Putin și Erdogan vor să construiască împreună avioane de luptă și submarine

Putin și Erdogan vor să construiască împreună avioane de luptă și submarine
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Turcia ar putea coopera cu Rusia în vederea construirii unor avioane de luptă şi submarine, a declarat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan unor jurnalişti, la bordul avionului cu care se întorcea de la Soci, unde s-a întâlnit cu omologul său rus Vladimir Putin, potrivit agenţiei turce de presă Anadolu, scrie AFP.

”Am vorbit despre ceea ce am putea să facem în vederea construirii unor motoare de avion şi unor avioane de luptă. Alt domeniu în care putem acţiona împreună este construirea unor nave. Cu voia lui Allah, putem chiar adopta dispoziţii comune cu privire la submarine”, a declarat şeful statului turc.

ADVERTISING

Erdogan exclude ”să facă un pas înapoi” în privinţa livrării celei de a doua baterii de sisteme ruse de apărare antiaeriană de tip S-400.

Din contră, cei doi lideri au discutat despre ”cum să aducă la cel mai înalt nivel” cooperarea militară turco-rusă, a subliniat el.

Aceste declaraţii riscă să tensioneze şi mai multe reaţiile Ankarei cu Washingtonul, care a impus anul trecut sancţiuni Turciei, din cauza achiziţionării sistemului rus deapărare antiaeriană de tip S-400.

Statele Unite au exclus totodată Ankara din programul de producţie al avionului invizibil pe radar de tp F-35, din cauza unor temeri cu privire la faptul că rachetele ruseşti ar putea pătrunde secretele tehnologice ale avionului şi că acestea sunt incompatibile cu dispzitivele NATO.

ADVERTISING

În cursul acestei discuţii cu presa, Recep Tayyip Erdogan a evocat această excludere şi a îndemnat Statele Unite ”să livreze avioanele (de tip F-35) sau să ramburseze” cei 1,4 miliarde de dolari plătiţi de Ankara pentru avioanele de tip F-35.

Mai multe subiecte despart Ankara şi Washingtonul, iar relaţiile cu preşedintele american Joe Biden ”nu au început bine”, avertiza şeful statului turc săptămâna trecută.

Construirea a două noi centrale nucleare în Turcia, în cooperare cu Rusia, s-a aflat pe agenda discuţiilor, a anunţat Recep Tayyip Erdogan.

ADVERTISING

O primă centrală nucleară se află în construcţie în Turcia, construită de către compania rusă Rosatom, şi urmează să fie operaţională cu ocazia sărbătoririi centenarului Republicii turce, în 2023.

Rusia şi Turcia întreţin relaţii complexe, împărţite între rivalităţi regionale şi interese economice şi strategice comune.

Ele susţin tabere opuse în Siria, în regiunea Idleb, unde se află combatanţi loiali Ankarei şi care nu se află sub controlul Damascului, susţinut de către Moscova.

Cele două puteri au mediat în 2020 un acord în vederea unui armistiţiu în această regiune siriană.

Recep Tayyip Erdogan nu a oferit însă detalii despre discuţiile sale cu Vladimir Putin cu privire la nordul Siriei, unde raiduri ruseşti vizând combatanţi loiali Ankarei s-au intensificat în ultimele săptămâni.

”Nu putem nega faptul că uneori au loc probleme în regiuni pe a căror securtate o asigurăm, la Idelb (...). Noi subliniem importanţa de a acţiona împreună în acest subiect”, a subliniat şeful statului turc.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a insistat, la rândul său, asupra necesitţii ”implementării” armistiţiului, ”în ceea ce priveşte eliminarea elementelor teroriste din Idleb”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇