Sindicaliștii din Sănătate cer un prag minim de 50% la sporul pentru condițiile de muncă, în noua lege a salarizării

Sindicaliștii din Sănătate cer un prag minim de 50% la sporul pentru condițiile de muncă, în noua lege a salarizării
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Federația „Solidaritatea Sanitară” cere modificarea proiectului noii legi a salarizării și solicită ca sporurile pentru condițiile de muncă și asigurarea continuității să reprezinte minimum 50% din salariul de bază. Sindicaliștii avertizează că, în forma actuală, legea ar reduce această recompensă la aproximativ 27%, iar aproape jumătate dintre medici ar putea pierde din sporurile încasate.

Federaţia prezintă un studiu care arată că, în ultimii zece ani, sporurile angajaţilor din acest domeniu au crescut în termeni nominali, dar au scăzut, procentual.

"Sumele nominale au crescut, dar plata relativă a condiţiilor de muncă şi a continuităţii s-a comprimat puternic în ultimul deceniu. În forma actuală, proiectul noii legi a salarizării ar reduce recompensa pentru aceste drepturi la cca. 27%. Această evoluţie pune în pericol capacitatea sistemului public de sănătate de a asigura continuitatea activităţii medicale şi desfăşurarea activităţii în locurile de muncă cu condiţii de muncă speciale", transmite, marţi, într-un comunicat, Federaţia "Solidaritatea Sanitară" din România (FSSR).

ADVERTISING

Federaţia anunţă că, împreună cu Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Socială "Solidaritatea", a realizat un studiu denumit "Evoluţia recompensei suplimentare a angajaţilor din sistemul public de sănătate" care arată că, "în seria agregată, ponderea acestei recompense în masa salariilor de bază a scăzut de la 55,5% în 2017 la 31,2% în 2025", iar "nivelul din 2025 este mai mic decât cel din 2016, când raportul era de aproximativ 34,9%".

Studiul reprezintă, conform celor care l-au realizat, o "analiză longitudinală a execuţiei bugetare din perioada mai 2016-iunie 2026, completată cu date CNAS şi cu 57.333 de situaţii din Comparatorul de salarii".

Rezultatele indică, potrivit sindicaliştilor, că sporul pentru condiţii de muncă în sistemul sanitar reprezenta 17,3% din salariile de bază în 2016, a urcat la 30,5% în 2021 şi a coborât la 18,5% în 2025.

ADVERTISING

"Plăţile pentru asigurarea continuităţii (turele, munca de noapte, munca în zilele de repaus şi în sărbătorile legale) au ajuns la 12,7%, cu aproape cinci puncte procentuale sub nivelul din 2016. Câştigul obţinut prin Legea nr. 250/2016, care raportase sporurile la salariul de bază în plată, a fost anulat integral în opt ani", susţin sindicaliştii.

Aceştia admit că există o "creştere nominală" a sporurilor, însă spun că aceasta "ascunde o comprimare relativă".

"În 2025, plăţile pentru condiţii de muncă reprezentau 18,4% din masa salariilor de bază, iar continuitatea-proxy 12,8%. În 2017, valorile corespunzătoare erau 27,8% şi 27,7%. Cu alte cuvinte, salariile de bază au crescut mult mai repede decât componentele care recompensează expunerea şi munca în regim atipic. Scenariul contrafactual calibrat pe aproximativ 174.858 de posturi estimează o diferenţă de circa 165,9 milioane lei/lună faţă de situaţia în care procentele nominale ar fi fost aplicate salariilor de bază actuale.

ADVERTISING

FSSR subliniază că această valoare este un reper de politică salarială, nu o creanţă şi nu o sumă declarată restantă. Datele nu arată că sporurile au dispărut în termeni nominali, ci arată ceva mai important: componenta fixă a salariului a crescut mai repede, iar rolul recompensei de diferenţiere a riscului, expunerii şi timpului de muncă atipic s-a redus", transmite federaţia sindicală.

În aceste condiţii, "corecţia trebuie făcută prin reguli transparente şi finanţare explicită, nu prin mutarea aceleiaşi probleme într-un plafon mai mic".

Sindicaliștii solicită modificări în proiectul legii salarizării unitare, arătând că simulările indică faptul că în peste 27% dintre cazurile analizate se poate înregistra o scădere a sporurilor.

"La medici, proporţia ajunge la 45,7%. Scenariul nu include complet gărzile, nu permite evaluarea TESA şi nu reprezintă forma oficială finală a legii. Prin urmare, orice nouă versiune a proiectului trebuie recalculată înainte de asumare", susţin sindicaliştii.

Ce cer sindicaliștii

În acest context, Federaţia "Solidaritatea Sanitară" solicită "asigurarea ponderii recompensei pentru condiţii de muncă şi asigurarea continuităţii la minim 50%" în viitoarea lege a salarizării.

Sindicaliştii propun, de asemenea, "compensarea reducerii plafonului sporului pentru condiţii de muncă de la 85% la 50% printr-o creştere diferenţiată, pe locuri de muncă, a salariilor de bază", "fundamentarea nivelului plafonului pe date comparative, nu pe o ţintă administrativă" şi "calcularea tuturor drepturilor procentuale la salariul de bază în plată şi interzicerea reîngheţării lor automate".

Alte propuneri legate de proiectul de act normativ vizează "intervale cu minim garantat şi o matrice unică de risc pentru persoanele care lucrează în acelaşi mediu de expunere", "finanţare distinctă şi transparentă, astfel încât plafonul să nu transfere deficitul bugetar asupra secţiilor cu risc ridicat", "raportare lunară separată pentru tură, noapte, weekend, sărbători legale, gărzi şi plata cu ora".

În plus, sindicaliştii din această federaţie cer "testarea fiecărei versiuni a proiectului pe profesii şi locuri de muncă, cu reguli tranzitorii pentru pierderile neintenţionate".


Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google