Protest spontan în Parlament față de noile tăieri anunțate: „Avem un salariu de mizerie”. „Vă bateți joc de noi!”

Protest spontan în Parlament față de noile tăieri anunțate: „Avem un salariu de mizerie”. „Vă bateți joc de noi!”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Angajații Parlamentului au declanșat, marți, un protest spontan pe holul din fața plenului Camerei Deputaților, nemulțumiți de planul coaliției care vizează reducerea cu 10% a bugetului de salarii din administrația publică centrală.

Protestatarii susțin că veniturile actuale nu le permit un trai decent și acuză Guvernul că îi aduce în pragul sărăciei.

Zeci de angajați s-au strâns pe coridoarele Parlamentului înainte de ședința comună a senatorilor și deputaților.

Oamenii au scandat „Vrem salarii decente!” și „Vă bateți joc de noi”. Reacțiile s-au amplificat în momentul apariției liderilor coaliției, inclusiv Sorin Grindeanu, dar și a mai multor miniștri.

Unul dintre protestatari a declarat pentru Digi24 că salariile sunt deja insuficiente. „Problema e salariul. După ce că avem un salariu de mizerie, ne mai taie și din el. Deci de la 4.000 să ajungi la 3.600 de lei… e exagerat de puțin”, a spus bărbatul.

Nemulțumirile au fost întărite și de Mircea Popa, inginer angajat în instituție. „Suntem sub nivelul de avarie, oameni buni. (…) Cu acest nivel de 3.800 de lei - 3.500 de lei, care include și indemnizația de hrană, noi nu mai putem asigura resursa umană. Închidem punctele de alimentare. Este critică treaba. Nu am nimic cu domnul Bolojan, nici cu domnul Grindeanu. Am ce am cu conducătorii acestei țări, că reduc la tăcere această clădire”, a spus Popa.

    „Nu mai vin oameni”

    Dan Mănulescu, consilier în direcția tehnică a Parlamentului, a atras atenția asupra imposibilității de a atrage personal calificat pe salariile actuale. „Pentru postul de consilier a ajuns salariul 6.000 și ceva de lei net. Un zilier în agricultură primește atât, primește și masă acolo și nu semnează facturi de milioane pe lună, cu responsabilități. Aici sunt oameni de la departamentul tehnic. În acest moment, s-a spart o țeavă și nu are cine să lucreze. Nu mai vin oameni”, a explicat Mănulescu.

    Sorin Grindeanu le-a transmis protestatarilor că situația Parlamentului va fi luată în calcul în evaluarea reducerilor bugetare. „Vom ține cont de tot ce a însemnat reducerea atât la Camera Deputaților, cât și la Senat. Aici s-au făcut reduceri la începutul anului. Toate acele lucruri vor conta în ceea ce înseamnă evaluarea pentru Parlament”, a spus Sorin Grindeanu, care este liderul PSD și președintele Camerei Deputaților. El a precizat și că va discuta cu reprezentanții angajaților.

    În același timp, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat că nu sunt prevăzute tăieri salariale în proiectul ministerului și că fiecare instituție își va decide propriile ajustări de cheltuieli.

    Protestul a atras și prezența liderului AUR, George Simion, care s-a alăturat grupului pentru a reproșa guvernanților măsurile de austeritate.


    În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇