Protest în Piața Victoriei față de legea carantinei și ”dictatura sanitară” (Video). Jandarmii au împărțit amenzi

Protest în Piața Victoriei față de legea carantinei și ”dictatura sanitară” (Video). Jandarmii au împărțit amenzi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Câteva zeci de persoane s-au adunat, duminică, în Piaţa Victoriei pentru a protesta faţă de legea carantinei. Participanţii au scandat „Demisia! Demisia!”, „Noi nu suntem o naţie de sclavi!”, „Libertate! libertate!”, Hai în piaţă!”.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat, pentru AGERPRES, că numărul forţelor de ordine prezente în Piaţa Victoriei se adaptează în funcţie de numărul persoanelor participante la protest şi de modul de manifestare.

„Numărul forţelor de ordine este unul dinamic. Acesta se adaptează în funcţie de numărul persoanelor participante la protest şi în funcţie de modul de manifestare. Nu este un număr fix de jandarmi, el poate fi dimensionat în funcţie de nevoi”, a precizat Georgian Enache.

El a afirmat că echipele de dialog ale Jandarmeriei le-au adus la cunoştinţă participanţilor că este importantă purtarea măştii şi i-au informat pe cei prezenţi în Piaţa Victoriei care sunt prevederile legale.

ADVERTISING
https://www.facebook.com/romania.europalibera/videos/902456570238647

Amenzi de 16.500 de lei

"Încă de la prezenţa primelor persoane în Piaţa Victoriei, jandarmii, prin echipele de dialog pe care le avem şi care discută cu participanţii, le-au adus la cunoştinţa acestora prevederile legale, faptul că este importantă protecţia sănătăţii lor şi a celorlalţi cetăţeni, le-au făcut recomandări privind purtarea măştii, privind distanţarea socială, distanţarea fizică şi celelalte prevederi legale pe care aceştia sunt obligaţi să le respecte. (...)

ADVERTISING

Trebuie să spunem foarte clar că, în această perioadă, ne aflăm sub efectul Legii 55 din 2020 care prevede unele măsuri de prevenire şi combatere a epidemiei cu noul coronavirus. Printre măsurile stabilite de această lege este şi aceea că, în perioada stării de alertă, sunt interzise manifestaţiile publice şi adunările publice în general, în spaţii deschise. Aceste lucruri le-au fost comunicate atât organizatorilor, cât şi celorlalţi participanţi", a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.

ADVERTISING

Potrivit Jandarmeriei Capitalei, până în prezent, au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 16.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, în continuare fiind desfăşurate activităţi specifice de identificare şi sancţionare şi a altor persoane care încalcă prevederile legii.

"Scopul nostru nu este acela de a sancţiona persoane, ci acela de a preveni răspândirea virusului, de a limita efectele acestei epidemii", a mai spus Georgian Enache.

Comisia juridică a Senatului urmează să reia, luni, dezbaterile asupra proiectului de lege privind carantinarea şi izolarea.

Arafat, despre cei care au protestat în Piața Victoriei: Îi aşteptăm la spital. Sunt convins că nu or să scape


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇