Președintele american Donald Trump a amenințat, vineri, că Statele Unite vor impune taxe vamale de 100% tuturor țărilor care introduc taxe pe serviciile digitale furnizate de companiile americane.
Avertismentul vizează în special state europene care au introdus deja sau discută taxe pentru marile companii de tehnologie, precum Amazon, Apple, Google sau Meta, și vine imediat după ce Uniunea Europeană a făcut un pas important pentru aplicarea acordului comercial cu SUA.
„Numeroase țări europene discută despre aplicarea iminentă a unei taxe pe serviciile digitale împotriva companiilor americane (...) Orice țară care va impune o astfel de taxă va avea un răspuns imediat de 100% ca taxă vamală pe toate bunurile trimise către Statele Unite. Această taxă vamală va anula acordurile comerciale încheiate cu țara” respectivă, a scris Trump pe Truth Social, relatează Reuters.
Taxa pe servicii digitale este una dintre marile teme de dispută dintre SUA și mai multe state europene. Ea este gândită pentru a taxa veniturile obținute de marile companii digitale în țările în care au utilizatori și afaceri importante, chiar dacă nu au acolo o prezență fizică tradițională.
Washingtonul susține însă că aceste taxe discriminează companiile americane de tehnologie, pentru că ele sunt principalele vizate. Mai multe guverne europene argumentează, în schimb, că este vorba despre o corectare a felului în care sunt impozitate marile platforme digitale.
Amenințarea lui Trump pune presiune și pe acordul comercial SUA-UE, negociat anul trecut și aprobat oficial joi de statele membre ale Uniunii Europene.
Prin acest acord, SUA ar urma să plafoneze la 15% taxele vamale aplicate asupra majorității importurilor din Uniunea Europeană, inclusiv pentru automobile, în timp ce UE elimină o serie de taxe pentru produse americane și oferă acces preferențial pentru unele produse agricole din Statele Unite.
Acordul a fost acceptat de europeni mai ales pentru a evita o escaladare a războiului comercial cu Washingtonul, în condițiile în care Trump amenințase anterior cu tarife mai mari, dacă UE nu își respectă partea de înțelegere până la începutul lunii iulie.
Disputa este sensibilă mai ales pentru Franța, care are deja o taxă digitală de 3% introdusă din 2019 pentru marile companii de tehnologie și unde au existat discuții privind majorarea acesteia. Și alte state europene au susținut forme de taxare a giganților digitali.
