Președintele Nicușor Dan i-a primit, luni dimineață, pe liderii celor mai importante confederații sindicale din România, în contextul discuțiilor privind reformele fiscale propuse de partidele pro-europene.
La consultările de la Palatul Cotroceni participă reprezentanți ai Cartel Alfa, BNS, CNSLR – Frăția, Meridian și Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR).
Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat la începutul întâlnirii că sindicaliştii nu sunt de acord cu măsurile de austeritate vehiculate în spaţiul public, care sunt inacceptabile.
”Noi am făcut apel la dvs, pe de-o parte, şi prin pichetarea pe care am făcut-o la Palatul Cotroceni, tocmai pentru că sunt măsuri radicale, care s-ar putea să fie necesar să fie luate şi trebuie luate împreună cu partenerii sociali. Iar rolul dvs, ca preşedinte, este de mediator între potenţialii guvernanţi care sunt în coaliţia în discuţie (..) şi partenerii sociali”, a transmis Bogdan Hossu, la începutul discuţiilor.
”Din punctul nostru de vedere, al Cartel Alfa, dar cred că şi colegii mei sunt de acord, măsurile de austeritate care s-au vehiculat în mass-media sunt inacceptabile şi nu suntem de acord ca, pe un sistem heirupist, să se taie sporuri şi salarii, ceea ce ar conduce la o cădere a puterii de cumpărare, care şi aşa este erodată de inflaţia galopantă cu care ne confruntăm”, a menţionat Hossu.
Sindicatele pun presiune pe noul preşedinte
Anterior, sindicatele au acuzat lipsa unui dialog real cu decidenții politici și au cerut oprirea măsurilor de austeritate care afectează direct angajații.
Pe 29 mai, Nicuşor Dan a avut discuţii cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din România, în contextul situaţiei economice actuale, care necesită eforturi pentru găsirea unor soluţii constructive care să conducă la reducerea deficitului bugetar, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Protest la Cotroceni
Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA" a organizat, săptămâna trecută, un protest la Cotroceni, reclamând lipsa de transparenţă a decidenţilor politici şi lipsa unei consultări reale a societăţii.
Sindicaliştii au cerut, printre altele, o reformă fiscală echitabilă, stoparea măsurilor de austeritate, care „lovesc în lucrători şi cetăţeni”, redimensionarea „corectă” a administraţiei publice, „nu prin tăieri, ci prin investiţii în resursă umană”, reducerea subvenţiilor şi eliminarea privilegiilor pentru partide şi parlamentari şi o Preşedinţie activă, care să medieze conflictele sociale şi să garanteze justiţia socială.
Cartel Alfa mai cerea un dialog social real şi incluziv, cu participarea tuturor actorilor – sindicate, patronate şi societate civilă, şi o Preşedinţie activă, care să medieze conflictele sociale şi să garanteze justiţia socială.
„Este inacceptabil ca politica fiscală a ţării să fie dictată doar de mediul de afaceri şi de grupuri de lobby interesate exclusiv de păstrarea profitului existent. România are nevoie de un Preşedinte mediator, nu de un spectator care validează tacit politici nedrepte.
În locul unei reforme fiscale construite împreună cu partenerii sociali, guvernanţii susţin măsuri care vor sărăci şi mai mult lucrătorii, fără a atinge cauzele reale ale dezechilibrelor bugetare”, afirma Cartel Alfa.