Situația din Afganistan: O reuniune G7 va avea loc marți, Putin critică Vestul pentru cum gestionează refugiații

Situația din Afganistan: O reuniune G7 va avea loc marți, Putin critică Vestul pentru cum gestionează refugiații
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat, în social media, că liderii G7 se vor reuni virtual, marţi, 24 august, pentru a discuta situaţia din Afganistan.

“Voi convoca liderii G7, marţi, pentru discuţii urgente cu privire la situaţia din Afganistan. Este vital să colaboreze comunitatea internaţională pentru a garanta evacuări în siguranţă, a preveni o criză umanitară şi a susţine poporul afgan pentru a asigura ceea ce s-a reuşit în ultimii 20 de ani”, a notat Johnson pe Twitter.

Din G7 fac parte Marea Britanie, Germania, Canada, SUA, Franţa, Italia şi Japonia. Marea Britanie deţine preşedinţia grupului.

ADVERTISING

O reuniune a miniştrilor de Externe din G7 a avut deja loc joi. La finalul reuniunii, miniştrii le-au cerut talibanilor să garanteze siguranţa cetăţenilor străini şi a afganilor care vor să părăsească Afganistanul.

În același timp, preşedintele rus Vladimir Putin a criticat ţările occidentale pentru modul în care gestionează problema refugiaţilor afgani, potrivit Reuters.

Duminică, într-o intervenţie la întâlnirea partidului de guvernare din Rusia, Putin a adus critici ţărilor vestice deoarece ele se aşteaptă ca naţiunile vecine Rusiei să preia refugiaţi afgani în timp ce vizele acestora pentru SUA şi Europa sunt procesate.

ADVERTISING

La Moscova, el a declarat: „Partenerii noştri vestici insistă pentru o opţiune de a repartiza refugiaţi afgani în ţări din Asia centrală până ce vor primi vizele pentru SUA şi alte ţări. Înseamnă asta că - spun ei - este posibil să îi trimită în aceste ţări, la vecinii noştri, fără vize,  dar ei înşişi nu vor să îi accepte fără vize?”.

Aparent, Statele Unite negociază cu anumite ţări pentru a găzdui temporar refugiaţi afgani.

Rusia permite călătoria fără viză a rezidenţilor fostelor ţări sovietice din Asia centrală, iar Putin şi-a exprimat deja îngrijorarea că militanţii ar putea călători sub acoperire, ca refugiaţi.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇