Numele premierului Ilie Bolojan apare în dosarul instrumentat de procurorii DNA, care investighează o presupusă rețea de influență formată din politicieni, foști generali și rezerviști ai serviciilor secrete.
Omul de afaceri vasluian Fănel Bogos ar fi încercat să obțină sprijin politic pentru schimbarea conducerii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui, arată documentele anchetei, citate de Adevărul.
A vrut să ajungă la premier prin liderul PNL Vaslui
Procurorii susțin că Bogos ar fi încercat să ajungă la premierul Ilie Bolojan prin intermediul lui Mihai Barbu, președintele PNL Vaslui, pentru a proteja interesele firmei sale, SC VANBET SRL, care fusese sancționată de DSV pentru comercializarea de pui infestați cu salmonella.
În stenogramele aflate la dosar, Bogos se laudă că ar urma să se întâlnească cu premierul. „Marți m-a chemat… marți m-a chemat Bolojan la el! Din partea unui domn Barbu, vicepreședinte la PNL! Intermediarul mi-a spus că marți ne întâlnim cu Bolojan. Eu fac pariu cu dumneavoastră că-l văd sigur”, se arată în interceptările citate de DNA.
"- La domnul Bolojan ați încercat să ajungeți, să expuneți personal problema?
- Am fost în audienţă la domnul Bolojan.
- Și ați vorbit cu dumnealui?
- Da.
- Și ce v-a spus domnul Bolojan?
- Domnul Bolojan mi-a spus că nu se poate așa ceva, ce am expus eu.
- Abuzurile pe care le-ați descris?
- Da, da.
- Când ați vorbit cu domnul Bolojan?
- Păi nu mai știu, acum o lună jumate, două, nu mai știu. Când l-a pus premier, atunci am stat la ușă la dumnealui până când m-a primit", a spus afaceristul, potrivit Antena3.
Anchetatorii menționează faptul că nu există dovezi care să arate că premierul ar fi fost implicat în faptele cercetate.
Tentative de influență prin bani
Potrivit martorilor, Fănel Bogos ar fi încercat să influențeze situația prin intermediul unor sume de bani, dar fără rezultat.
„Degeaba s-a dus la Bolojan, am stat deoparte și am râs. (…) Degeaba i-a dat lui Laura Iusein 500.000 de euro. A mai dat un milion jumate ca să-l pună față-n față cu Bolojan, dar răspunsul lui Bolojan după patru ore a fost: ‘Pe bune, prea multe bube în cap, nu mă bag!’”, se arată în stenogramele citate.
Potrivit acelorași documente, discuțiile s-ar fi purtat inclusiv la sediul PNL din Modrogan și în contextul unor ședințe de Guvern, însă fără ca premierul să fi avut vreo implicare directă.
Reacția premierului Ilie Bolojan
Premierul a confirmat pentru Antena 3 că s-a întâlnit cu Fănel Bogos, dar a subliniat că discuția a fost scurtă și nu a avut nicio consecință administrativă sau politică.
„Conform registrului de intrări, pe 23 septembrie, dl. Barbu, președinte PNL Vaslui, a fost în audiență la primul-ministru, audiență pe care o solicitase pe chestiuni politice. Dl. Barbu a venit însoțit de dl. Fănel Bogoș. Discuția a durat aproximativ 15 minute și nu a avut niciun fel de urmări în privința situației dlui. Bogoș, asupra căreia prim-ministrul nu a făcut niciun fel de aprecieri”, a transmis Ilie Bolojan.
Șeful Guvernului a mai adăugat că nu are cunoștință despre eventuale promisiuni sau beneficii oferite în schimbul organizării unei audiențe. „Premierul atrage atenția că încercarea de a obține sau intermedia audiențe la orice demnitar prin asemenea metode atrage răspunderea celor implicați și trebuie sancționată conform legii”, se mai arată în precizările transmise.
23 de percheziții în opt județe
Dosarul a fost deschis în urma unor suspiciuni de trafic de influență, șantaj, dare de mită și folosire a influenței pentru obținerea de foloase necuvenite. DNA a efectuat 23 de percheziții domiciliare în județele Iași, Dolj, Vaslui, Ilfov, Prahova, Hunedoara, Timiș și în București.
„Procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către persoane fizice - unele dintre ele membri ai unui partid politic - a unor infracțiuni de corupție și asimilate infracțiunilor de corupție”, se arată în comunicatul transmis miercuri de instituție.
