Sibiu: Cununie cu zeci de persoane, oprită de polițiști

Sibiu: Cununie cu zeci de persoane, oprită de polițiști

O cununie la care participau aproape 40 de persoane, în localitatea Scoreiu, din județul Sibiu, a fost oprită de polițiști, care au „transformat” darul de nuntă în amendă.

Potrivit Poliției Sibiu, cununia a avut loc sâmbătă, în jurul orei 11.00, în curtea unui imobil din localitatea Scoreiu.

„Polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au depistat 37 de persoane care participau la un eveniment privat (cununie). Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale din IPJ Sibiu, persoanele în cauză au fost identificate și sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 26.250 de lei”, a spus, duminică, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.

ADVERTISING

Amenzile au fost aplicare pentru participarea la activități în spațiul privat pentru care au fost instituite restricții.

Judeţul Sibiu se situează pe primul loc în România, cu o rată de infectare de 8,32 la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua precedentă, când a înregistrat 8,17, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. De luni, municipiul Sibiu, oraşele Cisnădie şi Tălmaciu şi comuna Şelimbăr intră în carantină pentru două săptămâni.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇