Comunismul ne-a învățat fuga de responsabilitate și să ne mințim singuri. Oamenii sunt foarte dispuși să renunțe la libertatea de a gândi, de a acționa pentru că pur și simplu nu știu ce să facă cu ea. Regimul comunist a avut la bază o minciună de aur: statul face totul pentru tine. Statul în rolul divinității benevolente. Tu nu trebuie să te preocupi de nimic, nu trebuie să gândești. Modelul acesta cred că a rămas foarte seducător pentru foarte mulți români, afirmă Mădălin Hodor, de 22 de ani istoric în cadrul CNSAS.
Cei mai mulți dintre români sunt foarte mulțumiți cu o imagine a Securității creată de Securitatea însăși, arată Mădălin Hodor în partea a doua a interviului pentru spotmedia.ro:
“Pasul unu - ne-a învățat frica. Pasul doi - frica și paranoia este în voi. Am fost educați să fim niște șobolani paranoici. Securitatea a reușit să imprime în mințile tuturor românilor care au trăit în comunism conștiința omiprezenței și omniscienței ei.”
Din nefericire, însă, afirmă Mădălin Hodor, deconspirarea a fost ratată: “nu ar trebui să fie doar despre a pedepsi, ci ar fi trebuit să ne vindece de Securitate. Asta era, cred eu, ținta onestă”.
De aceea stereotipurile imprimate de securitate supraviețuiesc. “Acum câțiva ani aș fi spus cu mâna pe inimă că tinerii sunt speranța că vom depăși comunismul și securismul. Astăzi sunt mai degrabă sceptic”.
Ați spus că societatea românească nu a fost deloc interesată de subiectul deconspirării. În același timp vorbiți de paranoia Securității care ne bântuie. Nu e aici un paradox?
Un paradox explicabil. Societatea nu este interesată de partea concretă pe care o descoperim ca urmare a deconspirării Securității, nu este interesată să-și revizuiască niște idei și niște percepții. Nu este interesată să iasă din mantrele moștenite, nu vrea să afle ce a fost Securitatea cu adevărat.
Nu înțelege că pe acest subiect cunoașterea evoluează, că istoricii adevărați își revizuiesc analiza pe măsură ce studiază mai multă arhivă, pe măsură ce se consolidează anumite lucruri. Asta e o problemă. Ca și cum ai avea pretenția că ce ai învățat în clasa a patra despre Ștefan cel Mare va rămâne veșnic istoria oficială.
Unii sunt foarte iritați și se supără rău când mai exprim în spațiul public câte o opinie care nu coincide cu ceea ce cred ei despre Securitate, despre comunism în general.
De fapt, ei sunt foarte mulțumiți cu o imagine a Securității pe care au moștenit-o în 1990, o imagine creată în mare parte de Securitatea însăși, înainte de ‘89. Nu au nevoie de altceva, ba chiar resping violent orice altă opinie.
Securitatea nu a fost doar o poliție politică, în sensul strict. Ea a creat și cadrul social. A modificat psihologia, a modificat modul în care oamenii se raportează la realitate la instituții, la societate, unii la alții, modul în care oamenii trăiesc viața. Ar trebui să fie analizat și înțeles acest experiment social involuntar.
În 1989 nu erau mai mult de 15.000 de ofițeri de Securitate. Cu tot cu trupe de Securitate și ce mai aveau, maximum 40.000 de oameni. Pentru ca 15.000 de oameni să controleze o societate de 23 de milioane, soluția genială în simplitatea ei a fost că, practic, cei 23 de milioane s-au controlat între ei.
Securitatea a trăit, și-a hrănit puterea și și-a creat imaginea de infailibilitate și control total foarte mult din fantasmele și paranoia pe care le-a sădit în noi.
A fost un proces îndelungat. A început cu instalarea comunismului, cu anii ‘50 și teroarea efectivă, în care Securitatea a ucis, a băgat în închisoare, a exterminat și a creat frica foarte concretă. Pasul unu. Ne-a învățat frica.
Erau oameni care dispăreau, erau împușcați, erau băgați în lagăre de muncă. Deci o teroare cât se poate de directă. După eliberarea deținuților politici în 1964, forma asta de control s-a schimbat.
Securitatea nu a devenit mai bună, mai umană, pentru că - vezi Doamne -, au plecat alogenii și au venit românii, cum spun unii. Complet fals! S-a schimbat rețeta fricii. Securiștii s-au perfecționat în control, au evoluat, au învățat în anii ‘70 și ‘80 cum să exercite frica fără ca efectiv să mai fie nevoiți să o și aplice.
Abuzurile sigur că au continuat, au apărut și internările în azile psihiatrice sau alte metode foarte brutale, dar în mare teroarea din anii ‘50 n-a mai fost exercitată.
Nu mai era nevoie, intrase deja în soft.
Exact! Pasul doi. Frica și paranoia este în voi. Erau generațiile care deja se născuseră în comunism și e foarte important că Securitatea a fost doar o piesă, importantă, dar nu singura, din sistem.
Proiectul regimului comunist a fost unul complet. Omul era format de la naștere până la moarte de partid, scoală, aparatul administrativ, justiția, armata, colectivele de la locul de muncă. Securitatea avea doar rolul acela de a-i punea pe linie pe cei care ieșeau un pic în afară.
Ca să mențină această teroare, Securitatea trebuia să fie foarte prezentă prin autocenzură, paranoia că ești urmărit, că orice faci, orice spui, e unul care trage cu urechea.
Imaginați-vă ce s-a întâmplat în anii 90 cu generațiile de oameni crescuți în felul ăsta. Ele au fost și sunt încă active, au dus greu în România, au votat, au educat generațiile următoare transmițându-le inconștient rețeta fricii și paranoii. Ce i-a învățat Securitatea ei au predat mai departe.
De asta teoriile conspirației prind atât de bine în România. Absolut orice enormitate în România este crezută în masă.
Sigur că teorii ale conspirației sunt peste tot. Dar în România e ceva specific. Și cei care cred în ele nu sunt neapărat oameni cu educație precară. Dimpotrivă, unii sunt oameni care reprezintă elite profesionale, oameni foarte educați.
De ce?
Pentru că există acest germen sădit, dacă vreți, în ADN-ul nostru și vorbesc inclusiv de generația mea. Eram un adolescent în 1989 când a căzut comunismul, dar și eu sunt afectat. Știu foarte bine asta.
Îmi aduc aminte niște lucruri pe care le-am trăit înainte de 1989 și îmi dau seama că unele lucruri pe care le fac și le gândesc sunt cumva determinate de un anumit tip de gândire care provine de atunci.
Prima lecție pe care o primeai când mergeai la școală era că nu trebuie să ai încredere în nimeni și să ai grijă ce vorbești cu colegii tăi, copii de 6-7 ani la fel ca tine. Am fost educați să fim ascunși, să ne ferim, să nu spunem niciodată ce gândim.
Am fost educați să fim niște șobolani paranoici. Securitatea a reușit să imprime în mințile tuturor românilor care au trăit în comunism conștiința omiprezenței și omniscienței ei.
Deci cărăm după noi o legendă care încă ne alterează comportamentul și gândirea, dar refuzăm adevărul prozaic care ar destramă legenda?
Cumva, simplificând desigur, e ca și cum am fi fost pacienți într-un spital de nebuni. La un moment dat, porțile s-au deschis și noi am ieșit în libertate purtând după noi această boală, fără să fim conștienți că o avem.
Dar văd și oameni foarte tineri care nu au apucat spitalul de nebuni și care par a avea totuși aceeași boală. "Securist" este o acuzație foarte la modă indiferent de vârstă.
Boala securismului s-a transmis din generație în generație și, aș vrea să fie foarte clar, am avut și niște motive cât se poate de reale pentru asta.
La fel ca în cazul oricărei teorii a conspirației se pleacă de la o substanță reală, care este ulterior pervertită.
Care e substanța reală?
Că a existat un sistem de control prin care regimurile politice succesive din România, ajutate de foști ofițeri de securitate și folosind metodele fostei Securități, au încercat să refacă, știu eu, centrele de putere existente înainte de 1989.
Au existat abuzuri, au existat etape și etape, lucrurile nu au fost liniare. Tentația serviciilor secrete de a-și extinde puterea este una naturală în societățile slabe. Și va continua. Și au fost momente când au făcut-o fără doar și poate și asta nu poate fi negat de nimeni. Seducția puterii absolute a funcționat de minune.
Exemplul cel mai la îndemână a fost regimul Băsescu, când cadrul creat pentru a stârpi marea corupție a dat mâna liberă procurorilor și SRI. Nu spun că vreunul dintre cei urmăriți era nevinovat, dar modul în care s-a procedat a forțat limitele normale și legale ale unei democrații.
Deși a rezolvat punctual marea corupție prin oprirea mogulilor Vântu și Voiculescu, pe termen lung a șubrezit atât imaginea DNA, cât și pe cea a SRI, care au devenit Binomul. Și nu în mod cu totul nejustificat.
O consecință devastatoare a fost că în chestiunea anticorupției s-a tras frâna de mână pentru că riscul de abuz devenise mai mare decât câștigul pentru societate.
Iar acum SRI nu mai face nici măcar ce îi permite legea.
Da. Acum suflă și în iaurt. Ba chiar există și un fel de supărare. Se simt ca acel câine pe care îl asmuți asupra hoțului după care îi reproșezi că l-a mușcat cam tare.
Corupția era endemică și ajunsese un pericol de a destabiliza țara cu consecințe majore. Eram Ucraina sau Moldova cu Vântu și Voiculescu la conducere. Dar odată depășit momentul, nu mai trebuia menținut formatul. Doar că le-a plăcut puterea. Serviciile nu au ce căuta vreodată în justiție pentru că un câștig aparent este pe termen lung o lovitură dată democrației.
Foștii securiștii, cum sunt cei care fac parte din Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, se află la originea multora dintre fake news-urile naționaliste, antieuropene, dacopate, putiniste propagate în societate?
Teoriile etnocentriste au fost de bază în propaganda regimului Ceaușescu. Ofițerii de securitate au fost promotori ai acestui tip de ideologie, să facă acest tip de educație era în fișa postului lor.
Era ceea ce credeau pentru că asta învățau la școlile de Securitate. Deci cu siguranță că foști ofițeri de securitate sunt printre cei care susțin lucrurile alea, cred în ele.
Legenda antisovietismului Securității e complet falsă. Securitatea a fost obedientă, era parte dintr-un sistem politico-militar foarte clar - Tratatul de la Vașovia. Dacă nutreau vreo rusofobie, cu siguranță nu și-au manifestat-o înainte de 1989.
Acum se uită la Putin ca la o versiune îmbunătățită a ceea ce consideră ei că ar fi un conducător patriot. Cu siguranță foștii securiști și-ar dori la conducerea României un Putin care să imprime o politică naționalistă dură, să ceară teritorii în dreapta și în stânga, să ia niște măsuri draconice, să fluture steagurile tricolore peste tot, că la asta se reduce ideea lor despre patriotism.
Sunt doar niște dinozauri care își macină frustrările în asociații și comemorări sau au poziții încă de influență în societate, economică mai ales, dar și politică?
Marea majoritate sunt niște dinozauri într-o lume cu totul străină, iar ceea ce propagă e viziunea de dinainte de ’89: "România este o țară extrem de bogată, cu un potențial mult peste potențialul celorlalți din lume, dar o conspirație mondială care ne împiedică să atingem acest potențial.
Această conspirație ne menține într-o stare de subdezvoltare și sclavagism, ne umilește, ne impune tot felul de lucruri pe care nu ar trebui să le facem: să mâncam gândaci, să facem duș câte doi, ne mărește prețul la energie, ne stinge becurile".
Toate relele astea, adevărate sau false, sunt puse pe pe seama acestor dușmani externi. Acesta era discursul Securității din anii ’80. Nimic în plus, nimic în minus.
Rezerviștii din acea epoca nu mai au cine știe ce influență, dar discursul și mentalitatea iată că au supraviețuit mult mai bine. Securitatea a murit, dar Securismul a supraviețuit. Este, cum am mai spus, cadoul otrăvit pe care ni le-a lăsat Securitatea.
Cum se face că generațiile tinere, cu acces nelimitat la lumea largă, au mușcat și ele din acest cadou?
Explicațiile simple sunt cele mai ușor de acceptat. Dacă vine mama și îți spune că răul e din cauza securiștilor ăștia care conduc România, ți se pare că așa este. Normal.
Am văzut la politicieni foarte tineri, școliți în străinătate, cu diplome pe bune, discursuri demne de anii ’80. Și nu doar discursuri, ci un mod de a gândi și de a se raporta la societatea românească. M-am speriat efectiv.
Acum câțiva ani aș fi spus cu mâna pe inimă că tinerii sunt speranța că vom depăși comunismul și securismul. Astăzi sunt mai degrabă sceptic.
E îngrijorător că nu reușim să spargem această boală. Și ne întoarcem mereu și mereu și mereu la aceleași chestiuni.
De ce?
Deconspirarea Securității nu ar trebui să fie doar despre a pedepsi, ci ar fi trebuit să ne vindece de Securitate. Asta era, cred eu, ținta onestă.
Deconspirarea trebuia să ne învețe ce a fost Securitatea, care erau metodele ei, să avem o radiografie a lucrurilor înainte de ’89. Să ne înțelegem boala, să ne putem trata și să scăpăm odată de ea.
Deci pe de o parte, ne bântuie legenda, fantoma, pe de alta parte aud tot mai multă nostalgie comunistă, inclusiv la persoane educate, realizate profesional.
Nostalgia față de perioada comunistă are mai multe explicații în general, cel mai adesea incapacitatea de adaptare la societatea de azi, față de care acești oameni au un sentiment de respingere.
Am văzut oameni care se declară anticomunișți, sunt înduioșați de soarta deținuților politici, dar în același timp repetă propagandă ceaușistă de cel mai jos nivel. Pentru mine e o chestie de neînțeles. Frizează absurdul.
Dar pe mulți pare să nu îi deranjeze. Pare să nu îi deranjeze că elogiază legionari și așa-ziși sfinți ai închisorilor cu pistolul la brâu ca fiind niște simboluri ale anticomunsimului, nu îi deranjează să repete obsesiv niște sloganuri pe care ei le cred anticomuniste, dar care sunt direct din propaganda naționalistă a lui Ceaușescu.
Dacă le atragi atenția, devii imediat securist sau mai știu eu ce. Puținătatea minții acestor oameni și ai celor care sar tot timpul să îngroașe valul urii fără să înțeleagă nimic mă lasă mai mereu fără replică.
E foarte răspândită nostalgia după disciplină, ordinea din comunism, specifică și ușor de obținut în orice regim concentraționar, de altfel.
Nu cred că noi am ajuns să înțelegem democrația, ce presupune ea. Oamenii sunt foarte dispuși să renunțe la libertatea de a gândi, la libertatea de a acționa pentru că pur și simplu nu știu ce să facă cu ea. E că și cum efortul de a gândi singuri i-ar incomoda. Mai bine cu turma.
Sunt persoane extrem de confuze atunci când trebuie să ia o decizie personală și nu le spune nimeni ce să facă. Nu sunt obișnuiți să își asume nimic.
Regimul comunist a avut la bază o minciună de aur: statul face totul pentru tine. Statul în rolul divinității benevolente. Tu nu trebuie să te preocupi de nimic, nu trebuie să gândești.
De la naștere până la moarte totul este foarte aranjat, viața ta e predestinată: grădiniță, școală, eventual facultate, repartiție, producție, căsătorie, intrare în partid, copii, apartament de la stat, defilare, crești copiii și mori.
Iar de toate astea se ocupă statul. El spune ce trebuie să mănânci, cu ce trebuie să te îmbraci, unde trebuie să mergi în vacanță, cât costă kwh, ce televizor ai, ce mașină ai. Îți spune și ce să visezi noaptea.
Modelul acesta cred că a rămas foarte seducător pentru foarte mulți români.
„Să ne dea” statul, a fost expresia preferată în comunism și mulți se simt astăzi orfani de această obișnuință. Așteaptă și după 30 de ani să li se dea, să li se facă. Există un impersonal „să se..” când vine vorba de idei, dar când vine vorba de făcut: „să facă…alții”.
Alegerile noastre politice din anii 90 au fost influențate masiv de chestiunea asta. Am căutat imediat și automat un alt Ceaușescu. Am spus într-un podcast că Iliescu a fost versiunea îmbunătățită a lui Ceaușescu. Exact aia am vrut.
Venea Rațiu cu democrația? Adică să ne apucăm să ne gândim singuri? Pentru foarte mulți români democrația este similară cu degringolada, cu dezordinea și lipsa de predictibilitate.
Asta merge până și în viața personală. Când iau decizii proaste, mulți nu recunosc că ei au făcut, ei au greșit. Nu, nu ei sunt de vină, de vină sunt statul, serviciile, altcineva.
Comunismul ne-a învățat fuga de responsabilitate și să ne mințim singuri. Iar democrația înseamnă exact opusul: multă responsabilitate și asumare.
Nu știu dacă suntem în stare în momentul ăsta.