Proprietarii de câini şi pisici din Coreea de Sud îşi pot testa pentru noul coronavirus animalul de companie

Proprietarii de câini şi pisici din Coreea de Sud îşi pot testa pentru noul coronavirus animalul de companie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Proprietarii de câini şi de pisici din Coreea de Sud îşi pot testa pentru noul coronavirus animalul de companie dacă acesta prezintă simptome precum febră, tuse sau dificultăţi de respiraţie şi a fost expus unor persoane cu COVID-19, a anunţat luni guvernul metropolitan din Seul.

Lansarea acestui program vine la câteva săptămâni după anunţarea primului caz de COVID-19 la un animal din această ţară, un pui de pisică, informează AFP.

"Începând de astăzi, guvernul metropolitan din Seul va oferi teste pentru coronavirus câinilor şi pisicilor domestice", a declarat reporterilor o responsabilă pentru prevenirea bolilor din capitală, Park Yoo-mi.

ADVERTISING

Doar animalele care prezintă simptome şi care au fost în contact cu persoane pozitive pot fi testate.

Testul va fi realizat în apropierea locului unde trăieşte animalul de companie de către o echipă care include un medic veterinar, a adăugat Park.

Animalele vor sta în izolare

Animalele depistate cu noul coronavirus vor trebui ţinute izolate în casă timp de 14 zile, iar dacă şi proprietarii lor au fost testaţi pozitiv, ele vor fi plasate în adăposturi sau în centre de primire specializate.

În Coreea de Sud, persoanele testate pozitiv pentru COVID-19 sunt de obicei izolate în centre de carantină specializate dacă starea lor de sănătate nu necesită spitalizare.

ADVERTISING

În alte părţi ale lumii, noul coronavirus a fost depistat atât la câini, cât şi la pisici, dar şi la animale precum gorile, tigri sau nurci.

La începutul lunii ianuarie, 8 gorile de la grădina zoologică din San Diego, în sudul Californiei, au fost testate pozitiv pentru noul coronavirus şi plasate în carantină. Animalele au fost probabil infectate de un îngrijitor asimptomatic.

Danemarca, la rândul său, a încheiat recent imensa sa campanie de sacrificare a aproape 15 milioane de nurci, într-un efort de a combate riscurile mutaţiei coronavirusului la acest animal.

ADVERTISING

La începutul lunii noiembrie, Danemarca, principalul exportator mondial de piei de nurcă, a ordonat sacrificarea tuturor nurcilor din regat, din cauza unei mutaţii a coronavirusului care, potrivit studiilor preliminare, ar putea ameninţa eficacitatea vaccinului pentru oameni.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇