Guvenul a aprobat, în şedinţa de miercuri, primirea unei donaţii de la compania Lockheed Martin Overseas, în valoare de peste 564.000 de dolari, care constă în echipamente şi piese pentru radarele mobile de apărare aeriană din dotarea armatei române.
„Executivul a adoptat actul normativ prin care statul român, prin Ministerul Apărării Naţionale, acceptă donaţia unor bunuri mobile cu valoarea totală de piaţă de 564.137 USD, ca operaţiune compensatorie, din partea companiei Lockheed Martin Overseas, LLC.
Donaţia constă în echipamente şi dispozitive de testare, seturi de cabluri EASAT pentru reparaţii, precum şi pachete de sprijin logistic pentru radarele de tip TPS-79(R) pe poziţia de instalare”, a transmis, miercuri seară, Guvernul, într-un comunicat de presă.
Brigada 76 Cercetare, Supraveghere şi Recunoaştere Moara Vlăsiei, subordonată Statului Major al forţelor Aeriene, va îndeplini formalităţile de acceptare a donaţiilor în numele statului român.