Doi urşi care şi-au făcut apariţia, ziua, în staţiunea Azuga au fost filmaţi de localnici, imaginile arătând cum unul dintre animale rupe scânduri din gardul unei curţi.
Oamenii au ambalat motoarele autoturismelor, pentru ca zgomotul produs să alunge animalele.
În imaginile filmate de un localnic şi postate pe Facebook se vede cum unul dintre animale rămâne în apropierea pădurii, în timp ce al doilea se duce lângă gardul unei gospodării şi începe să rupă din scânduri, fără a fi deranjat de faptul că se aude un câine care latră.
Se vede cum timp de câteva zeci de secunde ursul încearcă să intre în curte.
Martorii întâmplării au început să ambaleze motorul unui autoturism, iar în cele din urmă animalul s-a îndepărtat.
„Aşa trăim, într-un oraş turistic. Pârtiile din Azuga sunt cele mai importante, dar locuitorii oraşului Azuga sunt fără valoare, oare cei de la ocolul silvic chiar nu au de gând să ia măsuri?”, a scris pe Facebook cel care a filmat întreaga scenă.
Ministrul Mediului, Barna Tanczos, afirma miercuri că devin din ce în ce mai frecvente contactele dintre om şi urs şi că trebuie găsite soluţii.
“Soluţiile trebuie găsite şi trebuie adaptate la situaţia reală. Nu s-a gândit nimeni în momentul în care s-au construit pârtiile din Predeal, din Poiană, din foarte multe zone, nu s-a gândit nimeni că se va întâlni cu ursul care hiberna iarna.
Uite că nu mai hibernează, uite că apare şi pe pârtie. Până acum aveam probleme doar cu fermierii, doar în grădini. Am primit din judeţul Harghita... iarăşi urs în gospodărie. Zi de zi. Deci lucrurile se agravează şi contactul om cu urs devine atât de frecvent încât trebuie să găsim soluţii”, a explicat ministrul Mediului.