E stare de alertă la Chişinău, după ce s-a constatat că au dispărut mii de cartușe de la Brigada de Poliție cu Destinație Specială (BPDS) „Fulger” a Ministerului de Interne.
Dispariţia a fost constatată marţi de ofițeri BPDS care se pregăteau să meargă la trageri.
În locul celor 3.200 de cartuşe, în ladă se aflau nisip și pietre, scrie PulsMedia.md.
Șeful Politiei Naționale, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că a fost deschisă o anchetă, după ce s-a aflat despre dispariția încărcăturii de cartușe, pentru a identifica vinovatul.
„Respectivele muniții nu se mai produc din 1985. Pe teritoriul țării noastre au intrat în 1990, ambalate conform procedurii de ambalare a munițiilor. Până acum au fost păstrate pe teritoriul BPDS Fulger, iar astăzi angajații Brigăzii au intenționat să folosească o parte pentru exercițiile tactice de rutină. La deschidere au depistat lipsa acestora”, a explicat șefa Secției de Comunicare de la Poliţie, Diana Fetco, pentru Realitatea.md.
„Eu am cerut explicații de la Ministerul Afacerilor Interne. Din informația pe care a oferit-o domnul ministru este că au fost eliberate lăzile cu muniție încă în anul 2022 pentru forțele de intervenție. Acum când trebuia să le predea înapoi s-a observat că nu există sigiliu la o ladă, care a fost întoarsă înapoi, iar în interior a fost depistat că în loc de cartușe era plină cu pietre și nisip.
Procuratura este la fața locului și propriu zis are loc anchetarea cui i-a fost eliberată această ladă cu cartușe, cine a fost responsabil (...)
Putea să fie oricine. Putea să fie un șef de grupă. Procuratura trebuie să se expună. Faptul că trebuie să răspundă cu funcția cineva este deja altă poveste și domnul ministru al Afacerilor Interne va lua o decizie în acest sens”, a declarat şi președintele comisiei de securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului, Lilian Carp.