Un tânăr de 23 de ani, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare pentru omor şi care era căutat de autorităţile din Franţa, a fost prins, miercuri, de poliţiştii din Cluj, într-un centru comercial.
El urmează să fie prezentat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru punerea în executare a mandatului de arestare.
Poliţiştii din cadrul IPJ Cluj – Serviciul de Investigaţii Criminale şi Poliţia Municipiului Cluj-Napoca au desfăşurat, miercuri, o amplă acţiune operativă, în urma unor informaţii potrivit cărora un bărbat căutat de autorităţile din Franţa pentru omor ar fi fost observat în municipiul Cluj-Napoca.
În acest context, au fost constituite mai multe echipe operative din cadrul IPJ Cluj, care au făcut verificări în teren, inclusiv oprirea şi controlul mijloacelor de transport.
”În jurul orei 10:50, o echipă operativă din cadrul Secţiei 3 a depistat persoana vizată în incinta unui centru comercial din municipiu. Acesta a fost recunoscut pe baza semnalmentelor şi a fizionomiei. Cel în cauză, respectiv un tânăr de 23 de ani, a fost condus într-o încăpere a centrului comercial, unde i-a fost efectuat controlul corporal, ulterior fiind transportat la sediul Inspectoratului.
În urma consultării bazelor de date ale Poliţiei Române, s-a stabilit că pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare, de către autorităţile judiciare din Franţa, pentru infracţiunea de omor”, a arătat Poliţia.
Cazul a fost preluat de Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Cluj, care a preluat şi bunurile găsite la tânăr.
