Președintele SUA, Donald Trump, a condamnat bombardamentul masiv lansat ieri de Rusia asupra Ucrainei.
El a descris bombardamentul drept „îngrozitor” și a afirmat că, în opinia sa, războiul ar putea fi oprit printr-un acord, reiterând totodată că acesta nu ar fi izbucnit, dacă el s-ar fi aflat la Casa Albă, scrie Kiev Post.
Au fost trase ieri peste 700 de drone și rachete și au murit cel puțin 18 persoane într-un atac pe care autoritățile locale l-au catalogat drept cel mai grav din ultimele luni.
Oficialii ucraineni au precizat că nouă persoane au murit în orașul-port Odesa, cinci în orașul Dnipro și patru – inclusiv un copil – în capitala Kiev.
Întrebat dacă războiul ar putea continua ani de zile, Trump a spus că totuși crede că se poate ajunge la un acord.
„Ei bine, posibil, dar cred că se poate ajunge la un acord – posibil”, a spus el. „Ar fi o prostie să nu. Adică, dacă suntem aproape de un acord pentru a-l încheia, da, aș face asta. Dar suntem aproape de un acord.”
