Ziua 331: Impas la Ramstein și discuții despre nevoia negocierii cu Putin. Exerciții militare lângă Cernobîl, rușii așteaptă „mașinăria jihadului”

Ziua 331: Impas la Ramstein și discuții despre nevoia negocierii cu Putin. Exerciții militare lângă Cernobîl, rușii așteaptă „mașinăria jihadului”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ziua 331 de război este marcată de întâlnirea-cheie a liderilor occidentali din domeniul Apărării la Baza Aeriană Ramstein din Germania, unde ar fi trebuit să se stabilească viitoarele livrări de arme pentru Ucraina, în special de tancuri germane Leopard 2 folosite de armatele din întreaga Europă.

Discuțiile s-au finalizat însă fără un acord, după ce Germania nu s-a lăsat convinsă. Americanii au lăudat britanicii, care au anunțat o donație semnificativă de tancuri Challenger, și au insistat că trăim într-un deceniu decisiv pentru viitorul omenirii și e nevoie de decizii grele.

Asta ceruse și preşedintele Volodimir Zelenski, „decizii ferme", arătând că securitatea Europei depinde de succesul Ucrainei, iar cuvintele nu țin loc de tunuri.

Întâlnirea de la Ramstein

  • Impas la Ramstein - Reprezentanţii statelor occidentale nu au ajuns la niciun acord în privind furnizării de tancuri ultramoderne Ucrainei, după o zi de discuții contradictorii. Germania nu trimite tancuri, însă a anunțat un ajutor militar în valoare de 1,08 miliarde de dolari.
  • Ucraina, nevoită să negocieze cu Rusia - Şeful Statului Major Interarme din SUA, generalul Mark Milley, a afirmat vineri seară că va fi „foarte dificil" ca armata ucraineană să elibereze teritorii anul acesta, reiterând că, cel mai probabil, războiul cu Rusia va trebui să se încheie prin negocieri, nu pe câmpul de luptă: „Din punct de vedere militar, eu menţin ideea că anul acesta ar fi foarte, foarte dificil să fie evacuate forţele ruse de pe orice centimetru pătrat de teritoriu ocupat al Ucrainei. Ceea ce se poate face este continuarea apărării, stabilizarea frontului".
  • „Un deceniu decisiv”, fără decizii - Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a insistat pentru continuarea asistenţei militare pentru Ucraina: „După cum a spus preşedintele Biden, acesta este un deceniu decisiv pentru lume şi un moment decisiv pentru lupta Ucrainei de autoapărare. Deci, Grupul de Contact nu va încetini ritmul susţinerii. Sunt încrezător că partenerii Ucrainei din întreaga lume sunt determinaţi să facă faţă aşteptărilor momentului. Statele Unite menţin angajamentul de a conduce acest efort coordonat. Depunem mari eforturi pentru a răspunde cerinţelor Ucrainei pentru tancuri şi alte tipuri de vehicule blindate”.
  • Zelenski vrea tancuri - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că nu există altă soluţie decât trimiterea de către Occident de tancuri grele în ţara sa: „Da, va trebui în continuare să luptăm pentru furnizarea de tancuri moderne, dar în fiecare zi este mai evident faptul că nu există altă soluţie decât să luăm o decizie cu privire la tancuri. Partenerii noştri au o atitudine de principiu - ei vor susţine Ucraina atât cât este necesar pentru victoria noastră".
  • Biden îl asigură pe Zelenski - Ucraina va primi asistenţa militară necesară pentru a respinge invazia militară rusă, a declarat vineri seară preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, pe fondul disputelor cu Germania privind furnizarea de tancuri.
  • Dispută Germania - SUA - Administraţia Biden era blocată într-un impas cu Germania pe tema trimiterii de tancuri de luptă în Ucraina înainte de întâlnirea-cheie a liderilor occidentali din domeniul apărării care are loc vineri în Germania. În ultimele zile, oficialii germani au indicat că Berlinul nu va trimite tancuri Leopard în Ucraina, dacă SUA nu trimit, la rândul lor, tancurile de fabricaţie americană M1 Abrams la Kiev. Pentagonul spune însă de luni de zile că nu intenţionează să trimită tancuri Abrams în Ucraina, având în vedere costurile logistice de întreţinere a acestora.
  • Donație semnificativă de la britanici - Marea Britanie a anunţat o donaţie semnificativă de tancuri Challenger pentru Ucraina.
  • Olanda trimite Patriot - Olanda urmează să trimită Ucrainei două sisteme de apărare antiaeriană de tip PATRIOT şi rachete, anunţă vineri într-un comunicat Ministerul olandez al Apărării.
  • SUA trimit blindate - Pentagonul a anunţat un pachet de securitate pentru Ucraina în valoare de 2,5 miliarde de dolari, incluzând vehicule blindate Stryker şi mai multe vehicule de luptă Bradley care ar putea fi folosite împotriva unei posibile ofensive ruse în această primăvară.
  • Polonia ignoră Germania - Adjunctul ministrului polonez de Externe, Paweł Jablonski, a declarat că ţara sa este pregătită să ia măsuri "non-standard", dacă Germania se opune trimiterii de tancuri Leopard în Ucraina. Jablonski a reiterat o declaraţie a premierului polonez, Mateusz Morawiecki, care a spus joi că Polonia ar putea trimite tancuri Leopard 2 în Ucraina, ca parte a unei coaliţii mai largi, chiar şi fără aprobarea Germaniei.
  • Apelul lui Zelenski - În discursul său video susținut la reuniunea de la Ramstein, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a spus că Rusia încearcă să distrugă mai multe națiuni. El a avertizat că "sute de mulţumiri nu înseamnă sute de tancuri". ”Războiul pornit de Rusia nu lasă loc de întârzieri şi pot să vă mulţumesc de sute de ori şi ar fi absolut just, dat fiind tot ceea ce aţi făcut deja. Dar sute de mulţumiri nu înseamnă sute de tancuri. Cu toţii putem folosi mii de cuvinte în discuţii, dar eu nu pot pune cuvinte în locul tunurilor care sunt necesare împotriva artileriei ruseşti", a arătat Zelenski.
  • Presiuni asupra Germaniei - Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, le-a cerut omologilor săi reuniţi la baza aeriană Ramstein să facă eforturi mai mari în sprijinul Ucrainei, în timp ce cresc presiunile asupra Germaniei pentru furnizarea de tancuri Leopard 2 pentru armata ucraineană.
  • Germania promite ajutor pentru reconstrucție - Ministrul federal pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică din Germania, Svenja Schulze, a promis Kievului un ajutor suplimentar de 52 de milioane de euro pentru reconstrucţie, în timpul unei vizite în oraşul-port Odesa, în sudul Ucrainei, la aproape un an de la invazia declanşată de Rusia.
  • Berlinul e indecis - Noul ministru al Apărării din Germania, Boris Pistorius, a declarat vineri că nu a fost luată încă nicio decizie cu privire la o eventuală livrare către Kiev a tancurilor de asalt Leopard, de fabricaţie germană, pe care Ucraina le solicită pentru a respinge invazia rusă. El a subliniat că Germania şi alte ţări analizează atent argumentele în favoarea sau împotriva furnizării de tancuri Ucrainei, ţinând cont de evoluţiile unui război care durează deja de aproape un an.
  • Rusia consideră întâlnirea periculoasă - Rusia a calificat vineri drept o „provocare" şi o „escaladare periculoasă" reuniunea aliaţilor occidentali ai Kievului în Germania axată pe noile ajutoare militare pentru Ucraina, în timp ce trupele ruse declară că avansează în est şi sud-estul teritoriului ucrainean. „Considerăm aceasta drept o instigare provocatoare deschisă din partea Occidentului, care ridică miza conflictului, ceea ce va duce inevitabil la creşterea numărului de victime şi la o escaladare periculoasă", a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
  • Ajutor militar de la UE - Uniunea Europeană plănuieşte să trimită Ucrainei un nou ajutor militar, în valoare de 500 de milioane de euro, pentru ca aceasta să se poată apăra împotriva atacurilor Rusiei.
ADVERTISING

Situația pe front

  • Exerciții militare lângă Cernobîl - Forțele ucrainene au organizat exerciții militare în zona centralei nucleare dezafectate de la Crnobîl.
  • Rușii așteaptă „mașinăria jihadului”- Autoritățile din Cecenia au anunțat că sunt în discuții cu guvernul rus pentru producția unui model de vehicul militar ușor ce ar urma să se cheme „mașinăria jihadului”.
  • Pierderi grele la Bahmut - Der Spiegel citează surse de la vârful politicii germane potrivit cărora, într-o ședință secretă pe tema războiului din Ucraina, aceștia au fost informați că numărul de soldați pe care armata Kievului îl pierde zilnic în lupta pentru Bahmut este de trei cifre.
  • Erou american, ucis în Ucraina - Un fost membru US Navy SEAL, Daniel W. Swift, care a dezertat din armata americană în urmă cu patru ani, a fost ucis în luptă, în Ucraina, a anunţat Marina americană (US Navy). Militarul de elită fusese recompensat şi decorat pentru servicii în Irak şi Afganistan.
  • Atac puternic în Lugansk - Presa ucraineană a postat un videoclip cu bombardamente puternice în satul Novoselivske, regiunea Lugansk. Ocupanții au folosit probabil un lansator UR-77. Folosirea unor astfel de arme în zonele rezidențiale este o crimă de război, pentru că civilii nu au nicio șansă de supraviețuire, scrie NEXTA.
  • Bombardamente în Donețk - Atacurile de joi asupra regiunii Donețk s-au soldat cu 4 morți și 3 răniți, a declarat guvernatorului regiunii, Pavlo Kirilenko.
  • Apărarea Ucrainei - Ucraina a respins mai multe atacuri rusești din 16 localități din regiunile Donețk, Lugansk și Zaporojie, a informat Statul Major. Totodată, armata ucraineană a lovit șase puncte de control, opt baze temporare rusești și un depozit de muniții.
  • Ruşii susţin că au cucerit o aşezare de lângă Bahmut - Autoproclamata Republică Populară Doneţk (RPD) din regiunea Donbas a anunţat că a preluat controlul asupra Klişciivka, o mică aşezare situată la sud de Bahmut, în estul Ucrainei. "Începând cu 20 ianuarie, trupele ruseşti au eliberat Klişciivka, pe teritoriul RPD", afirmă o declaraţie a Comandamentului militar al RPD. Joi, grupul de mercenari Wagner susţinea că a preluat controlul asupra zonei.
  • Mercenarii Wagner, organizație internațională criminală - Statele Unite au desemnat grupul paramilitar rus Wagner drept o organizaţie internaţională criminală: „Wagner este o organizaţie criminală, care comite vaste atrocităţi şi abuzuri ale drepturilor omului”. Detalii AICI.
ADVERTISING

Ce se întâmplă în Rusia

  • Moscova se teme de un atac - Sisteme de rachete concepute pentru a intercepta aeronavele și rachetele par să fi fost desfășurate deasupra mai multor clădiri administrative din centrul Moscovei, semnalând că Kremlinul se pregătește pentru un potențial, deşi puțin probabil, atac îndreptat asupra capitalei Rusiei. Detalii AICI.
  • Wagner devine firmă de consultanţă - Grupul de mercenari Wagner, care luptă alături de armata rusă în Ucraina, s-a înregistrat în Rusia ca firmă de consultanţă, a informat vineri Ministerul britanic al Apărării. În documentaţia depusă pentru autorizare în 27 decembrie, Wagner a declarat ca obiect de activitate "consultanţa în management" şi nu a menţionat activităţile paramilitare. Firmele private militare şi de securitate sunt ilegale în Rusia. Wagner dispune în prezent de circa 50.000 de luptători în Ucraina, unde a devenit o "componentă-cheie" a războiului declanşat de Rusia.
  • Cu barbă sau fără barbă - Liderul cecen Ramzan Kadîrov a criticat interdicţia ca soldaţii ruşi să poarte barbă, alăturându-se astfel şefului mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, în cea mai recentă ieşire a celor doi împotriva conducerii militare ruse supervizate de ministrul Serghei Şoigu. În schimb, Viktor Sobolev, general-locotenent în retragere şi membru al parlamentului rus, a apărat interdicţia ca soldaţii ruşi să nu poate barbă şi să nu aibă smartphone-uri şi tablete personale spunând că aceasta este o "parte elementară a disciplinei militare".
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇