Șoseaua din centrul Galațiului s-a surpat, iar o mașină de gunoi a căzut în groapă (Video)

Șoseaua din centrul Galațiului s-a surpat, iar o mașină de gunoi a căzut în groapă (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Șoseaua din centrul oraşului Galaţi s-a surpat, iar un camion de la Ecosal, regia de salubritate locală, a căzut în groapa formată.

“Este un accident de teren. Se intervine acum în regim de urgenţă pentru semnalizare, identificarea cauzelor şi remediere”, a transmis Biroul de presă al Primăriei Galaţi la solicitarea Monitorul de Galaţi.

Incidentul s-a produs, probabil, pe fondul zăpezilor şi al altor precipitaţii din ultimele zile.

După incident, primarul din Galați, Ionuț Pucheanu, a reacționat, oferind o lecție, ”pe înțelesul tuturor”, despre cum apar gropile.

”Despre gropile din asfalt. Știu foarte bine problemele din trafic pentru că trăiesc în acest oraș și circul pe aceleași străzi ca orice șofer și pieton.

Voi explica pe înțelesul tuturor. Gropile apar în felul următor: apa se infiltrează, îngheață când e frig și își mărește volumul, apoi, se dezgheață lăsând goluri în asfalt.

Acest lucru repetat duce la apariția gropilor, pentru că mașinile și autobuzele, la rândul lor, apasă inevitabil pe zonele deja slăbite. Iar fisurile se măresc. Așa apar gropile. În plus, sarea folosită la deszăpezire afectează și mai repede asfaltul”, a scris Ionuț Pucheanu, pe Facebook.

Primarul a mai spus că este un fenomen care se întâmplă peste tot, nu doar la Galați, mai ales în această perioadă.

”E ceva obișnuit în toate orașele. La toate astea se adaugă faptul că Galațiul se află pe un teren moale. Mai este un aspect: asfaltul se uzează în timp, exact ca orice lucru folosit zilnic. Așadar, apa, vremea, traficul, uzura, sarea și solul sunt cauzele apariției gropilor din asfalt.

Sigur, datoria noastră este să intervenim cu lucrări de reparații. Și facem periodic acest lucru, dar nu atunci când sunt temperaturi negative sau plouă. Nu este totul perfect. Tot timpul au fost și vor apărea astfel de situații, dar întotdeauna intervenim”, a completat primarul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇