Unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri bulgari, condamnat și în România, s-a predat

Unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri bulgari, condamnat și în România, s-a predat

Unul dintre cei mai căutaţi traficanţi de droguri bulgari, dat în urmărire din 2018 şi vizat de o notificare de alertă roşie a Interpol, s-a predat luni dimineaţa autorităţilor, a anunţat Ministerul de Interne al Bulgariei.

Evelin Banev, supranumit „Brendo”, care face obiectul unui mandat de urmărire internaţional, s-a prezentat de bună voie la închisoarea din Sofia, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului bulgar, informează AFP.

Ras pe cap şi cu şapcă gri, bărbatul de 59 de ani apare alături de avocatul său Petar Zafirov îndreptându-se spre intrarea penitenciarului din capitala bulgară, într-o înregistrare video postată pe Facebook de site-ul de ştiri flagman.bg.

ADVERTISING

"Banev se predă pentru a executa pedeapsa pronunţată împotriva lui", a explicat Zafirov.

În 2013, fostul luptător Evelin Banev a fost condamnat în Bulgaria la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru participare la o reţea de spălare a banilor. În final, în 2018, verdictul a fost redus la şase ani de Curtea Supremă a Bulgariei.

El nu şi-a ispăşit niciodată pedeapsa, profitând de o punere în libertate pentru a fugi din Bulgaria.

"Brendo" fusese arestat în septembrie 2021 în Ucraina, însă a fost rapid eliberat de autorităţile acestei ţări a cărei cetăţenie o dobândise. De atunci, urma lui se pierduse.

ADVERTISING

El fusese condamnat în 2017 la 20 de ani de închisoare în Italia, unde a fost declarat vinovat de importarea a 40 de tone de cocaină din American Latină în folosul celebrei mafii calabreze 'Ndrangheta, între 2004 şi 2007.

El a fost condamnat de asemenea în România la puţin peste 10 ani de închisoare.

Într-unul dintre evenimentele cele mai marcante ale istoriei recente bulgare, fiica lui, pe atunci în vârstă de 10 ani, fusese răpită în martie 2013 în faţa domiciliului său dintr-o suburbie de lux a Sofiei. Ea fusese eliberată 47 de zile mai târziu, după plata unei răscumpărări, în condiţii misterioase.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇