În ziua 569 de război, armata ucraineană a anunţat că a recucerit satul Andriîvka, aflat la circa zece kilometri sud de oraşul devastat Bahmut, pe una dintre axele contraofensivei dificile a trupelor Kievului.
Totodată, Statul Major General a raportat un „succes parţial” în apropierea satului Klişciîvka, la sud de Bahmut.
Încă un comandant rus a fost ucis pe frontul din Ucraina. Este vorba despre comandantul Regimentului 247 de Asalt Aerian al Gărzilor din Rusia, Vasili Popov, a anunțat Institutului pentru Studiul Războiului.
Iar imagini din satelit par să arate că tabăra Wagner din Belarus este în curs de desfiinţare. Au apărut și informații că liderul cecen Ramzan Cadîrov s-ar afla în stare critică, în comă, după ce starea s-a de sănătate s-a deteriorat.
Kim Jong Un își continuă vizita în Rusia. El a sosit azi dimineaţa la Komsomolsk-on-Amur, în Extremul Orient rus, pentru a vizita o fabrică de avioane.
Iar Comisia Europeană a decis să nu mai prelungească restricțiile la importurile de cereale din Ucraina. Trei state UE refuză să aplice decizia și instituie restricții unilateral, unele mei dure decât cele de până acum.
Și preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se va deplasa joi la Washington, unde se va întâlni cu președintele Joe Biden, după discursul pe care îl va rosti la Adunarea Generală a ONU.
Situația pe front
- Nou sat recucerit - Armata ucraineană a anunţat vineri dimineaţă că a recucerit satul Andriîvka, aflat la circa zece kilometri sud de oraşul devastat Bahmut, pe frontul de est, pe una dintre axele contraofensivei dificile a trupelor Kievului. Satul Andriîvka se află la sud de Bahmut, locul celei mai sângeroase bătălii de la invazia Rusiei în Ucraina, în februarie anul trecut. Statul Major General a raportat, de asemenea, un "succes parţial" în apropierea satului Klişciîvka, la sud de Bahmut. "Forţele de apărare au obţinut un succes parţial în zona Klişciîvka în timpul operaţiunilor ofensive. În cursul asaltului lor, ele au eliberat Andriîvka în regiunea Doneţk şi au provocat pierderi semnificative inamicului în ceea ce priveşte efectivele şi echipamentele", a precizat Statul Major ucrainean în raportul său zilnic postat pe Facebook.
- Cum arată Andriîvka - Așa arată acum satul Andriîvka. Tot ce a mai rămas din el este pământ pârjolit:
- Bombardament în Nova Kakhovka - Postul ucrainean Suspilne relatează că rușii au aruncat o bombă dintr-un avion Su-34 în orașul Nova Kakhovka. Aceasta a căzut pe o clădire de locuințe.
- Peste 500 de copii uciși - 504 copii au fost uciși și 1.123 au fost răniți în urma războiului declanșat de Rusia în Ucraina, a informat Procuratura Generală.
- Comandant rus ucis - Comandantul Regimentului 247 de Asalt Aerian al Gărzilor din Rusia, Vasili Popov, a fost ucis în timpul luptelor din Ucraina, anunță Institutului pentru Studiul Războiului în evaluarea de vineri. El l-a înlocuit pe Piotr Popov în funcția de comandant al regimentului în luna august sau septembrie, Vasili fiind astfel al doilea comandant al regimentului 247 care a fost ucis în luptă.
- Wagner pleacă din Belarus - Imagini din satelit ale unei baze militare situate la sud-est de capitala Belarusului Minsk par să arate în ultimele săptămâni demontarea corturilor, ceea ce ar putea indica lichidarea taberei pentru Wagner. Imagini ale bazei militare Ţel din regiunea Moghilev, realizate la 25 iulie, 25 august şi 9 septembrie şi furnizate de compania de imagistică terestră Planet Labs, par să arate demontarea treptată a corturilor din tabără.
Kim Jong Un în Rusia
- Niciun acord între Rusia și Coreea de Nord - Kremlinul a anunțat că Rusia şi Coreea de Nord nu au semnat niciun acord în domeniul militar sau în alte domenii în timpul vizitei lui Kim Jong Un în Rusia. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că nu a existat un plan de semnare a vreunui acord formal în timpul vizitei, în cadrul căreia Kim a purtat discuţii tete-a-tete cu preşedintele Vladimir Putin.
- Vizită la o fabrică de avioane - Liderul nord-coreean Kim Jong Un a sosit vineri dimineaţa la Komsomolsk-on-Amur, în Extremul Orient rus, pentru a vizita o fabrică de avioane care se află sub sancţiuni occidentale. "Kim Jong Un a sosit cu trenul la gara din Komsomolsk-on-Amur", a scris agenţia de presă rusă TASS, menţionând că liderul nord-coreean va merge la o "fabrică de avioane". Potrivit agenţiei Interfax, această întreprindere produce "echipamente militare şi civile".
- Scaun dezinfectat - Personalul de securitate al lui Kim Jong Un a petrecut câteva minute dezinfectând scaunul pe care liderul nord-coreean a stat în timpul summitului cu preşedintele rus Vladimir Putin, scrie ziarul rusesc Kommersant. O înregistrare video arată un oficial de securitate nord-coreean cu mănuşi albe care şterge scrupulos scaunul negru al lui Kim şi pulverizează în jur o substanţă neidentificată. Nord-coreeanul a pulverizat substanţa şi a şters scaunul, mânerele, picioarele şi chiar zona din jurul scaunului, în timp ce o gardă de corp de la Kremlin privea uşor uimit.
Alte informații relevante
- Sol de pace de la Vatican la Moscova - Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a anunţat vineri că Moscova aşteaptă o vizită a emisarului Vaticanului pentru pace în Ucraina şi este gata să se întâlnească cu el: „Acum eforturile Vaticanului, al cărui trimis va veni din nou, continuă. Suntem gata să ne întâlnim cu toată lumea, gata să vorbim cu toată lumea. O adevărată conspiraţie şi încercări prin pseudo-diplomaţie apar în jurul subiectului aşa-ziselor negocieri pentru a întoarce totul cu susul în jos. Aşa cum au făcut-o la începutul evenimentelor ucrainene, care de mulţi ani au fost o prioritate pentru colegii noştri occidentali, în primul rând Statele Unite şi Marea Britanie. Ei au investit miliarde de dolari în opoziţia ucraineană, aducând-o la putere printr-o lovitură de stat sângeroasă neconstituţională".
- Zelenski merge în SUA - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se va întâlni cu Joe Biden joia viitoare la Casa Albă, într-un moment în care Congresul american dezbate un nou pachet de ajutor de 25 miliarde de dolari pentru Kiev, a indicat vineri o sursă apropiată dosarului pentru AFP. Această vizită la Washington este prevăzută cu ocazia deplasării liderului ucrainean la Adunarea Generală a ONU la New York. Potrivit mai multor media americane, Volodimir Zelenski ar urma de asemenea să se prezinte în faţa Congresului american.
- ”Hub al gazelor” în Turcia - Planul Rusiei de a crea ”un hub al gazelor” în Turcia, pentru a înlocui vânzările pierdute către Europa, este întârziat de dezacordurile cu Turcia cu privire la cine ar trebui să fie responsabil de acesta. Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ideea în octombrie 2022, la scurt timp după exploziile care au deteriorat conductele de gaze Nord Stream, care leagă Rusia de Germania peste Marea Baltică. O sursă familiarizată cu situaţia a spus pentru Reuters că planul construcţiei hubului de gaze naturale s-a confruntat cu întârzieri, deoarece Moscova şi Ankara se ceartă pentru control.
- Finlanda urmează țările baltice - Autoritățile din Finlanda au decis să interzică mașinile cu plăcuțe numerice rusești așa cum au făcut-o deja Estonia, Letonia și Lituania: „Mașinile înmatriculate în Rusia cu mai puțin de 10 pasageri nu vor mai avea voie să intre în Finlanda din Rusia, deși sunt posibile unele excepții”.
- Ramzan Kadîrov în comă - Liderul cecen Ramzan Kadîrov s-ar afla în stare critică. Kadîrov, un aliat important al lui Vladimir Putin, ar fi în comă, după ce starea sa de sănătate s-a deterioriat, informează UNITED24media.
- Comisia Europeană a decis vineri să ridice restricţiile impuse importurilor de cereale ucrainene, valabile în cinci ţări, între care România, dar a cerut Kievului să elaboreze un plan de măsuri eficiente pentru controlul transporturilor. Polonia, Ungaria și Slovenia au anunțat deja că nu vor ridica restricțiile, ba chiar Ungaria le-a înăsprit. România așteaptă planul Kievului, înainte de a lua o decizie. Detalii AICI.