Un locotenent-colonel francez de la o bază NATO din Italia a fost arestat după ce a transmis documente extrem de sensibile Rusiei

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul francez a sesizat justiţia împotriva unui ofiţer francez cu privire la o ”atingere la adresa securităţii”, a anunţat duminică la postul de radio Europe1 ministrul Armatelor Florence Parly.

”Ceea ce pot să confirm este că un ofiţer superior este vizat de o procedură judiciară cu privire la atingere la adresa securităţii”, a declarat ea.

Potrivit Europe1, acest locotenent-colonel, aflat în post la o bază NATO în Italia, a fost arestat la sfârşitul vacanţei de către Direcţia Generală a Securităţii Interne (DGSI, serviciul de informaţii interne al poliţiei judiciare de la Ministerul de Interne) şi plasat în detenţie provizorie cu privire la faptul că a transmis documente extrem de sensibile Rusiei.

ADVERTISING

”Noi am luat toate măsurile de apărare necesare. Acum trebuie ca justiţia să poată să-şi facă treaba cu respectarea secretului instrucţiei. Justiţia trebuie să spună de ce anume este vinovat şi dacă este vinovat”, a declarat ministrul francez al Apărării.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇