O navă de 135 de metri a eșuat, joi, în localitatea norvegiană Byneset, lângă Trondheim, și s-a oprit la un pas de o casă de pe țărm.
Nava NCL Salten care transportă containere a eșuat chiar înainte de ora 5:00 dimineața, după ce a intrat în fiordul Trondheim, în drum spre orașul Orkanger din vestul Norvegiei, relatează The Guardian.
Un vecin uluit a văzut cum nava, care se deplasa cu aproximativ 16 noduri (aproximativ 30 km/h), se îndrepta direct spre grădina lui Johan Helberg, ratând de puțin casa acestuia, situată la circa 40 de metri de țărm.
Helberg s-a trezit când vecinul său a sunat la ușă. S-a uitat pe fereastră și a văzut prova navei. "M-am dus la fereastră și am fost destul de uimit să văd o navă mare. A trebuit să-mi îndoi gâtul ca să văd partea de sus a navei. A fost atât de ireal", a relatat el pentru cotidianul britanic.
"În mod normal, navele se întorc la stânga sau la dreapta în fiord. Dar aceasta a mers drept înainte. Era foarte aproape de casă", a adăugat Helberg, care locuiește acolo de 25 de ani.
La bordul navei cu pavilion cipriot se aflau 16 membri ai echipajului, printre care norvegieni, lituanieni, ucraineni și ruși. Nu s-au înregistrat victime sau scurgeri de petrol.
Poliția investighează incidentul și a identificat un suspect la bordul ambarcațiunii, a declarat Per Christian Stokke, un purtător de cuvânt al districtului de poliție Trøndelag, pentru postul norvegian de televiziune NRK.
Polițiștii au audiat echipajul și iau în calcul la mai multe piste, inclusiv defecțiuni tehnice și o eroare umană.
Compania de transport maritim, North Sea Container Line (NCL), a precizat că un membru al echipajului a fost numit suspect, dar aceasta este o procedură de rutină a poliției.
"Nu există niciun motiv să credem că acest lucru a fost intenționat", a spus directorul executiv al NCL, Bente Hetland. "Incidente de genul acesta nu ar trebui să se întâmple și am început o investigație asupra cauzelor. Astăzi, suntem ușurați că nu au fost răniți, iar accentul nostru principal este pe oamenii din apropierea navei și pe echipajul nostru", a adăugat ea.
Nava a rămas blocată joi, după ce prima încercare de a o trage de pe țărm a eșuat. Autoritățile plănuiau să încerce din nou seara.
T.D.