Se închid toate restaurantele și cazinourile din Petroșani și alte 11 localități din Hunedoara

Se închid toate restaurantele și cazinourile din Petroșani și alte 11 localități din Hunedoara

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara a decis închiderea restaurantelor și cazinourilor în 12 localități din județ, inclusiv în Petroșani.

Este vorba despre localitățile Petroșani, Băiești, Câmpu lui Neag, Dâncu Mic, Fintoag, Galați, Livadia, Mihăileni, Obârșa, Pricaz, Subcetate și Totești, unde incidența SARS-COV 2 trece peste pragul de 1,5/1.000 locuitori, în ultimele 14 zile.

Măsura intră în vigoare de azi

Măsura intră în vigoare în 29.09.2020 și vizează operatorii economici care desfășoară ”activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, a restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare, a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, în interiorul clădirilor”, scrie Instituția Prefectului - Județul Hunedoara, pe Facebook.

ADVERTISING
https://www.facebook.com/prefecturahunedoara/posts/3422779257760358

”Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara a decis, prin Hotarârea nr. 27 din 29.09.2020, să restricționeze și/sau să mențină restricțiile privind desfășurarea unor activități comerciale în localitățile unde incidența cumulată a cazurilor confirmate pozitiv cu virusul SARS-COV 2, în ultimele 14 zile, trece peste pragul de 1,5/1.000 locuitori”, se arată în postarea instituției.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇