Vântul a închis Portul Constanța. Zeci de TIR-uri stau la o coadă uriașă, care s-a întins pe Autostrada A4 (Video)

Vântul a închis Portul Constanța. Zeci de TIR-uri stau la o coadă uriașă, care s-a întins pe Autostrada A4 (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Zeci de TIR-uri aşteaptă să intre în Portul Constanţa, iar unele staţionează şi pe banda de urgenţă a Autostrăzii A4, în zona Agigea. Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (APMC) susţine că această situaţie este cauzată de operatorii portuari care fac programările camioanelor.

Reprezentanţii Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa au afirmat că de mai multe zile este aglomeraţie de camioane la intrarea în Portul Constanţa, la porţile 9 şi 10. Camioanele sosesc pe autostradă, până la Agigea, şi pentru că este foarte aglomerat la intrarea în port, unele sunt nevoite să staţioneze pe banda de urgenţă, relatează News.ro.

ADVERTISING

APMC a mai precizat că au fost făcute întâlniri cu operatorii portuari cărora li s-a transmis să-şi dozeze mai bine cantităţile de marfă pe care le solicită. De asemenea, aceste camioane sunt chemate în port de către operatori, care fac aceste programări.

Coadă de tiruri pe noul pod de la Agigea

Din nou este coadă kilometrică de TIR-uri pe noul pod de la Agigea, spre Portul Constanța. Sute de șoferi așteaptă să intre cu tirurile în Portul Constanța pentru încărcatul cerealelor.#OrdineaConstanta

Publicată de Ordinea.Ro pe Marţi, 25 iulie 2023

Situația este îngreunată și de vremea proastă. Portul Constanța este închis din cauza vântului puternic și nu se fac operațiuni de încărcare-descărcare a mărfurilor, a anunțat miercuri Administraţia Porturilor Maritime.

ADVERTISING

Potrivit unui comunicat al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, portul a fost închis încă de marți din cauza vântului puternic, iar miercuri situația s-a agravat după ce vântul și-a sporit intensitatea.

În aceste condiții, operatorii portuari care programaseră pentru operațiuni camioanele cu mărfuri nu își pot desfășura activitatea de încărcare-descărcare, relatează Mediafax.

Reprezentanții Portului precizează că macaralele folosite pentru aceste operațiuni sunt dotate cu senzori de vânt și se opresc automat în cazul în care vântul depășește o anumită intensitate.

ADVERTISING

În prezent, sunt pregătite la dane, pentru a încărca din Portul Constanța, 22 de nave, iar în rada portului așteaptă alte 14 nave.

Acestea își vor relua operațiunile de încărcare imediat ce vremea va permite, anunță Administrația.

Aceasta precizează că a amenajat, pentru staționarea TIR-urilor, în zona porții nr. 7 a Portului Constanța o parcare de 37 de locuri și în zona porți nr. 9 o parcare cu o capacitate de 100 de locuri, care a fost realizată în cursul anului 2022.

"În plus, împreună cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) urmează să dezvolte noi capacități de staționare a autocamioanelor în afara Portului Constanța.

De asemenea, pe infrastructura Portului Constanța pot staționa aproximativ 2.500 de autocamioane, dar în situații extraordinare, precum cea din aceste zile, capacitatea este depășită, iar autocamioanele sunt forțate să staționeze și pe infrastructura rutieră exterioară portului Constanța", se mai arată în comunicat.

Rusia e de vină

După retragerea Rusiei din tratatul cerealelor, planul de rezervă a rămas transferul grânelor pe uscat, de la granița de nord până în portul Constanța, aproape 700 de kilometri.

Conform acestei strategii, România poate aduce din Ucraina 25 de milioane de tone de grâu pe parcursul unui an.

Întrebarea e dacă infrastructura feroviară și rutieră vor rezista, dar Comisia Europeană spune că se implică, în ultimele luni realizându-se conexiunea căilor ferate cu Ucraina.

Detalii în analiza România salvează Ucraina. Grâul din țara vecină va ajunge la Constanța cu trenul și TIR-ul


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇