UE dă înapoi în disputa cu Londra şi renunţă la includerea Irlandei de Nord în mecanismul de control al vaccinurilor Covid

UE dă înapoi în disputa cu Londra şi renunţă la includerea Irlandei de Nord în mecanismul de control al vaccinurilor Covid

Uniunea Europeană (UE) a renunţat la includerea Irlandei de Nord în mecanismul de control al exporturilor vaccinurilor adoptat vineri, în urma unor critici dure ale Marii Britanii, care-i reproşează faptul că încalcă prevederi ale acordurilor Brexit.

”În cadrul finalizării acestei măsuri, Comisia va veghea ca Protocolul Irlanda/Irlanda de Nord să nu fie afectat”, a anunţat vineri seara, într-un comunicat, Comisia Europeană (CE).

Comisia ”nu declanşează clauza de salvgardare” care i-ar fi permis o derogare de la acest protocol - cu privire la vaccinuri -, aşa cum a anunţat iniţial, relatează AFP.

ADVERTISING

Premierul britanic Boris Johnson i-a transmis, vineri, şefei CE Ursula von der Leyen că este ”grav îngrijorat” din cauza restricţiilor impuse livrării vaccinurilor împotriva Covid-19, susceptibile să compromită acorduri încheiate în cadrul Brexit cu privire la Iranda de Nord.

Într-o convorbire la telefon cu Ursula von der Leyen, Boris Johnson şi-a ”exprimat îngrijorarea gravă cu privire la repercusiunile pe care le-ar putea avea măsurile adoptate de UE privind exportul vaccinurilor”, a anunţat un purtător de cuvânt al premierului.

ADVERTISING

UE, care se confruntă cu întârzieri în livrarea laboratorului britanic AstraZeneca, a pus la punct un mecanism de control al livrărilor în afara UE a vaccinurilor împotriva Covid-19 produse pe teritoriul său, prin care interzice exporturile ”ilegitime”.

Un text adoptat vineri de către europeni prevedea considerarea Irlandei de Nord drept un teritoriu de export în privinţa vaccinurilor.

ADVERTISING

Acest lucru încalcă Protocolul nord-irlandez încheiat în cadrul Brexit, menit să evite reimpunerea unei frontiere fizice şi controale vamale între Irlanda, un stat membru UE, şi provincia britanică Irlanda de Nord.

Însă UE a invocat un articol din tratat care îi permite să adopte măsuri excepţionale în cazul în care aplicarea acestui protocol ”antrenează grave dificultăţi economice, sociale sau de mediu”.

”În cadrul finalizării acestei măsuri, Comisia va veghea ca Protocolul Irlanda/Urlanda de Nord să nu fie afectat”, a anunţat până la urmă vineri seara, într-un comunicat, Comisia Europeană (CE).

Acest text a provocat, de asemenea, atât furia autorităţilor din Irlanda de Nord, cât şi din Irlanda.

UE invocă protocolul Brexit și restricţionează exporturile de vaccinuri pentru Covid-19 în Irlanda de Nord: ”Un act incredibil de ostilitate”, spune premierul Foster

Premierul nord-irlandez Arlene Foster a evocat ”un act ostil incredibil”.

Premierul irlandez Micheal Martin a purtat ”discuţii cu (...) Ursula von der Leyen în care şi-a exprimat îngrijorarea”, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului de la Dublin.

”Regatul Unit dispune de acorduri constrângătoare din punct de vedere legal cu furnizori de vaccinuri şi nu se aşteaptă din partea UE, ca prietenă şi aliată, să perturbe în vreun fel aplicarea acestor contracte”, a declarat un purtător de cuvânt al lui Boris Johnson.

Regatul Unit importă vaccinuri împotriva Covid-19 Pfizer şi BioNTech de la o instalaţie din Belgia.

Peste 82 de milioane de doze de vaccin antiCOVID au fost administrate până acum în lume. Cum stă România


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇