Pistorius. De asemenea, Germania intenționează să trimită îmbrăcăminte și generatoare de electricitate și căldură pentru iarna care urmează.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇