Un aeroport va fi construit în zona de sud a Capitalei

Un aeroport va fi construit în zona de sud a Capitalei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un aeroport va fi construit în zona de sud a Capitalei, printr-un proiect care va fi derulat de Primăria Sectorului 4 şi Consiliul Judeţean Giurgiu, a declarat edilul Daniel Băluţă.

„Astăzi am bătut în cuie, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, cel mai nou proiect de infrastructură pe care-l vom derula în sudul Capitalei, menit să echilibreze decalajul major de dezvoltare între nordul şi sudul oraşului.

Este vorba despre construcţia unui aeroport pe care comunitatea noastră, a celor din sectorul 4, împreună cu Consiliul Judeţean Giurgiu, îl vor realiza împreună, iar această asociere în cursul săptămânii viitoare va căpăta şi forma documentelor, iar în următoarea lună vom avea posibilitatea să semnam inclusiv realizarea studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate", a spus Daniel Băluţă, miercuri.

ADVERTISING

El a punctat că trebuie să fie un aeroport internaţional mai mare decât cel din Braşov, pentru că deserveşte un număr mai mare de judeţe, cu o populaţie mai mare.

Potrivit edilului Sectorului 4, aeroportul trebuie să aibă atât terminale de pasageri, cât şi de cargo. El a atras atenţia că numărul de pasageri de pe Aeroportul Otopeni este mai mare decât poate acesta să ducă.

"Împreună cu autorităţile statului şi după studiile de specialitate vom decide unde este locul potrivit. M-ar bucura foarte mult să fie un aeroport de talia Aeroportului Otopeni. Dacă nu reuşim să-l facem atât de mare, măcar două treimi din ceea ce înseamnă Aeroportul Otopeni", a adăugat Daniel Băluţă.

ADVERTISING

La rândul său, prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, este de părere că iniţierea unui proiect de aeroport în sudul Capitalei este esenţială pentru dezvoltarea pe termen lung a oraşului, pentru că în anvelopa actuală oraşul se va sufoca.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇