Coreea de Nord a distrus marţi biroul de legătură cu Coreea de Sud din Kaesong, oraş situat în apropiere de frontiera dintre cele două ţări.
Anunțul a fost făcut de Ministerul Unificării sud-coreean, la câteva zile după ameninţări virulente din partea Phenianului, potrivit AFP.
"Coreea de Nord a aruncat în aer sediul biroului de legătură de la Kaesong la ora locală 14:49" (06:49 GMT), a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului însărcinat cu relaţiile între cele două state coreene, într-un comunicat difuzat online presei.
Coreea de Nord a proferat ameninţări la adresa Coreei de Sud în ultimele zile, ameninţând să distrugă biroul creat în 2018, după ce a avertizat că va riposta militar la recenta trimitere de pliante critice la adresa regimului de la Phenian de către activişti sud-coreeni, conform Reuters şi Yonhap.
Kim Yo-jong, influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, a avertizat sâmbătă că Coreea de Sud va fi martoră în curând "la scena tragică a distrugerii complete a biroului de legătură comun Nord-Sud, devenit inutil", conform Yonhap.
Phenianul a criticat Seulul pentru că nu împiedică transfugii să trimită pliante anti-Phenian cu ajutorul baloanelor de-a lungul frontierei ce separă cele două ţări.
Biroul de legătură intercoreean a fost inaugurat în septembrie 2018, pentru a facilita schimburile şi cooperarea între cele două Corei, într-un climat de reconciliere creat prin convorbirile dintre liderii celor două ţări.
Coreea de Nord ameninţă să intre din nou în zonele de frontieră demilitarizate
Armata nord-coreeană a ameninţat să-şi reinstaleze trupele în zonele de frontieră cu Sudul care au fost demilitarizate anterior în virtutea unor acorduri intercoreene, potrivit unui comunicat oficial dat publicităţii marţi, citat de DPA şi Yonhap.
Tensiunile au escaladat după ce militanţi sud-coreeni ar fi paraşutat circa 50.000 de pliante de propagandă antiguvernamentală în Coreea de Nord.
Astfel de campanii caută în general să-i încurajeze pe nord-coreeni să-şi răstoarne guvernul, notează DPA.
Coreea de Nord examinează un plan "ca armata să ocupe din nou poziţii în zonele demilitarizate (în virtutea unui acord intercoreean) pentru a transforma linia frontului într-o fortăreaţă şi a spori şi mai mult vigilenţa militară împotriva Sudului", conform comunicatului armatei nord-coreene, citat de agenţia de presă oficială KCNA.
Nu este clar la ce zone se referă exact textul, notează DPA.
Potrivit agenţiei de presă sud-coreene Yonhap, ar putea fi vorba de zonele din jurul oraşului de la frontiera vestică Kaesong şi Muntele Kumgang de pe coasta de est, de unde Nordul şi-a retras anterior trupele pentru realizarea unor proiecte comune, în prezent îngheţate.
Phenianul a cerut Seulului să ia măsuri împotriva campaniei de trimitere a pliantelor care îl critică pe liderul nord-coreean Kim Jong-Un.