Vot la ONU pentru o încetare imediată a focului în Gaza. Ofițeri de rang înalt, uciși în ambuscadă. Biden și-a trimis un sol să-l certe pe Netanyahu

Vot la ONU pentru o încetare imediată a focului în Gaza. Ofițeri de rang înalt, uciși în ambuscadă. Biden și-a trimis un sol să-l certe pe Netanyahu

Adunarea Generală a ONU a votat pentru a cere o încetare imediată umanitară a focului în Gaza devastată de război, cu o majoritate de 153 de voturi, în timp ce 10 state au fost împotrivă şi 23 s-au abţinut.

Deşi votul Adunării Generale este semnificativ din punct de vedere politic şi este văzut ca având o valoare morală, el nu este obligatoriu, spre deosebire de o rezoluţie a Consiliului de Securitate, unde SUA s-au opus săptămâna trecută prin veto.

Între timp, forţele israeliene au lovit numeroase ţinte din Siria şi Liban, lucru ce provoacă o creștere a temerilor că războiul Israelului împotriva Hamas ar putea aprinde un conflict regional mai amplu. Deja peste 100.000 de oameni şi-au părăsit recent casele din sudul Libanului şi s-au mutat mai în nord, potrivit estimărilor IDF. Și un petrolier comercial a fost la un pas să fie lovit în Marea Roșie de rachete lansate din Yemen.

Guvernul Netanyahu pierde tot mai mult susținerea, semnalul venind de la cel mai înalt nivel. Mai exact, președintele Joe Biden a vorbit public despre neînțelegerile cu premierul israelian și a spus că e nevoie de schimbare în guvernul Netanyahu. Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, este aşteptat în Israel pentru o vizită de două zile, joi şi vineri.

ADVERTISING

Ulterior, într-o conferință comună cu Volodimir Zelenski la Casa Albă, Biden a confirmat și că israelienii au informat SUA că au început să „testeze cu atenţie” inundarea tunelurilor de sub Gaza în care nu cred că sunt ținuți ostatici. Biden spune însă că SUA nu pot să confirme fără dubii acest lucru, dar că ce știe clar e că „fiecare moarte a unui civil este o tragedie absolută”.

Israelul estimează că 135 de ostatici sunt încă ţinuţi de Hamas și tocmai a anunțat că a recuperat cadavrele altor doi - o tânără luată prizonieră la festivalul Nova şi un supervizor logistic al armatei. Doi militari israelieni au fost ucişi în operaţiunea de recuperare.

Pentru a cere răspunsuri despre situația celor dragi și ce fac oficialii pentru a-i aduce acasă, sute de membri ai familiilor ostaticilor au format un lanț uman ce se întinde de la Guvern la Parlament.

Iată cele mai importante evenimente de miercuri, 13 decembrie, în războiul dintre Israel și Hamas, care a ajuns în ziua 68:

  • Vot la ONU pentru încetarea imediată a focului - Adunarea Generală a ONU a votat pentru a cere o încetare imediată umanitară a focului în Gaza devastată de război. O majoritate de 153 de state au votat pentru, în timp ce 10 au fost împotrivă şi 23 s-au abţinut. Deşi votul Adunării Generale este semnificativ din punct de vedere politic şi este văzut ca având o valoare morală, nu este obligatoriu, spre deosebire de o rezoluţie a Consiliului de Securitate, unde SUA s-au opus săptămâna trecută prin veto.
  • Hamas cere respectarea rezoluției ONU - Hamas a salutat cererea Adunării Generale a ONU. Izzat Al-Rishq, membru al Biroului Politic Hamas, a cerut comunităţii internaţionale să menţină presiunea asupra a ceea ce el a numit forţe de ocupaţie şi a solicitat respectarea deciziei ONU. Într-o scurtă declaraţie, el a condamnat, de asemenea, „genocidul şi epurarea etnică” împotriva poporului palestinian.
  • Israelul inundă tunelurile Hamas - Israelienii au informat SUA că au început să „testeze cu atenţie” inundarea unora dintre tunelurile de sub Gaza cu apă de mare, pentru a testa capacitatea de a degrada reţeaua de tuneluri a Hamas. Întrebat despre acest lucru, preşedintele american Joe Biden a spus că israelienii încă nu sunt siguri dacă va funcţiona, dar au asigurat SUA că au grijă să testeze doar în tuneluri în care nu cred că sunt ţinuţi ostatici. Biden spune însă că SUA nu pot să confirme fără dubii acest lucru. Ce știe clar e că „fiecare moarte a unui civil este o tragedie absolută”. Israelul estimează că 135 de ostatici sunt încă ţinuţi de Hamas, dintre care unii se crede că sunt cetăţeni americani.
  • Lanț uman pentru ostatici - Familiile ostaticilor duși de Hamas în Gaza au format un lanț uman din sute de persoane, ce se întinde de la Guvern la Parlament. Ei vor astfel să îi forțeze pe oficialii care se reunesc astăzi pentru a vota revizuirea bugetului pe 2024 să le ofere răspunsuri despre cei dragi.
  • Petrolier atacat în Marea Roșie - Un petrolier comercial sub pavilionul Insulelor Marshall a fost atacat cu două rachete de rebelii houthi din Yemen, în strâmtoarea Bab el-Mandeb. Din fericire, rachetele au ratat ținta.
  • Încă doi ostatici morți - Armata israeliană a anunţat că a recuperat cadavrele a doi ostatici ai Hamas, în timpul unei operaţiuni militare în Fâşia Gaza. Cei doi ostatici au fost identificaţi ca fiind Eden Zakaria, 27 de ani, luată ostatică de Hamas la festivalul Nova, şi Ziv Dado, 36 de ani, un supervizor logistic al armatei. Doi militari israelieni au fost ucişi în operaţiunea de recuperare.
  • Militari uciși în ambuscadă - Zece soldați, inclusiv doi ofițeri de rang înalt, au fost uciși în Gaza după ce au intrat într-o ambuscadă. Pentru armata israeliană este unul dintre cele mai letale atacuri din 7 octombrie și până acum. În total, 115 soldați au murit până acum.
  • Atac cu avioane și tancuri în Siria - IDF a anunțat că avioane de luptă şi tancuri israeliene au lovit mai multe posturi ale armatei siriene şi alte obiective de infrastructură militară, ca răspuns la trei atacuri lansate de pe teritoriul Siriei. Un singur proiectil lansat din Siria a căzut pe pământ deschis în Israel. Aceasta este prima dată în cinci zile când Israelul a raportat atacuri de pe teritoriul sirian.
  • Atacuri continue în Liban, 100.000 de refugiați - În Liban, Israelul afirmă că un avion de luptă al său a lovit infrastructura militară şi un punct de lansare de rachete al Hezbollah, după ce a identificat rachete anti-tanc şi focuri de mortiere lansate de dincolo de graniţa de nord. Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari, a acuzat Hezbollah că a continuat să „opereze din satele şi zonele urbane din sudul Libanului”, afirmând că acţiunile „pun teritoriul libanez la risc”. Hagari a mai susţinut că peste 100.000 de oameni şi-au părăsit recent casele din sudul Libanului şi s-au mutat mai în nord, în contextul schimburilor de focuri de la graniţă. Schimburi de focuri între Israel şi militanţii Hezbollah sprijiniţi de Iran şi aflaţi în sudul Libanului au loc zilnic, de câteva săptămâni.
  • Solul lui Biden merge la Netanyahu - Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, este aşteptat în Israel pentru o vizită de două zile, joi şi vineri, urmând să se întâlnească cu premierul Benjamin Netanyahu. Deplasarea oficialului de la Casa Albă are loc pe fondul tensiunilor deschise dintre preşedintele american Joe Biden şi premierul Netanyahu cu privire la operaţiunea militară israeliană din Gaza, care a ucis 18.000 de civili. Biden a declarat marţi că Israelul îşi pierde sprijinul din cauza bombardamentelor sale "nediscriminatorii", iar Netanyahu ar trebui să-şi schimbe abordarea, liderul american expunând astfel o nouă fisură în relaţiile sale cu premierul israelian.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇