Ziua 380: ”Pauză tactică” în Bahmut. Elveția nu renunță la neutralitate. Zelenski, declarații despre implicarea în Nord Stream

Ziua 380: ”Pauză tactică” în Bahmut. Elveția nu renunță la neutralitate. Zelenski, declarații despre implicarea în Nord Stream
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ziua 380 de război a debutat cu noi alerte de raid aerian în toată Ucraina. 11 civili au murit în atacurile masive de joi, când forțele ruse au lansat 95 de rachete.

Noaptea trecută rușii au atacat districtul Nikopol din regiunea Dnipropetrovsk cu rachete. În urma uneia dintre lovituri, trei localități au rămas fără electricitate. Și regiunea Sumî a fost lovită de șase ori peste noapte.

Continuă luptele și la Bahmut, dar grupul de mercenari Wagner pare să facă o „pauză tactică”, afirmă Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).

În timpul ăsta, Rusia spune că va reactiva Noul Tratat de Reducere a Armamentului Strategic (Noul START) doar dacă Administraţia de la Washington îşi modifică abordarea politică faţă de Moscova, Elveția a anunțat că nu renunță la neutralitate și nu va autoriza livrarea de către alte țări a armelor elvețiene în Ucraina, iar Zelenski a dat asigurări că Kievul nu este implicat în exploziile de la conductele Nord Stream.

Papa Francisc crede că războiul din Ucraina este alimentat de interesele mai multor "imperii", nu doar ale Rusiei. El şi-a exprimat disponibilitatea de a discuta cu Vladimir Putin pentru a cere pacea.

ADVERTISING

Situația pe front

  • Alertele de raid aerian au sunat și vineri dimineața în toată Ucraina.
  • Wagner așteaptă întăriri - Grupul de mercenari Wagner pare să facă o „pauză tactică” în Bahmut, afirmă Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în actualizarea sa zilnică. ISW crede că Wagner așteaptă până vor ajunge suficiente întăriri ale trupelor ruse.
  • Prigojin se plânge - Fondatorul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, reclamă că i-au fost blocate comunicaţiile şi permisele de trecere către organismele de decizie ruseşti pentru a-l împiedica să ceară muniţie. "Pentru a mă împiedica să cer muniţie, mi-au deconectat toate telefoanele de comunicaţii speciale din toate birourile şi din toate unităţile", a spus Prigojin, într-o înregistrare audio postată pe contul său de Telegram.
  • Forțele ruse au lansat joi 95 de rachete în Ucraina, potrivit raportului Statului Major. Rusia a tras rachete de croazieră, rachete de antiaeriene folosite în atacuri sol-sol, drone iraniene de atac unidirecțional și un număr neobișnuit de mare de rachete balistice hipersonice lansate din aer. Cel puțin 11 civili au murit.
  • Atac în Nikopol - Trupele ruse au lovit noaptea trecută districtul Nikopol din regiunea Dnipropetrovsk cu rachete. În urma uneia dintre lovituri, trei localități au rămas fără electricitate.
  • Și regiunea Sumî a fost bombardată - Suspilne, radiodifuzorul de stat al Ucrainei, relatează că Znob-Novhorodske din regiunea Sumî din nord-estul Ucrainei a fost lovită de șase ori peste noapte. Nu au fost raportate pagube sau victime de către autoritatea locală.
  • Angajat SBU, pus sub acuzare - Un angajat al Serviciului de Securitate al Ucrainei a fost pus sub acuzare după ce a aprobat ocuparea Crimeei, a catalogat războiul declanșat de Rusia drept „conflict civil intern”, iar crimele comise de forțele ruse în orașul Buca, regiunea Kiev, drept „un act justificat". Instanța nu a decis încă dacă suspectul va fi arestat preventiv până la cercetarea prealabilă.
  • Planuri de evacuare din Crimeea - Administrațiile ruse din Crimeea ocupată temporar elaborează planuri de evacuare pentru angajații lor. Acest lucru a fost raportat de Centrul de Rezistență Națională. "Ocupanții întocmesc o listă cu angajații și familiile acestora care fac obiectul unei evacuări prioritare. În unele orașe, planurile au fost deja făcute și aprobate", se arată în raport.
  • Armata rusă a lovit din nou regiunea Zaporojie şi centrul său administrativ cu acelaşi nume, în sudul Ucrainei, unde se află cea mai mare centrală nucleară din Europa, lăsând mii de persoane fără curent electric.
  • Recrutare Wagner - Gruparea paramilitară Wagner a deschis centre de recrutare în 42 de oraşe ale Rusiei pentru a trimite mai multe trupe în campania militară rusă în Ucraina, a anunţat pe Telegram fondatorul acestei grupări de mercenari, Evgheni Prigojin, transmit agenţiile AFP şi EFE. "În pofida rezistenţei colosale a armatei ucrainene, vom continua să înaintăm. Deşi ni se pun beţe în roate la fiecare pas, vom depăşi asta împreună", a promis liderul Wagner.
ADVERTISING

Alte informații relevante

  • Elveția nu renunță la neutralitate - Guvernul Elveţiei a anunţat, vineri, că își va menține neutralitatea militară prevăzută în Constituţie și nu va autoriza livrările de armament elveţian de către alte ţări în Ucraina, informează Le Monde. „Această tradiţie de neutralitate a Elveţiei nu înseamnă indiferenţă faţă de agresiunea Rusiei în Ucraina", a comunicat Guvernul elveţian. Elveția a respins mai multe cereri ale Germaniei, Danemarcei şi Spaniei de a reexporta în Ucraina armament elveţian.
  • Zelenski despre Nord Stream - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a negat vineri orice legătură a ţării sale cu exploziile care au avariat anul trecut în septembrie gazoductele Nord Stream, după ce publicaţia americană New York Times şi cea germană Spiegel au scris, invocând ceea ce au susţinut a fi noi date ale serviciilor de informaţii ale SUA, că un "grup pro-ucrainean" ar fi autorul sabotajului. "Nu avem nimic de-a face cu asta", a răspuns Zelenski, potrivit agenţiei EFE, unei întrebări ce i-a fost adresată pe acest subiect la o conferinţă de presă comună la Kiev cu şefa guvernului finlandez, Sanna Marin.
  • UE, mai mulți bani - UE ar putea majora cu 3,5 mld euro fondurile destinate achiziției de arme pentru Ucraina. Detalii AICI.
  • Ploaia de rachete pentru uz intern - Despre atacul cu rachete de ieri asupra orașelor și infrastructurii energetice ucrainene, ISW arată că acesta a avut un sens mai degrabă propagandistic. Rusia a şi spus că atacul a fost o ripostă pentru incidentul din 2 martie din regiunea rusă Briansk.
  • Papa vrea să vorbească cu Putin - Războiul din Ucraina este alimentat de interesele mai multor "imperii", nu doar ale Rusiei, afirmă papa Francisc într-un interviu din care au apărut vineri fragmente. El şi-a exprimat disponibilitatea de a discuta cu Vladimir Putin pentru a cere pacea.
  • Ungaria nu se amestecă în conflictul dintre Rusia și Ucraina, spune premierul Viktor Orban. Țara a fost supusă la presiuni pentru a-și schimba poziția față de război, dar Guvernul nu a cedat.
  • Avertismentul șefului CIA - Vladimir Putin crede că Ucraina contează mai mult pentru el decât pentru Occident și că în cele din urmă va câștiga războiul, avertizează șeful CIA. Între pierderile grele pe câmpul de luptă și sancțiunile economice, războiul din Ucraina a fost dezastruos pentru Rusia. Dar directorul CIA, Bill Burns, spune că președintele rus Vladimir Putin rămâne convins că poate câștiga lupta, deoarece crede că timpul este de partea lui. Detalii AICI.
  • Kremlinul a declarat că există riscuri de posibile „provocari” în Osetia de Sud și Abhazia, două regiuni separatiste susținute de ruși din Georgia, după zile de proteste în Georgia din cauza unui proiect de lege pentru „agenții străini”. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Moscova urmărește situația „cu îngrijorare”.
  • Rusia pune condiții - Rusia va reactiva Noul Tratat de Reducere a Armamentului Strategic (Noul START) doar dacă Administraţia de la Washington îşi modifică abordarea politică faţă de Moscova, a afirmat Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe. La rândul său, Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a declarat că a avut discuţii "constructive" cu secretarul de Stat american Antony Blinken, cu ocazia întrevederii de săptămâna trecută, la reuniunea Grupului G20 din New Delhi. Principalele teme au fost situaţia armelor nucleare şi conflictul din Ucraina, a afirmat vineri Serghei Lavrov, conform agenţiei Tass şi site-ului Tagesschau.de.
  • SUA ajută Moldova - SUA au anunțat că vor oferi Republicii Moldova 300 de milioane de dolari ca asistenţă în sectorul energetic şi vor împărtăşi informaţii cu această ţară „pe care Rusia încearcă să o destabilizeze”. Detalii AICI.
ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇