Putin explică de ce nu se întâlnește cu Trump la Budapesta. Casa Albă cere „acțiuni, nu vorbe”

Putin explică de ce nu se întâlnește cu Trump la Budapesta. Casa Albă cere „acțiuni, nu vorbe”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Vladimir Putin a declarat că ideea de a organiza un summit Rusia-SUA la Budapesta a fost o inițiativă americană, dar că participarea la acest eveniment fără o pregătire adecvată „ar fi fost o greșeală”.

Putin a afirmat, joi, la o conferință de presă, în cadrul Congresului Societății Geografice Ruse de la Kremlin, că atât întâlnirea cu Trump, cât și locul de desfășurare al acesteia au fost propuse de Statele Unite și că a acceptat. Însă astfel de întâlniri necesită „o pregătire adecvată” și ar fi fost o greșeală să iasă din această întâlnire „fără rezultatul scontat”, a subliniat el, citat de Sky News.

ADVERTISING

Potrivit liderului de la Kremlin, președintele SUA, Donald Trump, a fost cel care a decis să amâne summit-ul.

Putin a mai spus că Rusia susține continuarea dialogului, adăugând că acesta „este întotdeauna mai bun decât confruntarea, disputele sau războiul”.

Trump nu exclude un nou summit cu Putin, dar vrea "acțiuni, nu vorbe"

Casa Albă a asigurat, joi, că un nou summit între Donald Trump și Vladimir Putin nu este exclus, dar a atenționat că Trump "dorește să vadă acțiuni, nu doar vorbe" din partea lui Putin pentru o încetare a focului în Ucraina.

„O întâlnire între cei doi lideri nu este complet exclusă. Cred că președintele (Trump) și întreaga administrație speră ca într-o zi acest lucru se va putea întâmpla din nou, dar dorim să ne asigurăm că va exista un rezultat pozitiv tangibil în urma acestei întâlniri și că ea nu este o pierdere de timp pentru președinte”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, la o conferință de presă.

ADVERTISING

„Pentru a negocia un acord de pace bun, ambele părți trebuie să fie interesate”, dar președintele american „nu a observat în ultima vreme suficient interes din partea Rusiei să ia măsuri pentru a avansa către pace”, motiv pentru care liderul de la Casa Albă a decis miercuri sancțiuni împotriva companiilor petroliere rusești Rosneft și Lukoil, a continuat purtătoarea de cuvânt.

    „Președintele dorește să vadă acțiuni, nu doar vorbe. Și cred că președintele este foarte motivat de succesul acordului său de pace din Orientul Mijlociu pentru a obține rezultate și dorește ca acest război să se încheie. De nouă luni, de când este în funcție, el spune asta și este tot mai nemulțumit de lipsa progreselor din partea ambele părți implicate în acest război”, a subliniat Karoline Leavitt.

    ADVERTISING

    Sancțiunile SUA, un „act neprietenos”: Rusia nu va ceda presiunii

    Președintele rus a mai afirmat că noile sancțiuni impuse de SUA împotriva companiilor petroliere ruse Lukoil și Rosneft nu vor afecta economia Rusiei (afirmație contrazisă pe scară largă de majoritatea analiștilor), catalogându-le drept un „act neprietenos” care nu consolidează relațiile sale cu SUA, potrivit agenției de stat ruse TASS.

    Sancțiunile sunt o încercare de a pune presiune asupra Moscovei, dar Rusia nu va ceda niciodată presiunilor din străinătate, a subliniat Putin.

    Cu toate acestea, principalele companii petroliere de stat din China au suspendat deja achiziţiile de ţiţei rusesc transportat pe mare, după ce Statele Unite au impus sancţiuni împotriva Rosneft şi Lukoil, cele mai mari două companii petroliere ale Rusiei. Beijingul importă în jur de 1,4 milioane de barili pe zi de petrol rusesc pe cale maritimă.

    Putin a susținut însă în discursul său că înlocuirea petrolului rusesc pe piața globală va necesita timp și va duce la creșteri de prețuri.

    Toni Dumitru
    Editor
    A acoperit evenimente importante din fotbalul românesc și internațional, printre care Cupa Mondială din 1994 și 1998 și Euro '96. A realizat interviuri cu personalități importante din fotbal, precum Mircea Lucescu și Gheorghe Hagi. A fost ofițer de presă la turneul final al Campionatului European de tineret Under 21, organizat la Bucureşti de UEFA şi de Federaţia Română de Fotbal în perioada 23-31 mai 1999. Timp de patru ani a fost redactor-șef al revistei Știință pentru toți, iar în 2008 a devenit redactor-șef al publicației Adevărul magazin de duminică.
    Lucrează în presă din 1992, pe vremea când oamenii stăteau dimineață la coadă pentru a cumpăra ziare, iar tiparul offset aducea culoare în epoca plumbului. A început cu presa sportivă, pe care a slujit-o cu pasiune, mai întâi la publicația favorită pe care o citea în liceu, Fotbal plus, primul săptămânal color de sport din România, trecând apoi pe la toate titlurile importante - Sportul românesc, Pro Sport Magazin, Gazeta Sporturilor. Din 2006 a lucrat la Evenimentul zilei și Adevărul, unde a investit entuziasm în jurnalism și a lucrat la mai multe proiecte editoriale. După mai bine de 30 de ani de presă consideră că în această profesie complexă și frumoasă fiecare zi vine cu noi provocări și cu ceva de învățat.
    Expertiză: Actualitate internă și externă, Documentare, Analiză informații.
    Scrie Despre: Eveniment, Economie, Magazin și știință
    Citește mai mult
    Ești ceea ce citești, citește responsabil!
    Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
    ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
    Donație Lunară
    Donație Unică
    ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
    • 30 lei
    • 50 lei
    • 100 lei
    • 50 lei
    • 100 lei
    • 250 lei
    Altă sumă
    lei
    euro
    Au apărut următoarele erori
    * Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

    Partenerii noștri