Un fost șef de la Protecția Copilului Timiș, trimis în judecată după ce a făcut sute de dosare de handicap false

Un fost șef de la Protecția Copilului Timiș, trimis în judecată după ce a făcut sute de dosare de handicap false
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Direcţia Naţională Anticorupţie a trimis în judecată, sub control judiciar, un fost şef de serviciu în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş.

Lihor-Laza Laszlo Andras este acuzat că a întocmit 491 de dosare false de handicap unor persoane, contra unor sume de bani curpinse între 500 şi 2.600 de euro. În total a primit peste 51.000 de euro, iar prejudiciul cauzat statului român se ridică la peste 5,3 milioane de lei.

Potrivit DNA, Lihor-Laza Laszlo Andras a fost trimis în judecată, sub control judiciar, sub acuzaţiile de luare de mită în formă continuată, fraudă informatică în formă continuată şi fals informatic în formă continuată.  

Alături de el, alte 25 de persoane au fost trimise în judecată, în stare de libertate, pentru dare de mită, complicitate la luare de mită, complicitate la infracţiunea de fraudă informatică, complicitate la infracţiunea de fals informatic.  

ADVERTISING

"În perioada 2013-2020, în exercitarea funcţiei de şef al Serviciului Evidenţă Drepturi Persoane cu Dizabilităţi din cadrul D.G.A.S.P.C. Timiş, inculpatul Lihor-Laza Laszlo Andras ar fi pretins şi primit de la mai multe persoane (o parte din ele inculpate în prezenta cauză), prin intermediari, sume de bani cu titlul de mită, cuprinse între 500-2.600 de euro/persoană, primind în total 51.195 euro, pentru a întocmi formalităţile necesare obţinerii indemnizaţiei de încadrare în grad de handicap, în condiţiile în care acestea nu erau îndreptăţite să beneficieze de aceste drepturi", se arată în rechizitoriul DNA.  

Bărbatul ar fi introdus pe nedrept în sistemul informatic al DGASPC Timiş datele reale ale peste 491 de falşi beneficiari de certificate de încadrare în grad de handicap vizual grav cu asistent personal/însoţitor (29 fac obiectul prezentului dosar), în scopul introducerii acestora la plată ca şi cum ar fi deţinătorii unor certificate autentice de încadrare în grad de handicap vizual, eliberate în mod real.  

ADVERTISING

"Obţinerea pe nedrept de certificate de încadrare în grad de handicap, în maniera expusă anterior, a devenit de notorietate, motiv pentru care persoane din alte judeţe şi-au stabilit provizoriu reşedinţa în judeţul Timiş, pentru a putea obţine un astfel de certificat (ex. din judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, etc.). Acele documente fac ca beneficiarii lor să obţină indemnizaţii de încadrare în grad de handicap care nu li se cuvin, dar şi alte facilităţi conferite de lege, prejudiciul adus bugetului de stat, fiind de 5.362.895 euro, din care suma de 1.395.781 lei este reţinută pentru un număr de 29 de falşi beneficiari care fac obiectul prezentului dosar, iar faţă de restul falşilor beneficiari se continuă urmărirea penală", se mai arată în rechizitoriu.  

Porocurorii transmit că mare parte din falşii beneficiari de prestaţii sociale ca urmare a încadrării nereale în grad de handicap, fie nu au avut niciodată un loc de muncă în România, fie lucrează în străinătate, fie lucrează în instituţii publice, chiar din domeniul medical, şi nu achită niciun fel de contribuţii la bugetul de stat. Mai mult, o parte dintre aceştia deţin în acelaşi timp şi permis de conducere auto şi circulă pe drumurile publice.  

ADVERTISING

"De asemenea, din cercetări a mai rezultat că, începând cu luna martie 2020 (pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă) persoane care ar fi obţinut în mod ilegal certificate de încadrare în grad de handicap ar fi depus la primăriile de domiciliu (din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Bistriţa Năsăud) documentaţia necesară şi pentru obţinere de facilităţi acordate pentru prevenirea şi combaterea infectării cu virusul ”SARS-CoV-2 (COVID-19)", se mai arată în rechizitoriu.  

De asemenea, în acest dosar, trei ”beneficiari” de certificate false de handicap si-au recunoscut vinovăţia şi au acceptat încadrarea juridică şi pedepsele aplicate, astfel:  

  • 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat
  • 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat
  • 1 an şi 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.  

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, D.G.A.S.P.C. Timiş şi Consiliul Judeţean Timiş s-au constituit părţi civile în cauză.   Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiş, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇