Căldură extremă în sudul Europei: Record de temperatură în Spania, 46 de grade

Căldură extremă în sudul Europei: Record de temperatură în Spania, 46 de grade
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Valurile de căldură care afectează sudul Europei au dus temperaturile la peste 40°C în țări precum Italia, Spania și Grecia, iar autoritățile locale au emis noi avertismente cu privire la riscul de incendii de vegetație. În sudul Spaniei a fost înregistrat și un nou record de temperatură pentru luna iunie, de 46 de grade.

Experții pun frecvența tot mai mare și intensitatea acestor valuri de căldură pe seama schimbărilor climatice și avertizează că astfel de fenomene meteo extreme devin tot mai frecvente în regiunea sudică a Europei, relatează AP.

Și înainte de weekend, valuri severe de căldură au fost înregistrate în Italia, Grecia, Spania și Portugalia, iar localnicii și turiștii deopotrivă au căutat locuri de refugiu, în fața temperaturilor toropitoare.

În Portugalia, două treimi din teritoriu se aflau duminică sub alertă maximă pentru caniculă și incendii, cu temperaturi care urmau să depășească 42°C în Lisabona.

În Italia, mai multe regiuni - Lazio, Toscana, Calabria, Puglia și Umbria - intenționau să interzică activitățile de muncă în aer liber în cele mai fierbinți ore ale zilei, ca reacție la temperaturile record. Sindicatele italiene au cerut extinderea acestor măsuri la nivel național.

Duminică, Ministerul Sănătății din Italia a plasat 21 din cele 27 de orașe monitorizate sub cel mai înalt nivel de alertă pentru caniculă, inclusiv destinații turistice importante precum Roma, Milano și Napoli. La Roma, turiștii au căutat umbră lângă obiective turistice precum Colosseumul și Fântâna Trevi, folosind umbrele și bând apă de la cișmele publice pentru a se răcori.

Scene similare au fost raportate în Milano și Napoli, unde vânzătorii ambulanți ofereau limonadă turiștilor și localnicilor pentru a îi ajuta să reziste în fața valului de căldură.

Grecia se afla din nou sub alertă ridicată pentru incendii de vegetație din cauza vremii extreme, primul val de căldură al verii fiind așteptat să continue și după acest weekend.

Reamintim că deja un incendiu de proporții a izbucnit joi, la sud de Atena, forțând evacuări și închiderea drumurilor în apropierea templului antic al lui Poseidon. Vânturile puternice au propagat flăcările, care au afectat locuințe și au acoperit cerul cu fum. Autoritățile elene au mobilizat 130 de pompieri, 12 avioane și 12 elicoptere pentru a combate incendiul, în timp ce poliția a evacuat 40 de persoane, cinci zone aflându-se sub ordin de evacuare.

În Spania, localnicii și turiștii au fost expuși la temperaturi extreme, în condițiile în care temperaturile au atins 42°C în orașul sudic Sevilla și în alte regiuni din sudul și centrul țării.

Aici s-a înregistrat și un nou record național de căldură pentru luna iunie. În sudul Spaniei, temperatura a urcat până la 46 de grade Celsius în orașul El Granado, din apropierea graniței cu Portugalia, transmite DPA. Recordul anterior de temperatură în Spania pentru luna iunie era de 45,2 grade Celsius și a fost stabilit la Sevilia în 1965.

Regiunile sudice ale Spaniei au înregistrat temperaturi peste media sezonieră, ceea ce a determinat autoritățile să emită alerte de sănătate și recomandări pentru siguranță. Agenția Națională de Meteorologie (Aemet) a anunțat că luna iunie este pe cale să stabilească un nou record, devenind cea mai fierbinte lună iunie de când se fac măsurători.

Experții avertizează că valurile de căldură intensă pot afecta viața de zi cu zi, în special în cazul categoriilor vulnerabile, cum ar fi vârstnicii și copiii.

Autoritățile locale au sfătuit populația să evite activitățile fizice în cele mai fierbinți ore ale zilei și să consume multe lichide.

Un studiu publicat anul trecut în The Lancet Public Health a evidențiat riscul în creștere al deceselor cauzate de căldură pe fondul schimbărilor climatice. Potrivit studiului, numărul deceselor legate de căldură s-ar putea cvadrupla până la jumătatea secolului, dacă politicile climatice actuale rămân neschimbate.

Deși în prezent mai multe persoane mor din cauza frigului decât a căldurii, studiul subliniază că creșterea temperaturilor va anula beneficiile iernilor mai blânde, ceea ce va duce la o creștere netă semnificativă a mortalității provocate de căldură.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇