Proteste în pandemie: La București se contestă vaccinarea obligatorie, la Timișoara - carantinarea orașului UPDATE

Proteste în pandemie: La București se contestă vaccinarea obligatorie, la Timișoara - carantinarea orașului UPDATE

Câteva sute de persoane s-au adunat duminică după amiază în București pentru a  protesta față de ideea vaccinării obligatorii, dar şi faţă de eventuala implementare a unui paşaport de vaccinare, în timp ce la Timișoara alte câteva sute au ieșit în stradă împotriva carantinării orașului.

Participanţii la protestul din Capitală s-au adunat începând cu ora 15.00 în Parcul Izvor, din faţa Palatului Parlamentului. Aceştia s-au organizat pe reţelele sociale şi susţin libertatea persoanelor de a alege dacă se vaccinează sau nu.

ADVERTISING

Unii dintre participanţi poartă mască de protecţie sanitară, însă mulţi dintre ei nu respectă această măsură şi nici pe cea privind distanţarea fizică.

UPDATE 20:20 - Jandarmeria București precizează că organizatorul a fost amendat cu 7.000 de lei pentru că nu a luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depășirea numărului maxim de 100 de participanți și pentru că nu a asigurat respectarea de către aceștia a celorlalte măsuri de protecție sanitară.

La manifestație au participat şi co-fondatorii AUR George Simion şi Claudiu Târziu.

ADVERTISING

"Mitingul nu este unul politic, deşi cunoaştem persoane care se suie deja cu picioarele pe această temă făcând presiuni asupra organizatorilor. De trei ani organizam apolitic aceste mitinguri”, se arată în anunţul postat pe reţele sociale. 

Organizatorii mai susţin că "tema" protestului, aceea privind vaccinarea obligatorie, este una "care ne priveşte pe toţi indiferent de preferinţe politice". Ei consideră că paşaportul de vaccinare este "discriminatoriu şi încalcă bazele fundamentale ale Uniunii Europene, privind libera circulaţie a cetăţenilor".

ADVERTISING

Participanţii au adus cu ei steaguri tricolore, precum şi pancarte pe care scrie "Libertatea şi dreptul de a decide sunt sacre".

Un preot a urcat pe podium și a cântat împreună cu participanții la protest imnul României.

protest
Foto: captură video Facebook / Angela Negrotă

Tot azi după amiază, sute de oameni au ieşit să protesteze la Timișoara faţă de măsura de carantinare a orașului şi a celor patru comune periurbane, Moşniţa Nouă, Giroc, Dumbrăviţa şi Ghiroda, decizie care intră în vigoare în noaptea de duminică spre luni, la ora 00.00.

Oamenii au început se adune în Centru, în jurul orei 16.00. Aceştia au venit cu steaguri tricolore şi poartă în mâini pancarte. Încă de la începutul protestului, au început să strige lozinci precum "Fără carantină”, "Libertate”, "Nu vrem să fim conduşi de hoţi”.

Iniţial, oamenii s-au adunat pe platoul din faţa Operei, iar apoi au pornit în plimbare, înconjurând piaţa. Apoi, cu toţii au plecat spre Primăria Timişoara, pentru a-şi continua protestul. Aceştia au anunţat: "Mergem după Fritz".

Cei mai mulţi oamenii poartă măşti de protecţie şi păstrează distanţa unii faţă de ceilalţi, dar sunt şi persoane care au masca trasă sub bărbie sau nu o poartă deloc.

Protestul a fost organizat pe reţelele de socializare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇