Trump e bun de plată. A fost găsit din nou răspunzător de defăimarea scriitoarei care l-a acuzat de viol

Trump e bun de plată. A fost găsit din nou răspunzător de defăimarea scriitoarei care l-a acuzat de viol

Fostul preşedinte american Donald Trump a fost din nou găsit miercuri răspunzător pentru defăimarea autoarei care l-a acuzat de viol, E. Jean Carroll, o decizie care deschide calea pentru noi daune în acest caz.

Un judecător federal a decis miercuri că Donald Trump poate fi tras la răspundere pentru defăimarea scriitoarei E. Jean Carroll, fapte de care se face vinovat atunci când a negat, în 2019, că ar fi violat-o, şi a precizat că juraţii vor decide doar cuantumul despăgubirilor pe care trebuie să le plătească fostul preşedinte, relatează AFP şi Reuters.

ADVERTISING

Decizia judecătorului districtual Lewis Kaplan din Manhattan vine înaintea unui proces civil programat pentru 15 ianuarie 2024, după ce, în luna mai, un juriu l-a obligat pe Trump să-i plătească lui Carroll 5 milioane de dolari pentru agresiune sexuală şi o altă acuzaţie separată de defăimare.

Donald Trump, care speră să recâştige Casa Albă în 2024, fusese deja găsit vinovat în mai de un juriu al unui tribunal civil din New York pentru agresarea sexuală a fostei editorialiste a revistei Elle, fapte petrecute în 1996, dar şi pentru defăimarea ei în comentarii făcute în octombrie 2022.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Dar E. Jean Carroll depusese de asemenea o plângere pentru defăimare în cazul unor declaraţii anterioare făcute de Donald Trump în 2019, în urma primelor sale acuzaţii de viol cuprinse într-o carte. Preşedintele de atunci al Statelor Unite afirmase, în iunie 2019, că autoarea inventase aceste acuzaţii pentru a-şi "vinde o nouă carte".

Această acţiune în justiţie din 2019 fusese amânată de lupte procedurale, dar şi-a urmat cursul.

Judecătorul Lewis Kaplan de la Tribunalul districtual american pentru Districtul Sudic din New York a decis miercuri, pe baza deciziei pronunţate în luna mai, că şi comentariile lui Donald Trump din 2019 au fost, de asemenea, "defăimătoare", "false" şi "rău intenţionate".

ADVERTISING

Acest lucru înseamnă că juriul va trebui doar să decidă valoarea despăgubirilor pe care Donald Trump va trebui să le plătească lui E. Jean Carroll.

"Rămânem foarte încrezători că hotărârea va fi infirmată în apel, ceea ce va face ca decizia de miercuri să fie discutabilă", a declarat Alina Habba, unul dintre avocaţii lui Donald Trump.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇