Ziua 392 de război a debutat cu un atac puternic al rușilor asupra orașului Rjishchiv din regiunea Kiev. Un bloc a fost parțial distrus, la fel și un liceu, atacul fiind soldat cu zeci de morți și răniți.
Au fost bombardate și șapte localități din regiunea Sumî, dar și un bloc din Zaporojie.
La Bahmut, asaltul rușilor ar putea pierde din avânt, spune Ministerul Apărării din Marea Britanie. Acest lucru s-ar putea întâmpla pentru că „unele trupe au fost relocate în alte sectoare”. E evident că forța de atac a rușilor a scăzut, având în vedere că această zonă fierbinte a fost vizitată astăzi de Volodimir Zelenski. Ulterior, preşedintele s-a dus şi la Harkov.
Iar marina rusă a anunțat că a respins un atac cu drone asupra portului Sevastopol, în peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal în 2014 de Moscova, şi care este principala bază a Flotei ruse din Marea Neagră.
Între timp, Statele Unite şi-au schimbat planurile şi vor furniza Ucrainei 31 de tancuri Abrams M1-A1 în loc de variantele mai noi M1-A2. Scopul este de a grăbi livrarea acestora. Şi sistemele de apărare antirachetă Patriot vor fi trimise în Ucraina mai repede decât era planificat iniţial.
Însă Camera Reprezentanţilor din SUA, aflată sub controlul opoziţiei republicane, a anunţat organizarea unei sesiuni de audieri privind asistenţa de 32 de miliarde de dolari oferită de Administraţia Biden Ucrainei.
Astăzi s-a încheiat și vizita președintelui Xi Jinping la Moscova, Kremlinul atacând „Occidentul colectiv” pentru reacția ostilă față de alianța ruso-chineză.
Situația pe front
- Lupta pentru Bahmut - Asaltul rușilor asupra orașului Bahmut ar putea pierde din avânt, spune Ministerul Apărării din Marea Britanie. Acest lucru s-ar putea întâmpla pentru că „unele trupe au fost relocate în alte sectoare”, a scris Ministerul Apărării pe Twitter. Forțele ucrainene au respins marți încercările Rusiei de a avansa în centrul Bahmut.
- Atac cu drone în Kiev - Un atac cu drone a avut loc dimineață în orașul Rjishchiv din regiunea Kiev, aflat la 80 km de capitală. Un bloc a fost parțial distrus, 3 oameni au murit și aproape 20 au fost duși la spital, scrie presa ucraineană. Poliția și serviciile de urgență au evacuat peste 200 de persoane. Atacul a afectat și liceul, fiind distruse parţial două etaje şi o altă clădire în care se studia.
- Rușii spun că Sevastopolul a fost atacat de drone - Marina rusă a respins miercuri dimineaţă un atac cu drone asupra portului Sevastopol, în peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal în 2014 de Moscova, şi care este principala bază a Flotei ruse din Marea Neagră, a anunţat guvernatorul acestui oraş, Mihail Razvojaiev. În total au fost distruse trei drone, a indicat el, afirmând în acelaşi timp că aparatele fără pilot "au încercat să pătrundă în golf", dar marinarii au tras în direcţia lor cu arme de calibru mic.
- Bombardamente în Sumî - Forțele ruse au lansat atacuri împotriva a șapte localități din Sumî, a informat administrația militară a regiunii. Rusia a folosit mortiere, artilerie și explozibili pentru a viza regiunea.
- O rachetă a lovit un bloc din Zaporojie, iar ucrainenii și rușii se acuză reciproc pentru atac. Atacul a fost anunțat de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a publicat o înregistrare video cu momentul impactului și cu urmările loviturii. În replică, Vladimir Rogov, un oficial al administrației regionale desemnate de Moscova pentru partea ocupată de ruși a regiunii Zaporojie, a susținut că blocul a fost lovit de o rachetă de apărare antiaeriană a ucrainenilor care a fost lansată pentru a intercepta o rachetă rusească.
- Zelenski, în vizită pe linia frontului din Bahmut - Volodimir Zelenski s-a deplasat miercuri pe linia frontului din Bahmut, unde i-a vizitat pe militarii ucraineni care apără oraşul de peste şapte luni. Zelenski a ascultat rapoarte ale comandanţilor militari privind situaţia operativă şi evoluţia luptelor pe linia frontului şi a discutat cu soldaţii ucraineni.
- Zelenski dă medalii la Harkov - Zelenski s-a deplasat miercuri şi în oraşul Harkov, situat în nord-estul ţării, unde l-a medaliat pe primarul oraşului pentru acţiunile de respingere a forţelor militare ruse. Preşedintele Ucrainei a vizitat şi un spital din Harkov în care sunt militari răniţi şi le-a oferit medalii.
Ce se mai întâmplă în Rusia
- Xi a plecat din Rusia - Avionul lui Xi Jinping a decolat de la Aeroportul Vnukovo, după ce a fost salutat de o gardă de onoare, care a cântat imnurile naţionale rus şi chinez. Oficiali guvernamentali ruşi de rang înalt au asistat la decolare.
- Occidentul ostil alianței Putin-Xi - Kremlinul subliniază că nu este surprins de reacţia „ostilă” a ţărilor din Occident după summit-ul ruso-chinez, în care Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au afişat alianţa. „În ceea ce priveşte reacţia ţărilor din Occidentul colectiv, faptul că reacţia lor cu privire la toate subiectele a fost de natură inamicală şi ostilă nu este o noutate pentru nimeni”, apreciază purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
- Rusia exclude războiul nuclear, dar continuă amenințările - Rusia şi China se pronunţă împotriva oricărui război nuclear, în toiul unor tensiuni cu Occidentul. „Părţile declară din nou că nu pot exista învingători într-un război nuclear şi că acesta nu trebuie să fie declanşat niciodată”, afirmă preşedinţii rus Vladimir Putin şi chinez Xi Jinping în declarația comună semnată marți. În același timp, Moscova continuă să facă amenințări nucleare. Detalii AICI.
- Rusia își modernizează apărarea antiaeriană - Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a anunţat că prevede în acest an modernizarea apărării antiaeriene, în contextul în care atacurile ucrainene cu drone vizând teritoriul rusesc se înmulţesc. Potrivit acestuia, două noi unităţi ale apărării antiaeriene vor fi formate şi dotate cu sisteme de rachete sol-aer de nouă generaţie S-350.
- Moscova insistă cu amenințările la adresa Londrei - Administraţia de la Moscova a reluat, miercuri, acuzaţiile la adresa Londrei, subliniind că agravează în mod serios conflictul din Ucraina prin trimiterea de obuze cu uraniu sărăcit, în timp ce Marea Britanie susţine că muniţia de acest fel este "standard" şi denunţă "dezinformarea".
- Cel mai mare pericol nuclear - Adjunctul ministrului rus de Externe Serghei Riabkov a declarat că riscul unei confruntări nucleare este la cel mai ridicat nivel din ultimele decenii, avertizând că Moscova se află "de facto" într-un conflict deschis cu Washingtonul din cauza războiului din Ucraina şi "nu se pune problema" ca Rusia să restabilească tratatul New START pe care îl are cu Statele Unite şi din care şi-a suspendat participarea.
Alte informații relevante
- Declarație tranșantă din Austria - „Rusia va rămâne întotdeauna importantă pentru Europa”, a declarat într-un interviu pentru Reuters ministrul de externe al Austriei, Alexander Schallenberg, afirmând că a gândi altfel este o iluzie. „Dostoievski şi Ceaikovski rămân o parte a culturii europene, fie că ne place sau nu. Va continua să fie cel mai mare vecin al nostru. Va rămâne a doua mare putere nucleară din lume. A crede că nu va mai exista Rusia şi că ne putem decupla în toate domeniile este o iluzie", a declarat Alexander Schallenberg, adăugând că, deşi Austria slăbeşte legăturile cu Moscova, acest lucru „nu se poate întâmpla peste noapte". Detalii AICI
- China nu a depășit linia roșie, dar nu e departe - China nu a depăşit "linia" furnizării de armament Rusiei, dar abordarea politică în sensul susţinerii Rusiei este împotriva intereselor Statelor Unite, afirmă secretarul de Stat american, Antony Blinken.
- SUA schimbă planurile pentru Ucraina - Statele Unite şi-au schimbat planurile şi vor furniza Ucrainei 31 de tancuri Abrams M1-A1 în loc de variantele mai noi M1-A2 planificate anterior, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Patrick Ryder. Scopul este de a grăbi livrarea acestora. Şi sistemele de apărare antirachetă Patriot vor fi trimise în Ucraina mai repede decât era planificat iniţial, pentru că ucrainenii au dovedit că pot învăţa rapid, au declarat oficiali din domeniul apărării citaţi de CNN.
- Anchetă pentru ajutorul SUA - Camera Reprezentanţilor din SUA, aflată sub controlul opoziţiei republicane, a anunţat organizarea unei sesiuni de audieri privind asistenţa de 32 de miliarde de dolari oferită de Administraţia Biden Ucrainei. Congresmanul republican Mike McCaul a anunţat că va organiza miercurea viitoare o sesiune de audieri pe tema "supravegherii, transparenţei şi Responsabilităţii privind asistenţa acordată Ucrainei". Vor fi chemaţi la audieri inspectorii generali din cadrul Departamentului de Stat, Departamentului Apărării şi Agenţiei americane pentru Dezvoltare Internaţională, potrivit CNN.Unii politicieni republicani au exprimat rezerve privind continuarea furnizării de asistenţă Ucrainei.
- Ajutor de la FMI - Fondul Monetar Internaţional (FMI) anunţă că a ajuns la un acord cu guvernul ucrainean pentru un plan de ajutorare în valoare totală de 15,6 miliarde de dolari. Planul urmează să permită ”susţinerea reluării unei creşteri economice treptate şi să creeze totodată condiţiile unei creşteri economice pe termen lung în contextul reconstrucţiei după conflict, pe drumul aderării la Uniunea Europeană (UE)”.
- NATO să se pregătească de un război lung - Vladimir Putin nu are planuri imediate de pace în Ucraina, astfel că Occidentul trebuie să se pregătească pentru a furniza ajutor letal Kievului pentru mult timp de acum încolo, iar statele NATO ar trebui să aloce cel puţin 2 la sută din PIB pentru cheltuielile militare, a declarat secretarul general Jens Stoltenberg. Şeful NATO avertizează că Vladimir Putin este angajat într-un "război de uzură" în Ucraina.
- Un prinţ la război - Prinţul William a făcut miercuri o călătorie neanunţată în Polonia, pentru a mulţumi trupelor britanice şi poloneze implicate în acordarea de sprijin Ucrainei şi pentru a se întâlni cu ucrainenii care au fugit de conflictul cu Rusia ascultându-le experienţele.