Un turist a spart două sculpturi antice de la Vatican, enervat că nu-l poate vedea pe papa Francisc (Foto)

Un turist a spart două sculpturi antice de la Vatican, enervat că nu-l poate vedea pe papa Francisc (Foto)

Incidentul s-a petrecut în Muzeul Chiaramonti care găzduiește aproximativ 1.000 de statui antice și una dintre cele mai importante colecții de portrete romane.

Două busturi s-au făcut țăndări și au un viitor incert după ce au fost trântite pe podea de un turist, relatează CNN.

Potrivit ziarului Il Messaggero, bărbatul despre care se crede că este american a cerut să-l vadă pe papa Francisc, iar când i s-a spus că nu se poate, a împins un bust roman pe podea. Când a fugit, el a trântit încă unul.

Un purtător de cuvânt al Muzeelor Vaticanului a anunțat că acesta a fost prins de poliția Vaticanului și predat autorităților italiene.

Cele două opere de artă au fost duse la atelierul muzeului pentru a fi evaluate. Conform cotidianului La Repubblica, unul dintre busturi a rămas fără nas.

ADVERTISING

Deși au o vechime de aproximativ 2.000 de ani, acestea nu sunt lucrări foarte importante, a spus o sursă citată de Il Messaggero.

Daunele provocate de turiști au devenit o obișnuință în această vară la Roma. În iulie, o turistă din Canada a fost prinsă în timp ce își inscripționa numele pe zidul Colosseumului, iar o tânără din Statele Unite a fost amendată pentru că a coborât cu scuterul pe Treptele Spaniole, distrugând câteva trepte și provocând daune în valoare de 25.000 de euro. Un bărbat din Arabia Saudită a mers mai departe, coborând pe celebrul obiectiv turistic cu un bolid Maserati.

ADVERTISING

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇