Şeful STB dă replica angajaţilor care îi cer demisia: Sindicatul nu poate solicita revocarea directorului general

Şeful STB dă replica angajaţilor care îi cer demisia: Sindicatul nu poate solicita revocarea directorului general
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Suspendarea grevei de la Societatea de Transport Bucureşti (STB) decisă joi de instanţă nu a fost pusă în practică de sindicalişti, iar în prezent executorii judecătoreşti merg la sediul fiecărui punct de lucru pentru afişarea deciziei respective.

Directorul general al STB, Adrian Criţ, a precizat că Tribunalul București decide azi dacă greva este ilegală, după ce ieri a hotărât suspendarea protestului. Și decizia de azi va fi executorie.

"Ieri a existat o decizie pe baza unei solicitări de ordonanţă preşedinţială vizavi de suspendarea grevei. Din păcate, ca urmare a solicitării unor lideri de sindicat, nu au pus-o în practică.

ADVERTISING

În momentul de faţă, executorii judecătoreşti merg la sediul fiecărui punct de lucru pentru afişarea deciziei respective, iar în cursul zilei de azi instanţa se va pronunţa vizavi de legalitatea acestei acţiuni. Consider că este o acţiune ilegală, consider că sindicatul reprezentantiv s-a implicat în aceasta, în condiţiile în care există pe surse deschise, publicul cunoaşte, implicarea unor lideri de sindicat pentru blocarea transportului public din Capitală.

Opinia publică să susţină demersurile noastre de negociere cu reprezentanţii sindicatului reprezentativ, pentru că această situaţie trebuie deblocată", a spus Criţ, la Digi 24.

ADVERTISING

El a transmis că situaţia transportului public din Capitală este la fel ca şi cea de joi, angajaţii refuzând să iasă în traseu. Criţ este deschis dialogului, empatizează cu angajaţii şi prezintă scuze faţă de bucureşteni pentru evenimentele recente.

"Din păcate, suntem în aceeaşi situaţie ca şi ieri. Suntem deschişi dialogului, empatizăm cu angajaţii care doresc să presteze serviciul de transport şi ne cerem scuze locuitorilor din zona metropolitană pentru evenimentele recente. Vom face tot ceea ce este posibil, suntem deschişi dialogului cu reprezentanţii sindicatului reprezentativ, astfel încât să deblocăm această situaţie", a explicat şeful STB.

ADVERTISING

Întrebat despre faptul că sindicaliştii îi cer demisia ca să deblocheze această situaţie, Criţ a reiterat că prin Contractul Colectiv de Muncă, sindicaliştii nu pot face acest lucru, cum de altfel nici conducerea nu poate solicita revocarea unor lideri de sindicat.

"Contractul colectiv de muncă semnat de patronat şi de sindicat la articolul 75, alineat 1 este prevăzut că sindicatul nu poate solicita revocarea directorului general. De asemenea la articolul 75, alineat 2, directorul general nu poate solicita revocarea unor lideri de sindicat. Eu cred că cineva a încălcat cu bună ştiinţă contractul colectiv de muncă aplicabil în momentul de faţă", a adăugat şeful STB.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇