Fermierii români cer interdicție de minim 2 luni la cerealele ucrainene. Spania și Franța vorbesc în termeni de "ilegal" și "lipsă de solidaritate"

Fermierii români cer interdicție de minim 2 luni la cerealele ucrainene. Spania și Franța vorbesc în termeni de "ilegal" și "lipsă de solidaritate"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Asociaţia Fermierilor din România (AFR) solicită autorităţilor prelungirea unilaterală a interdicţiei de import a cerealelor şi oleginoaselor din Ucraina, cu intrare imediată în vigoare, pentru o perioadă de minim 60 de zile, precum şi compensaţii financiare pentru preţurile de dumping şi creşterea tarifelor de transport pentru producătorii români.

Pe de altă parte, Spania, care deţine preşedinţia Consiliului UE, consideră ilegală interzicerea cerealelor ucrainene de către unele state membre, iar Franţa avertizează că reprezintă un risc la adresa solidarităţii.

Ridicarea interdicţiei de import a mărfurilor din Ucraina poziţionează agricultură României într-o situaţie de incertitudine care afectează major competitivitatea fermierilor din ţara noastră, susţine un comunicat AFR, citat de Agerpres.

„Comercializarea mărfurilor ucrainene la preţuri care sfidează competiţia, sub puterea de sustenabilitate a producătorilor locali (Ucraina neavând impuse standarde de calitate ridicate ale producţiei sau condiţii Green Deal), nu a dus, în dreptul fermierilor români, decât la acumularea de stocuri, datorii şi frustrare.

ADVERTISING

Poziţionarea României pe primul loc, cu o cotă de 20% din exportul total al UE, la grâu, poate fi interpretată ca o măsură disperată a fermierilor români de minimizare a pierderilor ţinând cont de faptul că au produs scump şi sunt obligaţi să vândă ieftin, iar datoriile bat la uşă", explică reprezentanţii asociaţiei.

Veniturile fermierilor, în scădere cu circa 30-40%

Potrivit sursei citate, veniturile fermierilor români sunt estimate a fi în scădere cu circa 30-40%, ceea ce pune în pericol funcţionarea activităţilor în acest sector vital al economiei naţionale.

Fermierii sunt şi mai grav afectaţi în cazul culturilor de primăvară (porumb, floarea soarelui, soia etc.), având în vedere seceta, dar şi exporturile din Ucraina în spaţiul comunitar, la preţuri foarte mici. De asemenea, fermierii sunt în imposibilitatea de a-şi achita datoriile la credite şi costurile cu inputurile pentru înfiinţarea altor culturi, atrage atenţia AFR.

"Ucraina produce la preţuri foarte mici folosind în continuare produse chimice interzise de UE: furadan, erbicide sulfonilureice, acetoclor etc., ca atare produsele lor sunt mult mai ieftine, dar cu o calitate scăzută. Siguranţa alimentară este pusă în pericol, aceste mărfuri ajungând în etapa de procesare în unităţile de producţie din ţară noastră, dar şi a altor state membre, afectând grav interesele consumatorilor", mai spun reprezentanţii AFR.

Aceştia afirmă că este important ca România să îşi susţină interesele ca stat membru în ceea ce priveşte menţinerea producţiei de alimente de înaltă calitate, precum şi asigurarea securităţii alimentare.

De asemenea, reprezentanţii AFR consideră că a fost acordată o atenţie considerabilă facilităţilor logistice, în principal pentru importurile sau tranzitul din Ucraina, "cu tendinţa de a fi neglijate nevoile şi provocările agricultorilor români" .

În acest context, Asociaţia Fermierilor din România vine cu propuneri pentru depăşirea momentelor nefavorabile prin care trec fermierii şi, implicit, agricultura României, prima măsură vizând prelungirea unilateral a interdicţiei de import a cerealelor şi oleginoaselor din Ucraina, cu intrare imediată în vigoare, pentru o perioadă minimă de 60 de zile.

Alte propuneri ale AFR sunt:

ADVERTISING
  • susţinerea alocării din bugetul european a unor compensaţii financiare pe hectar îndestulătoare pentru producătorii români, destinate compensării preţurilor de dumping şi creşterii tarifelor de transport,
  • acces mai facil la programele Rural Invest şi Agri IMM Invest,
  • creditarea şi eşalonarea fermelor care au datorii ridicate sub rezerva unui contract de control şi consultant pentru rambursarea creditului,
  • buget european pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, feroviare şi portuare, pe fondul continuării tranzitului de cereale şi oleaginoase din Ucraina.

Spania şi Franţa nu vor alte interdicţii

Ministrul spaniol al Agriculturii consideră că o interdicţie unilaterală din partea oricărui stat membru UE privind importurile de cereale ucrainene pare ilegală, în timp ce Franţa a avertizat că este în joc solidaritatea europeană, relatează Reuters, citată de News.ro.

ADVERTISING

Polonia, Slovacia şi Ungaria şi-au anunţat vineri propriile restricţii asupra importurilor de cereale ucrainene, după ce Comisia Europeană a decis să nu prelungească aprobarea interdicţiei privind vânzarea de cereale ucrainene în cinci state membre UE din Europa de Est, vecine ale Ucrainei.

Vorbind la Bruxelles înaintea unei reuniuni a miniştrilor Agriculturii din UE, ministrul spaniol Luis Planas Puchades a declarat luni că "este de competenţa Comisiei Europene să judece" dacă vreun stat membru al UE încalcă legislaţia europeană prin astfel de măsuri unilaterale.

Ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau, a criticat, la rândul său, aceste măsuri, afirmând că pun sub semnul întrebării solidaritatea europeană. "Pentru solidaritate trebuie să existe unitate. Trebuie să păstrăm cele două elemente, altfel proiectul european este în pericol. Piaţa unică este un element fundamental", a declarat Fesneau.

El a adăugat că miniştrii UE lucrează la o propunere pentru o exceptare nuanţată de la normele privind terenurile în paragină - mai degrabă decât o suspendare totală - care ar putea contribui la atenuarea presiunii asupra agricultorilor europeni.

"Nu putem spune în acelaşi timp că avem nevoie de suprafeţe pentru a produce biomasă, pentru a produce energie, pentru a produce biomateriale, pentru a ne asigura aprovizionarea cu alimente şi să rămânem într-un statu quo de la o PAC (politică agricolă comună) care a fost decisă înainte de războiul din Ucraina, chiar şi parţial înainte de Covid", a spus Fesneau.

De la începutul invaziei ruseşti, fermierii ucraineni s-au bazat pe exporturile de cereale prin ţările vecine, prin aşa-numitele coridoare de solidaritate, deoarece nu a putut utiliza rutele preferate înainte,  prin porturile de la Marea Neagră.

Aproximativ 60% din cerealele ucrainene au tranzitat prin rutele alternative ale UE, în timp ce 40% încă au fost transportate pe Marea Neagră până când Moscova a renunţat în iulie la acordul mediat de ONU care garanta siguranţa încărcăturilor.

De atunci, România a devenit ruta prin care circulă peste 60% din cerealele ucrainene transportate pe cale terestră, iar premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că ar putea, de asemenea, să extindă interdicţiile, dacă vor creşte importurile ucrainene.

Ministrul român al Agriculturii, Florin Barbu, se va întâlni luni, de la ora 18:00, cu asociaţiile de fermieri pe tema importului cerealelor din Ucraina. El a dat asigurări că, începând cu data de 15 septembrie, "nu a intrat niciun bob" în România şi nu vor intra cereale nici în următoarele 30 de zile. Acesta a transmis recent că vor fi luate cele mai bune măsuri, atât economice şi financiare, cât şi acte normative, "pentru a sprijini şi proteja fermierii români".


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇