Trump a evocat ideea unei invazii în Venezuela încă din 2017, afirmă un fost președinte

Trump a evocat ideea unei invazii în Venezuela încă din 2017, afirmă un fost președinte
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul președinte columbian și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Juan Manuel Santos, a declarat într-un interviu publicat vineri de Financial Times că președintele american Donald Trump a sugerat o ”invazie” în Venezuela în timpul unei întâlniri cu lideri latino-americani în 2017, în timpul primului său mandat la Casa Albă.

Fostul șef de stat al Columbiei (2010-2018), care a negociat dezarmarea gherilelor FARC în 2016, a considerat atacul SUA asupra Venezuelei și capturarea președintelui Nicolas Maduro pe 3 ianuarie ca fiind ”îngrozitoare” pentru ”stabilitatea globală”.

Santos a susținut, de asemenea, că Donald Trump a evocat ideea unei ”invazii” în Venezuela cu ani mai devreme, în timpul unei întâlniri la New York în septembrie 2017.

A spus, pe jumătate în glumă, pe jumătate serios: 'Uitați-vă la Venezuela, cred că am putea rezolva rapid această problemă cu o invazie'”, a declarat fostul lider columbian.

”Noi, latino-americanii, am fost destul de surprinși”, a spus Juan Manuel Santos, care susține că i-a spus atunci lui Trump că este ”cea mai proastă soluție posibilă”.

Fostul președinte columbian consideră că intenția lui Trump de a guverna Venezuela de la distanță va eșua și mizează pe alegeri democratice.

”L-au înlăturat pe Maduro sub pretextul că este traficant de droguri…Dar l-au înlocuit cu numărul doi al său, care este de asemenea nelegitim”, a adăugat el.

Trump exclude deocamdată organizarea de alegeri și preferă să ”dicteze” până la noi ordine deciziile echipei care a rămas la conducere la Caracas după capturarea lui Maduro.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇