6 românce care dădeau spargeri de locuințe, arestate în SUA. Homeland Security: "Acești imigranți ilegali nu ar fi trebuit lăsați să se plimbe liberi pe străzi"

6 românce care dădeau spargeri de locuințe, arestate în SUA. Homeland Security: "Acești imigranți ilegali nu ar fi trebuit lăsați să se plimbe liberi pe străzi"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Șase românce au fost arestate după ce au pătruns într-o locuință din Norwood, Massachusetts. Femeile sunt înrudite și fac parte dintr-o organizație criminală care operează în mai multe state americane. Ele au fost arestate de Serviciul de Imigrare și Vamă al Statelor Unite (ICE) din Boston.

Polițiștii din Norwood au intervenit vineri, 25 iulie, în urma unei sesizări privind spargerea unei case din zona Neponset Street. Proprietarii tocmai plecaseră într-o excursie cu cortul, dar s-au întors pentru că unul dintre copii uitase o păpușă și le-au găsit pe intruse în casa lor, relatează NBC Boston.

Femeile au fugit cu o mașină care le aștepta, apoi un ofițer a văzut un vehicul care corespundea descrierii celui pe care îl foloseau suspectele. Polistul a încercat să oprească mașina, dar șoferul nu oprit, așa că a pornit în urmărirea acestuia.

Femeile au coborât apoi din mașină într-o parcare de pe autostrada Route 1 și au fugit într-o zonă împădurită din apropiere, unde polițiștii au arestat-o pe una dintre ele, apoi le-au prins și pe celelalte. Două dintre acestea au fost arestate în timp ce încercau să treacă un râu, relatează CBS News.

Poliția din Norwood a declarat că Mirabela Căldărău, în vârstă de 42 de ani, Jajela Chiciu (41 de ani), Flavia Căldărău (22 de ani), Emilia Sardaru (36 de ani), Michaela Ion (33 de ani), și Elizabeth Sardaru (21 de ani) toate cu domiciliul în Maryland, au fost reținute.

Ele au fost acuzate de efracție în timpul zilei pentru o infracțiune, conspirație, deținere de instrumente pentru efracție și opunere de rezistență la arestare.

Două femei aveau amprentele modificate

La interogatoriu, polițiștii au descoperit că două dintre femei aveau amprente modificate, ceea ce a împiedicat inițial identificarea lor.

Poliția a colaborat cu Homeland Security Investigations (HSI) pentru a le identifica. Toate cele șase au adrese în Maryland, iar câteva aveau mandate de arestare active din alte state pentru infracțiuni similare, potrivit poliției.

Femeile au fost puse sub acuzare luni la Tribunalul Districtual Dedham, unde cauțiunea a fost stabilită la 5.000 de dolari fiecare, relatează Boston.com.

"Toate cele șase suspecte au fost reținuțe fără cauțiune și transportate la Tribunalul Districtual Dedham pentru a fi pus sub acuzare luni. Serviciul de Imigrare și Control Vamal (ICE) a fost anunțat și a fost prezent la tribunal. Trei dintre cele șase au fost eliberate pe cauțiune și preluate imediat în custodia ICE. Doi bărbați care au sosit la tribunal pentru a plăti cauțiunea au fost, de asemenea, luați în custodia ICE. Trei suspecți rămân reținuți în acest moment”, a transmis poliția din Norwood într-un comunicat.

Nu se știe de ce gruparea a țintit casa respectivă, dar poliția spune că femeile fac parte dintr-o rețea de crimă organizată care vizează mai multe state.

Vecinii cred că femeile au văzut familia strângându-și lucrurile și plecând și este posibil să se fi aflat în zonă și cu o săptămâna înainte. Casa în care au intrat prin efracție era descuiată.

Toate persoanele implicate sunt rude, a precizat poliția.

Reacție dură din partea Homeland Security

"Această rețea de spărgători nu va mai putea să-i victimizeze pe cetățenii americani. Acești imigranți ilegali infractori nu ar fi trebuit niciodată să fie lăsați să se plimbe liberi pe străzile din Massachusetts pentru a fura de la americani - și sub mandatul președintelui Trump și secretarului Noem, nu vor mai putea s-o facă", a declarat Tricia McLaughlin, secretar adjunct pentru afaceri publice, potrivit unui comunicat al Homeland Security.

Femeile urmează să se prezinte din nou în instanță pe 12 septembrie pentru audieri.

Cazul este în continuare în curs de investigare, iar detectivii din Norwood colaborează cu alte agenții de aplicare a legii pentru a investiga infracțiunile conexe, a transmis poliția din Norwood.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇