Ziua 509. Putin răspunde cu furie după ce i-a fost aruncat iar podul în aer. Un avion militar rus s-a prăbușit în Marea Azov, belarușii au doborât o dronă ucraineană

Ziua 509. Putin răspunde cu furie după ce i-a fost aruncat iar podul în aer. Un avion militar rus s-a prăbușit în Marea Azov, belarușii au doborât o dronă ucraineană

Ziua 509 de război a debutat cu explozii pe podul Crimeii, construit de Rusia, care leagă peninsula de regiunea rusă Krasnodar.

Circulaţia pe pod a fost întreruptă din cauza unei situaţii de „urgenţă”, au declarat oficialii instalaţi de Rusia, fără a da detalii. Însă presa a raportat explozii pe pod. O fată a fost rănită, iar părinţii ei au murit.

O sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei a declarat pentru BBC Rusia că atacul a fost "o operaţiune specială a forţelor navale ale Ucrainei şi Serviciului de Securitate". Podul a fost atacat cu drone de suprafaţă, a spus sursa.

Ministerul rus de Externe acuză SUA și Marea Britanie că au ajutat Ucraina să atace podul din Crimeea, iar Putin însuși a amenințat cu o ripostă pe măsură.

Între timp, luptele intense continuă pe front, unde contraofensiva ucraineană se loveşte de contraatacuri ruseşti în anumite zone. Forţele Kievului progresează lent în jurul oraşului Bahmut şi în sud, iar un avion militar rus s-a prăbuşit în apele Mării Azov.

Kremlinul a declarat că Rusia iese din acordul pentru transportul de cereale pe Marea Neagră, începând de luni, data când acesta ar fi trebuit să fie prelungit.

Explozii pe „podul lui Putin”

  • Circulaţie întreruptă pe podul Crimeii - Un incident a avut loc pe un pod important care leagă Crimeea de regiunea rusă Krasnodar, circulaţia fiind întreruptă în zonă, a anunţat în noaptea de duminică spre luni guvernatorul rus al peninsulei anexate. "Circulaţia a fost întreruptă pe podul Crimeii. O situaţie de urgenţă s-a produs în zona pilonului 145 din regiunea Krasnodar, situată în sud-vestul Rusiei'', a indicat Serghei Aksionov pe Telegram, fără a preciza natura incidentului. Presa ucraineană a raportat explozii pe pod. The Guardian notează că o fată a fost rănită, iar părinţii ei au murit. Fata va fi transportată în regiunea rusă Krasnodar.
  • Stâlpii de susținere ai podului ar fi fost deteriorați, potrivit unor informații care circulă în mediul online. Pe rețelele de socializare au apărut imagini care arată daunele produse podului:
  • O bucată din pod a căzut în apă - Ziarul online independent rus The Insider a publicat un videoclip cu podul. În filmare se vede o porțiune a drumului care a dispărut și pare să fi căzut în apă.
  • Cel puțin două explozii - Potrivit martorilor, în jurul orei 3.00 au fost auzite cel puțin două explozii, s-a văzut o coloană de fum, iar circulația mașinilor s-a oprit.
  • Ucraina acuză Rusia - Incidentul ar putea fi un act de provocare al Moscovei, a declarat Natalia Humeniuk, purtătorul de cuvânt al comandamentului militar de sud al Ucrainei, susținând că astfel de evenimente sunt „tipice autorităților Crimeii”.
  • Forţele armate ucrainene se află în spatele atacului? - O sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei a declarat pentru BBC Rusia că atacul de la Podul Crimeii a fost "o operaţiune specială a forţelor navale ale Ucrainei şi Serviciului de Securitate". "Podul a fost atacat cu drone de suprafaţă. A fost dificil să se ajungă la pod, dar în cele din urmă a fost posibil", a declarat sursa. Site-ul ucrainean censor.net a relatat, la rândul său, pe surse, că serviciul de securitate al Ucrainei a efectuat atacul.
  • Rusia acuză SUA și Marea Britanie - Ministerul rus de Externe acuză SUA și Marea Britanie că au ajutat Ucraina să atace podul din Crimeea. “Atacul de astăzi asupra podului din Crimeea a fost orchestrat de regimul de la Kiev. Deciziile sunt luate de oficialii ucraineni și de armată, cu participarea directă a agențiilor de informații și a politicienilor americani și britanici“, a declarat Maria Zaharova.
  • SBU „urmărește cu interes" modul în care „unul dintre simbolurile regimului lui Putin a eșuat încă o dată să reziste încărcăturii militare", a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Securitate al Ucrainei, Artem Dehtiarenko, scrie BBC Rusia.
  • Putin răspunde cu furie - Preşedintele Vladimir Putin a avertizat că armata rusă pregăteşte o ripostă, acuzând forțele Kievului de un „act terorist”: „Sigur că va urma o ripostă a Rusiei. Ministerul Apărării pregăteşte propuneri adecvate. Ţinând cont că este al doilea atac terorist asupra Podului Crimeea, aştept propuneri concrete pentru îmbunătăţirea securităţii acestui obiectiv de infrastructură de importanţă strategică".
  • Medvedev amenință - Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat, luni, că Rusia trebuie să distrugă ceea ce a numit conducerea de vârf a ''formaţiunilor teroriste".
  • Turişti blocaţi - Oficialii ruși i-au încurajat pe turiştii blocați în Crimeea să revină acasă prin Ucraina ocupată, după ce podul Kerci nu mai poate fi traversat. Zborurile comerciale către Crimeea au fost suspendate după declanșarea ofensivei din Ucraina, iar majoritatea turiștilor ruși se duceau cu maşina spre Crimeea, pe podul avariat.
  • De ce este important podul: Podul de 19 km, cunoscut și sub numele de Podul Kerci, este cel mai lung din Europa, destinat atât traficului rutier, cât și feroviar. De asemenea, este un nod logistic vital pentru armata Moscovei în războiul său împotriva Ucrainei. Podul are o importanță strategică și simbolică uriașă pentru Rusia, care a construit structura la un cost de aproximativ 3,7 miliarde de dolari după ce Moscova a anexat Crimeea ilegal în 2014. Podul a mai fost avariat de o explozie în 2022, dar a fost reparat, iar Vladimir Putin a venit personal să treacă peste el la bordul unei maşini Mercedes.
ADVERTISING

Situația pe front

  • Luptele intense continuă pe front, unde contraofensiva ucraineană se loveşte de contraatacuri ruseşti în anumite zone, dar forţele Kievului progresează lent în jurul oraşului Bahmut şi în sud. Statul Major ucrainean a indicat că armata a avansat încă doi kilometri spre oraşul ocupat Melitopol şi unde încearcă să avanseze spre Marea Azov pentru a tăia liniile ruseşti şi a izola Crimeea.
  • Victime la Harkov - Primarul din Harkov a respins acuzaţia Rusiei cum că atacul asupra podului Kerci ar fi fost un act de „terorism” ucrainean și a spus că Kremlinul a adus moartea și distrugerea asupra orașului său, la o scară epică. Ihor Terekhov a subliniat că Moscova a bombardat populația civilă din Harkov încă de anul trecut. Ieri, o persoană a fost ucisă și șapte rănite în trei atacuri separate, cu rachete S-300 trase de peste granița cu Rusia.
  • Dronă ucraineană doborâtă de vecini - Autorităţile militare din Belarus au anunţat, luni, doborârea unei drone de recunoaştere a Ucrainei care a pătruns ilegal în spaţiul aerian belarus. Incidentul aerian a avut loc duminică, în sud-estul statului Belarus, în apropierea frontierei cu Ucraina. Drona de recunoaştere ucraineană a fost doborâtă la puţin timp după intrarea neautorizată în spaţiul aerian al Belarusului. Administraţia de la Kiev nu a făcut niciun comentariu pe tema incidentului.
  • Acces interzis la medicamente - Forțele ruse le interzic rezidenților ucraineni aflați sub ocupație în regiunea Zaporojie accesul la medicamente la preț redus, dacă nu obțin pașapoarte rusești, a informat Centrul Național de Rezistență al armatei ucrainene.
ADVERTISING

Ce se mai întâmplă în Rusia

  • Oraș bombardat - Guvernatorul regiunii ruse Belgorod a declarat că forţele ucrainene au bombardat cu rachete Grad oraşul rusesc Shebekino, situat în apropierea graniţei cu Ucraina, ucigând o femeie care se afla pe bicicletă. "Durere foarte mare, o persoană a fost ucisă - o femeie care mergea pe bicicletă pe trotuar în momentul bombardamentului. Rănile pe care le-a suferit din cauza schijelor erau incompatibile cu viaţa", a precizat Viacheslav Gladkov.
  • Avion prăbuşit - O aeronavă militară de tip Su-25 s-a prăbuşit, luni, în apropierea coastei în apele Mării Azov. Pilotul s-a ejectat, însă a murit. Nu există alte victime sau pagube materiale, precizează TASS, care citează un anunţ al autorităţilor locale din regiunea Krasnodar. Potrivit Ministerului Apărării, era un zbor de antrenament.
  • Rusia reduce exporturile de petrol - Exporturile ruseşti de petrol din porturile vestice urmează să scadă cu aproximativ 100.000-200.000 de barili pe zi, luna viitoare, faţă de nivelurile din iulie, un semn că Moscova îşi respectă angajamentul de a reduce livrările în tandem cu liderul OPEC Arabia Saudită, potrivit unor surse.
  • Moscova preia Danone şi Carlsberg - Statul rus preia controlul producătorului francez de iaurt Danone şi producătorului danez de bere Carlsberg, printr-un decret semnat în weekend de Vladimir Putin, după ce aceste companii au anunţat că vor să părăsească piaţa rusă din cauza invaziei Ucrainei.

Alte informații relevante

  • Acordul cerealelor, reziliat - Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat luni reporterilor acreditaţi la Kremlin că Rusia iese din acordurile pentru transportul de cereale pe Marea Neagră, începând de luni, 17 iulie, data când acestea ar fi trebuit să fie prelungite, informează TASS. El a spus, însă, că de îndată ce "partea referitoare la Rusia va fi îndeplinită, partea rusă va reveni imediat la punerea în aplicare a acestui acord". Detalii AICI
  • Rusia a scumpit cerealele - Grâul, porumbul şi rapiţa, produse agricole esenţiale, au înregistrat creşteri ale preţurilor pe bursă, ca efect al deciziei Rusiei de a renunţa la acordul privind exportul cerealelor din Ucraina. Totuși, prețurile au rămas mult mai mici față de acum un an. În orice caz, închiderea coridorului va lovi cumpărători cheie precum China, Spania şi Egipt.
  • Trump promite că opreşte războiul în 24h - Donald Trump anunţă, într-un interviu acordat Fox News, că va opri războiul din Ucraina în 24 de ore, în cazul în care se va întoarce la Casa Albă, în 2024: ”Îi voi spune lui Zelenski că ajunge. Îi voi spune lui Putin: dacă nu ajungeţi la un acord, vom da multe (Ucrainei). Mai multe decât a avut vreodată, dacă trebuie”.
  • Trimisul papei merge la Washington - Cardinalul italian Matteo Zuppi, însărcinat de papa Francisc să contribuie la obținerea păcii în Ucraina, merge luni la Washington pentru a se întâlni cu oficiali americani.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇