UE ridică restricțiile pentru importurile de cereale din Ucraina. Trei state se opun și impun unilateral condiții chiar mai dure

UE ridică restricțiile pentru importurile de cereale din Ucraina. Trei state se opun și impun unilateral condiții chiar mai dure
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comisia Europeană a decis vineri să ridice restricţiile impuse importurilor de cereale ucrainene, valabile în cinci ţări, între care România, dar a cerut Kievului să elaboreze un plan de măsuri eficiente pentru controlul transporturilor.

Polonia, Ungaria și Slovenia au anunțat deja că nu vor ridica restricțiile, ba chiar Ungaria le-a înăsprit. România așteaptă planul Kievului, înainte de a lua o decizie.

În luna mai, Uniunea Europeană a autorizat cinci state membre (Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia) să interzică comercializarea pe teritoriul lor a grâului, porumbului, rapiţei şi seminţelor de floarea-soarelui din Ucraina, condiţia fiind să nu împiedice tranzitul către alte ţări.

Măsura, care expira la 15 septembrie la miezul nopţii, a fost decisă pentru a-i proteja pe agricultorii locali, care au atribuit acestor importuri prăbuşirea preţurilor pe piaţa internă, din cauza supraofertei.

ADVERTISING

„În urma expirării măsurilor restrictive privind exporturile ucrainene de cereale şi alte produse alimentare către UE, Ucraina a fost de acord să introducă măsuri legale (inclusiv, de exemplu, un sistem de licenţe de export), în termen de 30 de zile, pentru a evita o supraofertă de cereale” pe pieţele ţărilor vecine, anunţă Comisia Europeană într-un comunicat.

Până atunci, Ucraina trebuie să instituie, începând chiar de sâmbătă, 16 septembrie 2023, măsuri eficiente de control al exportului în cazul a patru grupe de mărfuri, pentru a preveni orice denaturare a pieţei în statele membre vecine.

Ucraina trebuie să prezinte un plan de acţiune până cel târziu la sfârşitul zilei de luni, 18 septembrie 2023, precizează executivul european. De asemenea, Comisia Europeană şi Ucraina vor monitoriza situaţia pentru a putea reacţiona la orice situaţie neprevăzută.

ADVERTISING

Comisia Europeană se va abţine de la impunerea oricăror restricţii atât timp cât măsurile eficiente luate de Ucraina sunt în vigoare şi funcţionează pe deplin, subliniază executivul european.

De ce s-au ridicat restricțiile

Comisia Europeană îşi motivează decizia de a ridica restricţiile prin faptul că a constatat „o atitudine constructivă a tuturor participanţilor la Platforma de coordonare, care a contribuit la rezolvarea unor probleme concrete şi a permis ca exporturile către ţările terţe din afara UE să fie fluide şi chiar în creştere”.

Executivul european dă asigurări că a analizat în prealabil datele referitoare la impactul exporturilor celor categorii de produse agricole ucrainene pe piaţa europeană.

Astfel, Comisia a ajuns la concluzia că datorită activităţii Platformei de coordonare şi a măsurilor temporare introduse la 2 mai 2023, „au dispărut denaturările pieţei în cele cinci state membre care se învecinează cu Ucraina”.

ADVERTISING

Ungaria, Polonia și Slovacia introduc măsuri unilaterale

Polonia a anunţat vineri seară că prelungeşte unilateral începând de la miezul nopţii interdicţia asupra importului a patru produse agricole ucrainene, în ciuda deciziei Comisiei Europene.

"Vom extinde această interdicţie, în pofida refuzului lor, în pofida refuzului Comisiei Europene", a confirmat premierul polonez Mateusz Morawiecki, potrivit Reuters.

"O vom face pentru că este in interesul fermierului polonez", a adăugat el.

Polonia, care are alegeri parlamentare la 15 octombrie, spune că cerealele ucrainene mai ieftine fac producţia internă nerentabilă.

Și Ungaria deja a impus o interdicţie naţională de import pentru 24 de produse agricole ucrainene, inclusiv cereale, legume şi mai multe produse din carne şi miere, potrivit unui decret guvernamental publicat vineri, relatează Reuters.

"Ungaria îşi va închide frontierele pentru 24 de produse ucrainene", faţă de patru până acum, cu scopul de a "proteja interesele agricultorilor noştri", a anunţat pe Facebook ministrul agriculturii, Istvan Nagy, citat de AFP.

De asemenea, guvernul Slovaciei a anunţat că a „decis să interzică importul de cereale din Ucraina la nivel naţional până la sfârşitul anului".

În schimb, Bulgaria a decis joi să nu prelungească interdicţia privind importurile de cereale ucrainene dincolo de data de expirare a acesteia, 15 septembrie. Sofia „nu susţine” o prelungire a restricţiilor, potrivit unei rezoluţii a Parlamentului bulgar, adoptate - la iniţiativa guvernului proeuropean - cu o largă majoritate (124 de voturi pentru din 197 de deputaţi prezenţi). Textul citează „solidaritatea cu Ucraina” şi necesitatea de a „garanta securitatea alimentară mondială”.

Reacția Kievului

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a salutat decizia UE, pe care a calificat-o drept un exemplu de unitate și încredere.

În timp ce Polonia, Slovacia şi Ungaria au indicat vineri că îşi vor impune propria interdicţie, după decizia UE de a o ridica, Zelenski a declarat că, dacă ţările vecine încalcă legislaţia UE, "Ucraina va răspunde într-un mod civilizat", informează Reuters.

"Este important acum ca unitatea europeană să lucreze şi la nivel bilateral. Pentru ca vecinii să sprijine Ucraina în timpul războiului", a declarat Zelenski pe aplicaţia de mesagerie Telegram după discuţiile cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

"Europa câştigă întotdeauna când regulile funcţionează şi când acordurile sunt puse în aplicare", a mai spus președintele Ucrainei.

Ce face România

La începutul acestei săptămâni, Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, formată din principalele organizaţii ale agricultorilor din România, a cerut prelungirea interdicţiei de import pentru cerealele din Ucraina, după 15 septembrie, întrucât agricultorii au avut doar de pierdut până acum, iar compensaţiile financiare oferite au acoperit o foarte mică parte din pierderi. Dacă nu vor fi luate o serie de măsuri, agricultorii au amenințat că vor bloca Portul Constanţa şi vămile.

După anunțul Comisiei Europene, Guvernul României a anunțat că va decide măsurile pe care le va lua pentru protejarea fermierilor români, în funcție de planul care va fi prezentat de Kiev.

Guvernul României așteaptă din partea Ucrainei prezentarea Planului de Acțiune cu privire la măsurile eficiente de control al exportului pentru prevenirea denaturării pieței cerealelor din țara noastră, măsuri pe care s-a angajat că le va prezenta până la finalul zilei de luni, 18 septembrie 2023, se aratp într-un comunicat de presă.

Totodată, Guvernul își exprimă regretul cu privire la faptul că „nu a fost identificată o soluție în plan european pentru prelungirea restricțiilor la importul de cereale din Ucraina, măsură solicitată de statele membre afectate de aceasta decizie”.

Și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, vineri, la finalul unei noi întâlniri care a avut loc la Constanţa cu oficiali ucraineni, americani, moldoveni şi ai Uniunii Europene, că au fost stabilite noi măsuri pentru facilitarea tranzitului cerealelor provenite Ucraina.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇