SUA își avertizează aliații: China și-ar putea spori sprijinul pentru Rusia

SUA își avertizează aliații: China și-ar putea spori sprijinul pentru Rusia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Statele Unite încep să observe tendinţe „îngrijorătoare” în ceea ce priveşte sprijinul Chinei pentru armata Rusiei, au declarat pentru CNN oficiali americani familiarizaţi cu aceste informaţii. De altfel, vicepreşedinta Kamala Harris a vorbit deschis despre asta, sâmbătă, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, spunând că sprijinul Chinei pentru Rusia în războiul său din Ucraina ar recompensa agresiunea.

Oficialii americani cu care a vorbit CNN au spus că există semne că Beijingul vrea să „se strecoare” până la limita de a oferi ajutor militar letal Rusiei, fără a fi prins. Oficialii nu au vrut să descrie în detaliu ce informaţii au SUA pentru a sugera o schimbare recentă în poziţia Chinei, dar au fost suficient de îngrijoraţi încât să împărtăşească informaţiile în ultimele zile cu aliaţii şi cu partenerii de la Conferinţa de Securitate de la Munchen, relatează CNN.

ADVERTISING

Kamala Harris: Suntem tulburați

Şi vicepreşedinta Kamala Harris a făcut aluzie la sprijinul Chinei pentru Rusia în timpul discursului său de la Munchen.

"Suntem, de asemenea, tulburaţi de faptul că Beijingul şi-a aprofundat relaţia cu Moscova de la începutul războiului", a declarat Harris.

"Privind în viitor, orice măsuri luate de China pentru a oferi sprijin letal Rusiei nu ar face decât să recompenseze agresiunea, să continue crimele şi să submineze şi mai mult o ordine bazată pe reguli", a punctat Kamala Harris.

Sursele CNN au declarat că SUA văd cum China încearcă să se prezinte public ca o susţinătoare a păcii şi vrea să menţină relaţiile cu Europa, dar în acelaşi timp, ajută discret efortul de război al Rusiei şi ia în considerare furnizarea de ajutor letal.

ADVERTISING

Luând cuvântul sâmbătă la Conferinţa de la Munchen, Wang Yi, diplomatul de top al Chinei, a declarat că Beijingul este pregătit să prezinte o propunere de pace pentru Ucraina. Mulţi lideri ai Uniunii Europene prezenţi la Munchen împărtăşesc însă reţinerea SUA faţă de intenţiile Beijingului, arată CNN.

Luna trecută, administraţia Biden şi-a exprimat îngrijorarea faţă de China cu privire la dovezile care sugerează că firme chineze au vândut echipamente neletale Rusiei pentru a fi folosite în Ucraina, potrivit a doi oficiali americani. Aceste echipamente au inclus articole precum veste antiglonţ şi căşti de protecţie, au declarat pentru CNN mai multe surse având conexiuni cu serviciile de informaţii americane şi europene.

ADVERTISING

Echilibristica Chinei

Cu toate acestea, China a ezitat să ofere o asistenţă militară mai solidă, inclusiv sisteme de arme letale pentru a fi folosite pe câmpul de luptă din Ucraina. Rusia a solicitat un astfel de ajutor, dar China nu a vrut să fie văzută ca un paria pe scena mondială, au declarat oficialii.

Însă acum există semne că Beijingul ar putea lua în considerare acest lucru, au spus oficialii. Iar administraţia Biden avertizează în mod public şi privat că SUA monitorizează îndeaproape orice încălcare a sancţiunilor occidentale care interzic sprijinul militar pentru Rusia. 

Pe de altă parte, relaţiile dintre SUA şi China s-au deteriorat din cauza incidentului doborârii balonului chinezesc suspectat de spionaj. Şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, s-a folosit sâmbătă de aceeaşi Conferinţă de la Munchen pentru a critica Washingtonul pentru răspunsul său la incidentul cu balonul şi a sugerat ţărilor europene să "se gândească cu calm" la modul în care se poate pune capăt războiului din Ucraina. Există "unele forţe care se pare că nu doresc ca negocierile să reuşească sau ca războiul să se încheie curând",  a insinuat diplomatul chinez.

După ce nu a existat o certitudine şi până în ultimul moment a planat suspansul în privinţa unei întâlniri faţă în faţă la Munchen între Antony Blinken şi Wang Yi, întrevederea a avut până la urmă loc, iar Washingtonul pare să-i fi livrat Beijingului mesajul în legătură cu Rusia: "Am avertizat China în privinţa furnizării de sprijin material Rusiei", a scris pe Twitter secretarul american de stat, Antony Blinken.

Pe de altă parte, SUA întind o ramură de măslin Chinei: "Am subliniat, de asemenea, importanţa menţinerii unor linii de comunicare deschise", a adăugat secretarul american de stat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇