Tentativă de viol la Școala de agenți de poliție din Câmpina. Un bărbat a fost reținut

Tentativă de viol la Școala de agenți de poliție din Câmpina. Un bărbat a fost reținut
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un dosar penal pentru tentativă de viol a fost deschis, vineri, după ce anchetatorii au fost sesizaţi de către conducerea Şcolii de agenţi de poliţie Câmpina. Un bărbat de 49 de ani a fost reţinut.

”La nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova – Serviciul de Investigaţii Criminale se efectuează cercetări, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la viol, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Cercetările au fost demarate ca urmare a unei sesizări formulate de reprezentanţii unei instituţii de învăţământ postliceal, din Câmpina”, a transmis, vineri seară, IPJ Prahova.

ADVERTISING

Surse judiciare au precizat că unitatea de învăţământ la care s-a produs tentativa este Şcoala de agenţi de poliţie ”Vasile Lascăr” din Câmpina.

IPJ Prahpva a precizat că persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 49 de ani, a fost dusă la sediul unităţii de poliţie, în vederea audierii.

”Faţă de acesta a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie analizată oportunitatea luării unei alte măsuri preventive”, au precizat poliţiştii.

ADVERTISING