Primarul unei localități din județul Argeș puse vineri sub carantină amenință că va da statul în judecată, întrucât consideră măsura luată de autorități drept neîntemeiată.
„M-am opus aseară măsurii de carantinare, pentru că nu era cazul. Produce mai mult deranj și efecte negative. Am avut 20 de cazuri de lunea trecută – jumătate în spital, jumătate acasă, sub monitorizarea DSP.
Dacă mai așteptau, așa cum trebuia să mai aștepte, oamenii care sunt internați au avut forme ușoare și trebuiau să aștepte să facă testul.
Azi am verificat și doi dintre ei aveau test negativ", a menționat Cătălin Turturică, primarul localității Bălilești, pentru Antena3.
Populația a fost surprinsă
În plus, acesta contestă modul de acțiune ales de autorități.
"Decizia de carantinare a fost luată în timpul nopții și la ora 4 de dimineață, când s-a semnat ordinul, deja jandarmii erau la intrările din comună. Populația a fost surprinsă, a fost panică - așa se lucrează la noi. Am fost anunțat prin telefon la ora 9.00 să vin la prefectură pentru că este ceva important. M-am dus și toate cărțile erau făcute.
Au vorbit până la ora 11.00, au luat hotărârea, au trimis-o la București și domnul Arafat, în jurul orei 3-4, a semnat ordinul. Dar atât de repede s-au mișcat și totul a fost plănuit încât jandarmii erau la toate intrările la ora 4 dimineața", a spus primarul Cătălin Turturică.
Liste de așteptare la ambulanță
Și, totuși, un alt oficial din localitate recunoaște pentru Mediafax că ”în unele momente se fac liste de așteptare pentru cei care solicită o ambulanță în vederea internării”.
Citește și:
Două comune din Argeș intră în carantină