Thailanda renunță la obligativitatea vizei pentru români RECTIFICARE

Thailanda renunță la obligativitatea vizei pentru români <span style="color:#990000;">RECTIFICARE</span>
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pe data de 28 mai, spotmedia.ro a publicat o știre, preluată de pe agenția de presă news.ro, care cita Bangkok Post, prin care anunța decizia guvernului Thailandei de a renunța la vize pentru cetățenii români, cu începere de la 1 iunie.

Sâmbătă, un cititor spotmedia.ro care călătorește în Thailanda ne-a semnalat că informația nu este corectă. Iată ce ne-a transmis prin email cititorul:

„După aterizarea în Thailanda pe data de 1 iunie, am constatat că informațiile prezentate în articolul respectiv sunt false. Contrar celor afirmate, viza este încă necesară și am fost nevoit să obțin o viză la sosire, valabilă doar 15 zile. 

ADVERTISING

Atașez acestui email o imagine cu anunțul oficial al autorităților thailandeze, care clarifică faptul că noua măsură privind renunțarea la obligativitatea vizei pentru cetățenii români nu este valabilă de la 1 iunie, ci de la o dată ulterioară ce va fi anunțată ulterior, după finalizarea procedurilor legale”. 

Informare-viza-Thailanda

În acest moment, pe siteul Ministerului român de Externe, la secțiunea Condiții de călătorie în Thailanda, care este sursa oficială pentru informarea exactă înainte de plecarea într-o călătorie peste hotare, se menționează necesitatea obținerii de viză și nu este menționată o dată de la care vor intra în vigoare noile condiții stabilite de guvernul thailandez în ce privește vizele pentru români.

ADVERTISING

Știrea în forma inițială, publicată pe data de 28 mai 2024:

Guvernul Thailandei a inclus România pe lista ţărilor ai căror cetăţeni nu vor mai avea nevoie de viză, măsura având ca scop creşterea industriei turismului, de care ţara depinde. Această măsura va fi aplicată de la 1 iunie 2024.

Guvernul thailandez a aprobat marţi o serie de noi prevederi privind vizele, pentru a atrage mai mulţi turişti, inclusiv scheme fără viză şi viză la sosire şi şederi mai lungi pentru studenţi şi un nivel redus de asigurare obligatorie de sănătate pentru pensionari, scrie publicaţia Bangkok Post.

Până acum, românii care voiau să călătorească în Thailanda trebuiau să își ia viză online sau direct de pe aeroport, caz în care era valabilă 15 zile.

ADVERTISING

Ministerul de Externe thailandez a propus măsurile pentru a atrage cât mai mulţi vizitatori, deoarece economia naţională depinde în mare măsură de turism, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Chai Wacharonke.

El a spus că numărul de ţări eligibile pentru intrarea fără viză va creşte de la 57 la 93. Printre cele 36 de țări noi se află Albania, Cambodgia, China, India, Jamaica, Kazahstan, Laos, Mexic, Maroc, Panama, România, Sri Lanka şi Uzbekistan.

Sejururile vizitatorilor permise în acest mecanism au fost, de asemenea, prelungite la 60 de zile, a mai spus purtătorul de cuvânt al guvernului.

În plus, a fost aprobată viza la sosire pentru 31 de ţări, în creştere faţă de 19 ţări anterior.

Astfel, vizitatorii care doresc să lucreze sau să parcurgă destinaţii turistice vor putea obţine vize de cinci ani valabile pentru sejururi de până la 180 de zile, care pot fi prelungite cu încă 180 de zile. Anterior, aceştia aveau dreptul la doar două sejururi de 30 de zile fiecare.

„Această măsură îi vizează pe nomazii digitali, lucrătorii la distanţă şi liber profesionişti, dar și pe cei care doresc să înveţe Muay Thai şi bucătăria thailandeză. Ei pot învăţa şi pot vizita locuri”, a spus Chai Wacharonke.

În același timp, studenţii străini din învăţământul superior pot rămâne timp de un an după absolvire, în loc să fie obligaţi să părăsească ţara imediat ce termină cursurile.

„Ei îşi pot găsi de lucru în perioada prelungită, mai ales în domeniile în care avem nevoie de personal”, a spus purtătorul de cuvânt.

În Thailanda sunt aproximativ 40.000 de astfel de studenţi străini, a spus el.

Măsurile aprobate vor intra în vigoare sâmbătă, 1 iunie.

Vizitatorii cu vârsta de peste 50 de ani care doresc vize de lungă şedere trebuie să aibă o asigurare de sănătate.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇