Un poliţist din Costeşti a ajuns la spital, după ce a fost acroşat de o maşină pe care a intenţionat s-o oprească.
Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, incidentul a avut loc luni dimineaţă, în jurul orei 9.00, pe Calea Alexandriei din Costeşti.
Poliţistul a făcut semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa dinspre Piteşti către Buzoeşti şi al cărui şofer nu a oprit la timp, acroşându-l pe agent.
„Din fericire, din primele investigaţii medicale, poliţistul nu este rănit grav, a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la spital.
Din verificările preliminare, autoturismul a fost condus de un bărbat de 69 de ani, din Piteşti, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că nu a consumat alcool.
În cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”, precizează IPJ Argeş.