Turcia vine cu o propunere intermediară pentru pacea din Ucraina

Turcia vine cu o propunere intermediară pentru pacea din Ucraina

Turcia vrea să promoveze „acorduri de încetare a focului localizate” în Ucraina în lipsa unui acord de pace global, având în vedere că niciuna nu este în situația de a câștiga militar.

Declarația a fost făcută sâmbătă de Ibrahim Kalin, consilier apropiat al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, informează AFP.

El a spus că "în cele din urmă, ele vor trebui să negocieze pentru a ajunge la o soluţie acceptabilă" pentru ambele părţi. "Pentru moment, niciuna dintre ele nu vrea să înceteze lupta, însă noi trebuie să continuăm să le îndemnăm" să facă acest lucru, a spus el.

ADVERTISING

"Dacă nu putem ajunge la un acord de pace global, vom căuta (să obţinem) acorduri de încetare a focului localizate, limitate, dezescaladări locale", a precizat consilierul lui Erdogan.

De la declanşarea conflictului din Ucraina, pe 24 februarie, Turcia, care menţine bune relaţii cu ambele ţări, şi-a oferit medierea pentru a se pune capăt războiului, "cea mai grea provocare internaţională după cel de-Al Doilea Război Mondial", a insistat Kalin în faţa jurnaliştilor de la mai multe media străine.

"Noi am înregistrat deja câteva succese", a amintit el, invocând în acest sens acordul semnat vara trecută asupra exporturilor de cereale ucrainene via Marea Neagră şi Bosfor (aproape 18 milioane de tone exportate până în prezent) şi facilitarea de schimburi de prizonieri de război.

ADVERTISING

"Însă aceasta nu este destul (…), este doar o mică parte dintr-un puzzle mult mai mare", a declarat consilierul politic al lui Erdogan.

Potrivit lui Kalin, orice acord de pace ar trebui să fie "mai larg" decât doar duo-ul Rusia-Ucraina şi să ofere "garanţii de securitate pentru cele două părţi".

"Rusia vrea să fie respectată ca actor major şi să obţină garanţii de securitate, în special că NATO nu va intra în zona sa de interes", iar "Ucraina nu va adera la NATO, ci va primi de asemenea garanţii de securitate privind frontierele sale", a spus Kalin.

Ibrahim Kalin, special Adviser to Erdogan: "US misguided policy puts our national security at risk"

De la începutul invaziei militare ruse în Ucraina, Erdogan a menţinut relaţiile cu preşedintele rus Vladimir Putin. Ankara, care furnizează arme Kievului, propune constant să joace rolul de mediator între cele două părţi beligerante. Membră a NATO, Turcia nu s-a asociat sancţiunilor occidentale contra Moscovei.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇