Zeci de copaci și trei stâlpi de electricitate au căzut, patru autoturisme fiind afectate, sâmbătă după-amiază, în localităţi din judeţul Constanţa, în urma vântului puternic şi a ploii torenţiale.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, au fost primite peste 35 de apeluri prin 112, oamenii solicitând sprijinul pompierilor.
"Până la această oră am avut peste 35 de apeluri prin 112, din care 30 de apeluri pentru copaci căzuţi pe carosabil, trei stâlpi de electricitate afectaţi, precum şi un acoperiş al unei case şi un horn. Din centralizarea până la această oră, au fost avariate patru autoturisme. Misiunea este în dinamică, pompierii sunt pe teren şi lucrează pentru înlăturarea efectelor negative", a informat ISU.
Județul s-a aflat sub cod portocaliu de vreme rea. Cetățenii au fost avertizați să evite deplasările şi să ia măsuri de adăpostire şi autoprotecţie deoarece vântul a suflat cu rafale de 70 – 90 km/h, au fost averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină.
Totodată, până la ora 23 este în vigoare şi un cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru tot judeţul Constanţa.
Iar până la ora 24:00 este în vigoare un cod galben de inundații pe râurile mici din județul Constanța.
Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție pe râurile mici din județul Constanța.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu o probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din sud-estul județului Constanța.